Am avut colegi care ieşeau de la examene spunând că au făcut perfect şi mai târziu aflam că au picat. Atunci dădeau vina pe alţii şi, culmea, reuşeau să se înconjoare de o mulţime, asemenea lor. Care le ţineau isonul. Dar restul oamenilor nu îi priveau cu ochi buni.

Cât era comunismul de comunism şi dictatura de dictatură repetenţii nu se bucurau de nici o consideraţie. Urmârindu- le "cariera" pe firul anilor am observat că ei nici nu prea au ajuns departe. S-au împotmolit între oameni găunoşi, câteodată bogaţi şi penali. Plagiatul dat în vileag nici nu exista pe atunci. Au fost câteva cazuri între mari scriitori, care s-au muşamalizat din motive de imagine. Poate nici astăzi plagiatul nu face mari valuri. Mulţi oameni nu înţeleg despre ce este vorba şi spun că nu îi interesează. Eu înţeleg şi aş dori să evidenţiez un singur aspect. Poate cărţile se fac din cărţi şi aşa este de când lumea. Dar dacă lucrezi pe calculator şi poţi în mai puţin de-un minut să faci nişte mişcări de mare scamator cu orice text, orice plagiat ar putea fi evitat. Schimbând câteva paragrafe, punând ceva ghilimele. Dacă ai timp pentru aşa ceva. Şi eşti crescut şi educat măcar să încerci să îţi îngropi relele, cum fac unele animale. Este incontestabil că şi postura de repetent (sigur cu excepţia lui Ciuvică, care a protestat faţă de sistemul comunist!) şi cea de plagiator conduc către oameni cu carenţe serioase. Cum s-or fi întâlnit doi asemenea indivizi în fruntea ţării noastre? Fanii lor, în număr destul de mare, susţin că nu este aşa de important nici că ai plagiat , nici că ai rămas repetent. În fond trăim timpuri noi, un fel de dosar de cadre, privind pregătirea profesională nu mai trebuie să fie luat în seamă. Eu nu cred. Plagiatorul, aşa cum am precizat, cu un minim efort putea evita frauda. Plagiatorul-Politician, dacă mai avea răbdare până după alegeri, când probabil formaţiunea lui politică ar fi dobândit o majoritate parlamentară, putea schimba ce vroia el în România, dar legal. Nimeni nu ar fi avut nimic de spus. Nici unul dintre instrumentele de bază ale democraţiei nu ar fi fost spulberate. Nu s-ar fi clintit nici un fir de praf prin Europa în legătură cu România. Întreg poporul putea fi păcălit de prospeţimea lui şi de buna-credinţă pe care o joacă precum un veritabil actor. Un actor care îşi ascultă regizorul fără a realiza nuanţeţe interpretării ce i se impune. Repetentul-Politician a ajuns cu 9159 voturi senator şi cu doar 73 Preşedinte al Senatului, adică al doilea om în stat. A stat aşa şapte zile şi a ajuns acolo primul om în stat. Cum a ajuns, cum şi-a dat în petec jucând la cacialma. S-a considerat atât de important încât a afirmat că va demisiona dacă referendumul nu va fi validat. Acum el, aproape s-a răzgândit. Colegii de alianţă şi de partid îl imploră să nu renunţe. În alte timpuri l-ar fi rugat întreaga ţară. El (cică) se mai gândeşte. Şi nimeni nu ştie chiar ce merite deosebite ar avea Repetentul pentru a deveni indispensabil pentru noi. Întâmplările sunt în derulare. Teoriile conspiraţiei înfloresc. Conform lor, Repetentul stă rău.