De speriat nu este atât atacul la persoana şefului Pro Democraţia, cât decizionismul prezidenţial practicat cândva şi de Ion Iliescu.
Nu i-a fost însă de-ajuns că judecătorii Curţii Constituţionale i-au dat dreptate. Şeful statului a simţit nevoia să jubileze public răfuindu-se personal şi suburban cu iniţiatorul şi susţinătorul legii, preşedintele Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu.
Prin afirmaţia că o să-l mai creadă pe Cristian Pârvulescu când soţia lui nu va mai fi salariată la guvern, atacul prezidenţial a fost de prost-gust, sub demnitatea funcţiei sale. Ce are doamna Pârvulescu, funcţionar guvernamental din 1992, de pe vremea guvernului Theodor Stolojan din care făcea parte şi Traian Băsescu, cu votul uninominal mixt? Intenţia şefului statului a fost doar să-l denigreze pe Cristian Pârvulescu. „Supraveghetorul“ corectitudinii alegerilor câştigate de Traian Băsescu nu putea fi numit nici „tânăr mafiot obraznic“, nici „oligarh“, nici exponent al sistemului ticăloşit. Aşa că preşedintele a apelat la un amănunt biografic pentru a sugera că în spatele asocierii Pro Democraţia cu Guvernul României în promovarea legii stau alte motive decât cele principiale: soţia domnului Pârvulescu.
Greşeala liderului Pro Democraţia a fost una singură: a promovat o altă variantă de vot uninominal decât cea dorită de preşedinte. Asupra acestui proiect şi-a dat însă consimţământul şi PD, în comisia de cod electoral şi prin abţinere de la moţiunea de cenzură, după asumarea răspunderii guvernamentale. A recunoscut-o însuşi Traian Băsescu pentru EVZ. A fost rezultatul compromisului între partidele politice. Ar trebui să i se reamintească şefului statului şi că, în 2004, când Cristian Pârvulescu personal, Pro Democraţia şi alte organizaţii din societatea civilă se războiau cu Viorel Hrebenciuc în parlament pentru introducerea votului uninominal, Domnia Sa avea îndoieli. A spus explicit că nu-l consideră o soluţie pentru rezolvarea problemei parlamentului la consultările cu partidele politice din 2005, imediat după câştigarea alegerilor prezidenţiale. Băsescu a îmbrăţişat votul uninominal de-abia în 2007, ca pe un scut protector împotriva celor care-i pregăteau suspendarea din funcţie, făcându-l prioritatea mandatului său, la mijlocul acestuia.
Dezamăgirea lui Traian Băsescu faţă de Cristian Pârvulescu a fost ridicată la rang de problemă naţională. Doar că jumătate de popor nu ştie cine este Pârvulescu, iar cealaltă jumătate a auzit de el doar lucruri bune. Prin câteva remarce maliţioase, preşedintele Pro Democraţia a fost transferat, în ochii multora dintre simpatizanţii lui Traian Băsescu, din oastea binelui în armata răului.
Problema de fond este dacă preşedintele României are dreptul, în această calitate, să calomnieze cetăţeni contributori neţi la consolidarea democraţiei, doar pentru că nu sunt de acord cu el; să facă, de unul singur şi în numele nostru, distincţia dintre prieten şi vrăjmaş. De speriat nu este atât atacul la persoană, cât decizionismul prezidenţial, practicat şi de Ion Iliescu la începutul mandatului său.
Recomandările noastre
