Am susţinut întotdeauna că blestemul acestei ţări îl reprezintă clasa politică. Că în ea s-a condensat, concentrat tot ce poate fi mai rău!
Dacă, la o companie privată, managerul este incapabil, este schimbat imediat. Ei bine, politicienii, aceşti manageri ai ţării, îşi bat joc de noi de peste douăzeci de ani şi nimeni nu-i invită să plece. Să ne lase! Ba, dimpotrivă, tot ei sunt aleşi! Am susţinut ca un fraier ideea schimbării clasei politice, a înnoirii ei. Din nefericire, cei proaspăt sosiţi în politică s-au mulţumit, în marea lor majoritate, să-şi imite mentorii! Iar unii, vorba poveţei din popor, au venit mai flămânzi decât "vechea gardă". Rămân un anti-politicianist venal, dar nu un anti-parlamentar, pentru că acest lucru nu poate duce decât la disoluţia democraţiei, la alunecarea spre extrema dreaptă sau stângă.
La începutul acestei săptămâni am fost la Bruxelles, invitat de un europarlamentar român. Având în vedere părerea mea despre marea majoritate a politicienilor, am ezitat mult înainte de a accepta. Mai ales că mai văzusem Bruxelles-ul de câteva zeci de ori, iar chef de cumpărături în străinătate nu am pentru că nu mă dau banii afară din casă! M-am mai liniştit când europarlamentarul mi-a dat sigurări că nu sunt obligat să scriu nimic, nu are nevoie de laude, ci doar vrea ca unii formatori de opinie să vadă cu ochii lor ce fac "ai noştri" la Bruxelles.
Am plecat îndoit, mai ales că apăruse un studiu că europarlamentarii români sunt cei mai mari chiulangii din Parlamentul European. "Celebra băşcălie românească. După ce ne-am zbătut ani întregi să intrăm în UE, acum îi luăm şi pe ăştia peste picior", mi-am spus.
Cine susţine că nu are prejudecăţi minte. Eu cu aceste gânduri am aterizat la Bruxelles, noua capitală a Bătrânului Continent. Am ajuns şi la Parlamentul European, unde am conversat - în întâlniri neprotocolare, informative - cu destui europarlamentari români. I-am luat tare, că veneam cu bagajul meu de informaţii mai mult sau mai puţin corecte. Başca sunt mai negru-n cerul gurii şi niciodată nu mi-a plăcut să fiu căldicel, cum se spune în popor. Discursul meu, pe scurt, s-a rezumat la: "Băi, o mai frecaţi mult pe aici? Cu ce vă ocupaţi, pentru că Bruxelles a devenit prima linie a interesului naţional. Ar trebui să muriţi pe baricade, cu tricolorul în suflet. Unde-s fondurile? Mai şi chiuliţi, escrocilor...."
Zelul meu justiţiar a fost oprit de Cristian Preda. Îl cunoşteam de pe vremea când lucra la Cotroceni şi aveam o părere bună despre el. Pas cu pas, cu tact de profesor, Preda mi-a explicat cum funcţionează Parlamentul European. Care are alte reguli decât cel al nostru de pe Dâmboviţa. Despre modul în care trebuie să negociezi în cadrul grupului parlamentar, unde sunt germani, bulgari, mă rog, toate naţiile Europei. Despre maximum de compromis la care trebuie să ajungi pentru a impune un amendament sau un raport, care nu poate avea mai mult de trei pagini şi jumătate! Ce destin birocratic! Soarta unor ţări pe trei pagini jumătate! Piesă cu piesă, Cristian Preda mi-a demontat toate legendele, tot folclorul urban/jurnalistic pe care-l căram în sufletul meu.
Dacă la Preda, politolog şi filosof de meserie, mă aşteptam cât de cât la un discurs coerent, bine articulat şi avizat, surpriza a venit de la Petru Luhan. Un nume care nu spune nimic marelui public sau, mă rog, mai nimic. Fost administrator public al judeţului Suceava şi cu studii serioase economice în Germania, Luhan chiar se pricepe. Mi-a explicat ca unui şcolar - aşa ca pentru mine, care nu înţeleg nimic "pe partea economică", vorba altui europarlamentar, Gigi Becali - cum stă treaba cu fondurile europene. Şi eu, probabil ca mulţi români, credeam că e de ajuns să faci un fel de cerere, ceva, şi să primim bani, pe care evident să nu-i rambursăm. Bref, am rămas plăcut surprins de calitatea unor europarlamentari. Iar Luhan e sclipitor! Păcat că nu-i folosit la adevărata lui valoare. Şi, ca să nu zică lumea că sunt pricinos sau lipsit de obiectivitate, trebuie spus că fiecare partid are câte 3-4 oameni bine pregătiţi, nu doar PDL-ul. Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu, Renate Weber, dar şi alţii ştiu cu ce se mănâncă politica la Bruxelles. Dacă şi ăştia din ţară ar fi la fel….
Recomandările noastre
