M-am săturat de politicieni ca de mere acre. Vorba genialului Victor Eftimiu: "M-am săturat de lichele, daţi-mi o canalie!".
Aceleaşi dezbateri inutile, aceaşi contre golăneşti care mai au pic să semene cu "ba pe a mă-tii". Toate de o sterilitate agresivă, fără nicio noimă, discuţii de dragul discuţiilor. Păi, nu suntem conduşi după 1990 de nişte secături? De nişte lepre care nu au alt scop decât să se îmbogăţească? De nişte pungaşi? Am auzit, poate de prea multe ori, că, după revoluţii, convulsii sociale, furtuni, la suprafaţă ies gunoaiele. Spuma murdară a abisului! Nu m-am aşteptat ca după învolburarea din 1989 pe limanul proaspetei democraţii să apară Afrodita. Dar cu ce-i vinovat poporul acesta că a fost acaparat de netrebnici şi scârnăvii? Şi, culmea tupeului, aceste lepădături - calificate la locul de muncă - nu vor să plece. Susţin că sunt profesionişti, că reprezintă, auzi tupeu obraznic (vorba profesorului Angelo Niculescu), clasa politică!
Nu mă pot abţine să nu-mi aduc aminte de celebrul om politic Petre P. Carp. Un om politic autentic, cu o certă vocaţie, nu ca măscăricii de azi. Se ştie că junimistul moldovean este un germanofil înrăit, poate şi datorită educaţiei sale şi studiilor pe care le-a absolvit în Germania. În Consiliul de Coroană din 1914, conservatorul Carp a fost singurul om politic român care i-a dat dreptate bătrânului rege Carol I, ca România să intre în război alături de Puterile Centrale. Regele îl preţuia şi chiar era singurul căruia îi întindea toate degetele de la mână. Destinul şi pronia divină au făcut până la urmă ca ţara să intre în conflagraţia mondială alături de Antanta, iar în 1918 să se realizeze visul de veacuri, România Mare.
Uimit de această înfăptuire istorică, pe patul de moarte, bătrânul om politic - unul din făuritorii României moderne, un "părinte al naţiunii", după cum spun americanii a rostit memorabilele cuvinte: "România are atât de mult noroc încât nu are nevoie de politicieni". Da, ţărişoara asta are atâta noroc încât până astăzi a supravieţuit. Ce va fi de aici înainte numai bunul Dumnezeu poate şti. Asta pentru că actuala clasă politică este cu totul alta. Niciodată în decursul istoriei, România nu s-a confruntat cu o hidră atât de periculoasă precum politicienii. Am scăpat de tătari, huni, unguri, ruşi, dar de ăştia se pare că nu mai scăpăm niciodată. Pe bună dreptate, academicianul Florin Constantiniu scria: "Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, nu vor ajunge blestemele pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie dusă la sapă de lemn".
Care-i elita acestei ţări? Astăzi, România "beneficiază" de o clasă politică provenită din aparatul PCR, "calificată la locul de muncă" şi pusă pe căpătuială. Pe vremuri, inteligenţa acestei ţări era educată în Vest. Marele istoric Ion Bulei a socotit că din 155 de miniştri, câţi a avut Vechea Românie între 1866 şi 1916, 101 făcuseră studiile la Paris. Mai ales de drept. În anul 1900, de exemplu, din 120 de judecători inamovibili, 50 sunt pregătiţi în Occident, iar din 2.000 de avocaţi, 400 sunt cu studii în străinătate.
"La un număr de 3.000 de intelectuali, 1.102 aveau studiile în ţară, 717 în Europa de Vest, 771 în Europa Centrală, 41 în Europa de Est, 32 în Europa de Sud-Est… Între 1800 şi 1900, circa 10.000 de tineri din Europa de Sud-Est îşi fac studiile integrale sau parţiale în universităţile din Vestul Europei, unii dintre ei, nu puţini, cu doctorate susţinute. Şi oamenii politici, în principal dintre aceştia se recrutează", scrie Ion Bulei.
Marea problemă a acestei ţări sunt politicienii!
Recomandările noastre
