Florian Bichir: „În statele occidentale, ofiţerii de informații sunt asimilați cu funcţionari publici cu statut special. Acest lucru trenează încă în România”.
Prin aprilie 2002, am ajuns la Sinaia, la o conferinţă a serviciilor de informaţii din ţările NATO şi din majoritatea statelor candidate, printre care şi România. Făceam investigaţii, eram chiar şef, iar delegaţia îmi intra în atribuţii. La scurta conferinţă de presă n-am apucat să-i calc în picioare pe ai noştri - după bunul obicei al jurnalistului postrevoluţionar -, că n-am avut loc de colegul meu Christian Levant. Evident, tema preferată: securişti din servicii. De puricat au fost însă puricaţi la sânge: câţi mai sunt, ce facem cu ei dacă intrăm în NATO?
Spre norocul meu, am avut parte de o întâlnire cu Willem Matser, reprezentant al Biroului de Securitate al NATO. Omul m-a spulberat în câteva minute. „Ştiţi de ce în România nu există crima organizată din Bulgaria, unde sunt jafuri armate în plină stradă? Pentru că reforma serviciilor a avut loc treptat. În Bulgaria, partidul de opoziţie, ajuns la putere, i-a dat afară pe toţi şi s-a trezit cu ei morţi de foame în stradă, fără pensii. Ce aveau de făcut?”.
Am înţeles atunci, târziu, ce-i drept, că viaţa nu-i ca-n filme şi că în serviciile de informaţii lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere, revoluţionar: afară cu cei vechi, să vină cei noi!
Nici măcar răuvoitorii nu pot să nu recunoască faptul că serviciile de informaţii s-au reformat, că nu mai sunt cele din anii ‘90. Cel puţin SIE şi SRI, pentru că la UM 0962 - serviciul intern al Ministerului de Interne - acum a început marea năpârlire, iar la armată, după bunul lor obicei, nu răzbate mai nimic, deşi schimbări s-au făcut. Evident, reformele sunt în curs.
Marea problemă este că această reformă atât de necesară este în prag de a se bloca. A avut loc o schimbare de mentalitate a ofiţerilor, dar poate nu totală. De ce? În primul rând pentru că aceste instituţii nu au fost demilitarizate. În statele occidentale, ofiţerii de informaţii sunt asimilaţi cu funcţionari publici cu statut special. Acest lucru trenează încă în România. O altă problemă gravă este cea a legislaţiei. Cu toate eforturile făcute de George Maior şi Mihai Răzvan Ungureanu, SRI şi SIE lucrează după o lege din 1991, Legea siguranţei naţionale. După atentatele din 2001, până şi statele membre NATO şiau schimbat legile. Mai puţin România, care, fie vorba între noi, a intrat între timp în NATO şi UE.
În acest timp, un pachet important de legi referitoare la organizarea SRI, a SIE, activitatea de informaţii şi contrainformaţii şi statutul ofiţerului sunt plimbate prin parlament. Nu e o mentalitate schizoidă: reformă cu legi desuete? Oricâtă dorinţă internă de schimbare vine din cadrul serviciilor şi al tinerilor ofiţeri, apar contrareformiştii! Mulţi politicieni nu vor însă! Ipocriţi, acuză serviciile, dar încearcă să şi le subordoneze. Nu au înţeles probabil că într-o societate normală, în democraţie, un serviciu eficient este un serviciu independent politic, care serveşte interesele societăţii. Şi care este judecat în funcţie de rezultate şi profesionalism, nu de coterii politice.
Recomandările noastre
