Ce era de demonstrat s-a demonstrat. Încasările la bugetul de stat din accizele cu ţigări au crescut cu 726 milioane de euro în mai 2011 faţă de ianuarie 2010. Este rezultatul neaşteptat de concret după şase luni de la acţiunile de stopare a contrabandei din vămi.

Avem un prim ordin de mărime. Acum ştim clar cât a pierdut statul român, discuţiile despre contrabanda cu ţigări nu mai sunt abstracte. În ianuarie 2010, evaziunea din tutun ajunsese la cota record de 36% din totalul consumului. În mai 2011, piaţa neagră a scăzut la 11,8%. Un nivel dezirabil în spaţiul Uniunii Europene, dar cu care nu putem accepta să convieţuim. Fiecare punct procentual de evaziune la plata accizelor către stat înseamnă 30 milioane de euro. Diferenţa de 24,2% înseamnă peste 700 milioane de euro. Bani palpabili, reali, bani care sunt, parafrazându-l pe Vanghelie. Şi care înainte nu erau, ca să terminăm conjugarea verbului "a fi". În modul acesta concret e simplu de înţeles diferenţa dintre un stat de drept şi un stat mafiot. Corupţia a devenit subiect demonetizat, o discuţie care nu duce nicăieri, niciodată nu vezi o finalitate, o avere confiscată, nişte decenii de puşcărie şi, când bagi mâna să verifici, nici nu găseşti mai mulţi bani în buzunarul tău. Corupţia a ajuns subiect de clacă pentru că lipseau punctele de sprijin ale unei argumentaţii concrete. Acum le avem, 700 milioane de euro este un rezultat cuantificabil şi nu proiecţia unor dezbateri interminabile. Ce face statul cu aceşti bani - dacă acoperirea unei găuri la buget îndeamnă la săparea unei alte găuri într-o nouă zonă bugetară - este altă discuţie. O administraţie atât de politizată, precum cea românească, este la fel de eficientă ca un bolnav în cămaşă de forţă dar, dacă există un motiv pentru care statul trebuie să existe, acesta este combaterea evaziunii. La ţigări, 80% din preţ îl reprezintă accize şi TVA, deci spolierea resurselor bugetare este extrem de consistentă. Acţiunile din vămi, declanşate la începutul anului, sunt cele mai profitabile întreprinderi lucrative pe care le-a avut statul, mai eficiente economic chiar decât vânzarea Petromului. Dacă luăm în calcul doar ultimii 5-6 ani de contrabandă la vedere, ies sume ameţitoare. 4-5 miliarde de euro a pierdut bugetul de stat în doar câţiva ani. Aici sunt banii dumneavoastră! Dacă ne costă 100 milioane de euro să combatem evaziunea cu ţigări şi obţinem în fiecare an venituri suplimentare de 500 milioane de euro, atunci cu acest lucru ar trebui să se ocupe statul. Administraţia şi-a găsit menirea. Lotul "Moraviţa", cuprinzând 69 de vameşi şi poliţişti de frontieră, a intrat în tocătorul Justiţiei. O parte sunt judecaţi în stare de libertate, alţii s-au liniştit după ce-au văzut probele, vilele şi maşinile nu le-au fost confiscate, procesul se va lungi incomensurabil şi mulţi vor scăpa destul de uşor. Nu acesta e scopul şi, cum s-a mai spus, anti-corupţia nu se face la televizor. Ţinta o reprezintă veniturile la buget, iar rezultatele operaţiunilor din vămi capătă o logică. Sute de milioane de euro au răsărit de nicăieri. Răfuiala cu Lotul "Moraviţa" nu reprezintă un deznodământ. Acesta nu este un film de acţiune care se termină o dată şi bine, cu băieţii răi după gratii. Nu poţi spune că faci combaterea evaziunii decât dacă nu termini niciodată această luptă. Este ceea ce clasa politică trebuie să-şi asume ca deziderat permanent şi să devină criteriu de departajare în ochii electoratului. Desanturile în vămi nu se fac o dată la patru ani. La combaterea evaziunii trebuie lucrat ca în oţelărie. La foc continuu. Acţiunea a fost declanşată în august anul trecut, după o discuţie în CSAT între preşedintele Băsescu, şeful DNA şi şefii serviciilor secrete, iar ofiţeri sub acoperire au fost plantaţi în vămi. În momenul citirii acestor rânduri, alţi poliţişti ar trebui să fie în misiuni în direcţiile vamale. Orice vameş trebuie să se aştepte la noi valuri de arestări, ani la rând dacă va fi cazul, până când şpaga devine o excepţie, şi nu o regulă. Succesul financiar al măturării vămilor de către mascaţi e mai mult un clip promoţional. Când văd sutele acestea de milioane de euro ieşite din spuma mării în numai câteva luni şi când mă gândesc la evaziunea cu cereale, la importurile care trec prin Portul Constanţa şi la miile de tone de marfă din angrourile chinezeşti mi se face rău. E ca şi cum am avea nişte bani îngropaţi în faţa noastră iar cineva ne interzice să punem mâna pe o lopată şi să-i scoatem la lumină.