EDITORIALUL EVZ: Din ce film a ieşit Victor Socaciu

Cu iniţiative ca a folkistului, putem trage o concluzie fericită: am avut o tranziţie mai uşoară decât am fi fost în stare să ne-o facem

Foarte rar percepem răul care ni se pregăteşte la adevăratele lui proporţii. Ideea deputatului Victor Socaciu de a dubla filmele străine difuzate de televiziuni e una dintre fericitele ocazii în care publicul a reacţionat cu o vehemenţă corespunzătoare planurilor puse la cale împotriva lui.

Pe forumul deschis de evz.ro, cei care s-au opus acestei idei aproape că au format o baricadă solitară. Susţinătorii ei au cam lipsit la apel. Existenţa chiar şi a unei minorităţi cu acest avânt e, însă, neliniştitoare. De unde s-au putut găsi oameni dornici să mutileze filmele, sub steagul "interesului naţional"? Cine sunt cei care cred că fac o treabă utilă caricaturizând vocile unor actori? Sunt printre ei naivi care cred sincer că filmului îi stă mai bine reciclat cu o distribuţie de mâna a doua?

Biologii care s-au ocupat cu studiul vocii umane spun că ea este influenţată (modelată) de înălţimea noastră, de greutate, de densitatea osoasă, de psihic... Pe scurt, de ansamblul alcătuirii noastre mentalo-corporale. Ca să cităm extremele, longilinii vorbesc altfel decât piticii, obezii altfel decât uscaţii. Fiecare carcasă umană produce felul ei special de reverberaţii. Vocea preia relieful fizicului şi îl proiectează la nivelul sunetelor.

Amestecul Rusiei în alegerile din România: Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit

Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele

Este, într-un fel, ecoul înfăţişării noastre, "mulajul nostru sonor". Pe măsură ce organismul se alterează, înaintând în vârstă, vocea decade urmărind un paralelism deplin cu "cutia ei de rezonanţă". Împuţinarea fizică se traduce, în această tovărăşie, printr-o malformare fidelă a glasului. Vocea este deci inseparabilă de titularul ei. Substituirea vocii unui actor echivalează cu substituirea actorului însuşi, cu dislocarea siluetei lui de pe ecran. În aceasta ar consta componenta violentă a proiectului gândit de Victor Socaciu.

Există şi o latură comică. De pildă, cum ar arăta – "la dublare" - scena în care nişte actori cu fizionomie asiatică - îmbrăcaţi în chimonouri, sub acoperişul unei pagode - ar discuta, fără vreun efort de concentrare, în limba română? Dar o pălăvrăgeală românească izbucnită la uşa igluului unor eschimoşi, în peisajul neted al Groenlandei? Dar nişte negri mauritani, toropiţi de soarele Saharei şi intraţi la umbră, în căsuţele lor de pământ unde, melancolici, ar începe să-şi spună păsurile în limba română? Ar fi nişte trucaje în măsură să transforme orice dramă în comedie, lăsându-i pe telespectatori să digere vestea tristă că filmul a fost interzis în România.

Putem să fim recunoscători că Victor Socaciu n-a fost sensibil de mai demult la "nevoile limbii române" şi n-a apelat mai din timp la această retorică de mobilizare a "suporterilor identităţii naţionale".

Dacă propunerea lui s-ar fi materializat atunci când limba română abia începea să fie "invadată de neologisme englezeşti", azi am fi fost mult mai săraci… Nu am fi auzit niciodată vocea lui Danny deVito, care bântuie toată intriga din "L.A. Confidential" şi care – ce artificiu minunat – continuă să se audă şi după ce trupul ziaristului pitic e hăcuit de mafie; nici vocea înspăimântătoare, paralizantă, cu care Al Pacino îşi invită fiul şi fiica să se împerecheze, sub ochii lui, în "Avocatul Diavolului"; nici vocea melancolică a lui Susan Sarandon, în rolul de feministă sinucigaşă din "Thelma & Louise"; nici timbrul ursuz-absent cu care Jack Nicholson vorbeşte cu protejatul lui închipuit, Ndugu, în "About Schmidt"; nici glasul hipnotic cu care Ray Liotta deapănă trama buimăcitoare din "The Goodfellas"…

Cu iniţiative ca a lui Socaciu, putem trage o concluzie fericită: am avut totuşi o tranziţie mai uşoară decât am fi fost în stare să ne-o facem. Dar şi o concluzie pentru care merită să intrăm în panică: indiferent cât am avansa în timp, "în viitor", pericolul letal rămâne în preajmă. Oricând putem fi lăsaţi fără părţi importante din viaţă. Chiar şi din viaţa pe care o credeam sigură, a bucuriilor intime, consumate între patru pereţi, fără aprobare de la guvern şi de la parlament.