Arhivele naţionale din Marea Britanie au declasificat, recent, documente care arată cât de mare a fost rezistenţa în interiorul guvernului Thatcher, atunci când fostul premier conservator a decis să reducă substanţial numărul funcţionarilor publici.

Nici unul dintre miniştri nu dorea să taie din propriul aparat bugetar. „Voi merge pe acest drum doar dacă şi ceilalţi colegi fac sacrificiile corespunzătoare. Va fi greu să impun tăieri dure în departamentul meu dacă ei nu fac acelaşi lucru”, îi scria lui Thatcher ministrul comerţului, John Nott.

Ministrul agriculturii, Peter Walker, se plângea că nu poate concedia mai mult de 0,3% din angajaţii mini sterului. Dar Thatcher a trecut peste rezistenţa colegilor ei de cabinet şi a redus imensul deficit bugetar prin diminuarea numărului de funcţionari publici. „Ce putem face cu 566.000 şi nu putem face cu 500.000?”, a scris pe marginea unui document în care miniştrii îi sugerau să taie doar 3% din totalul salariaţilor guvernului.

Nu este singura lecţie pe care premierul Emil Boc ar putea să o înveţe de la „Doamna de fier”. În 1981, după ce Thatcher a impus un program dur de reforme - a privatizat industria naţională, a diminuat puterea excesivă a sindicatelor şi nu a cedat în faţa manifestaţiilor violente de stradă - popularitatea ei s-a prăbuşit la 25%. Nici un alt premier nu coborâse atât de mult. Dar în momentul în care programul a început să dea rezultate, cota ei de încredere şi-a revenit, iar în 1983 consevatorii au re-câştigat alegerile.

Nu vreau să fiu ridicol şi să-l compar pe Boc şi pe companionii săi din PDL cu Thatcher şi miniştrii ei, în cea mai mare parte absolvenţi ai universităţilor Oxford sau Cambridge, oameni care credeau în economia de piaţă şi rolul redus al statului. Însă ceea ce ne cere acum Fondul Monetar este destul de apropiat de programul economic al conservatorilor britanici.

În fond, nu contează dacă Videanu, Udrea sau Berceanu cred în necesitatea reformelor, important este să le pună în practică. Bineînţeles că sindicatele se vor opune şi n-aş exclude chiar posibilitatea unor violenţe de stradă. Şi Margaret Thatcher a avut parte de confruntări violente - trei morţi, 20.000 de răniţi şi 11.300 persoane arestate în timpul grevei minerilor - însă nu s-a oprit din decizia ei de a închide minele de cărbuni nerentabile. Greva s-a terminat în 1985, după ce a provocat pierderi imense economiei britanice, iar conservatorii au câştigat alegerile şi în 1987.

Fostul premier britanic a avut curaj, a văzut oportunităţile pe care i le oferea criza şi a acţionat. Sunt liderii PDL dispuşi să urmeze un astfel de exemplu? Mă îndoiesc. Nu doar curajul (sau lipsa sa) îl despart pe Boc de Margaret Thatcher.

Săptămânalul britanic „New Statesman”, o publicaţie de stânga, scria, în 2009, că Thatcher a fost o persoană morală care credea în cinste, cumpătare, răspundere personală şi familie. Care dintre liderii PDL credeţi că ar corespunde unei astfel de descrieri?

Priviţi la un eveniment minor, care a trecut neobservat: luni, conducerea PDL l-a numit în fruntea organizaţiei din Argeş pe un fost avocat al lui Vîntu, senatorul Mircea Andrei. Acesta este unul dintre parlamentarii care, alături de Gyorgy Frunda, a masacrat legea privind declararea averilor. În loc să-l sancţioneze, PDL l-a promovat.

Să mai adăugăm faptul că, pe şest, deputaţii tocmai au votat o veche iniţiativă a PDL prin care mai multe fabrici mici de bere vor beneficia de o serie de facilităţi fiscale. În urmă cu câţiva ani, preşedintele Băsescu a spus că acesta este un exemplu de „lege pentru infractori”.

Începe să-mi fie din ce în ce mai clar că pentru mulţi guvernanţi criza este într-adevăr o oportunitate: în timp ce lumea este cu ochii pe manifestaţiile de stradă ale pensionarilor şi mămicilor rămase fără bani de pamperşi, ei îngroapă legea declarării averilor şi se îmbogăţesc fără teama că vor fi observaţi sau traşi la răspundere.