În ultima zi a acestei veri se vor împlini 25 de ani de la evenimentul crucial, pentru noi, al memorabilului an 1989, anul repunerii în drepturi și a revenirii la veșmântul latin firesc al limbii române în spațiul dintre Prut și Nistru.
A fost, de fapt, anul prăbușirii comunismului în Europa de Est, a intrării în faza de disoluție totală a leagănului acestuia – Uniunea Sovietică. Faptul că acest jeg imperial al conducătorilor ruși produce azi în estul Ucrainei moarte și suferință ne vorbește că pericolul anulării proceselor de democratizare și modernizare începute în 1989 în acest spațiu este real și iminent.
Republica Moldova se află în imediata vecinătate de epicentrul confruntării și atragerea ei în vâltoarea focului ce se extinde cu fiecare zi cere de la guvernanți abilitate și pricepere. Nu în ultimul rând – curaj și promptitudine. Spun asta pentru că până la această răspântie a istoriei, Republica Moldova a fost un exemplu crestomatic prost dintr-un manual voluminos al rataților, dacă el ar fi să existe. Băgat de politicieni netoți în rolul statului mic și bicisnic, neputincios și, prin urmare, nătâng, Republica Moldova a fost învățată decenii la rând nu doar să cedeze cuminte teritorii, să nu reacționeze adecvat atunci când i se calcă în picioare suveranitatea și independența, dar a ajuns să nu se mai respecte, să facă abstracție de propria demnitate. De câte nevoi, de exemplu, am fi scăpat noi dacă în anul 1990 sau 1991, parlamentul ar fi adoptat varianta baltică a statutului de cetățean al Republicii Moldova care presupunea acordarea dreptului la cetățenie doar celor născuți aici până în anul 1940. Nu ar mai fi ajuns la putere în 1994, apoi în 2001 forțe care să reprezinte interesele minorității imperiale și să promoveze politici străine definitiv intereselor naționale ale majorității. Interpretarea falsă și dogmatică a principiilor umanismului și aplicarea lui într-un context total vitreg de aceste principii, a condus la adoptarea variantei zero, adică dreptul la cetățenia tânărului stat l-a căpătat toată populația aflată la momentul respectiv pe teritoriul fostei republici sovietice, inclusiv cei aduși cu scopul expres de rusificare a ținutului smuls cu forța în 1940 și 1944 de la întregul său românesc.
Decizia luată cu fermitate de politicienii baltici și criticată dur, îndelung și, trebuie să spunem și gratuit, de propaganda Kremlinulu, a evitat blocarea statelor lor în mlaștina tranzițiilor interminabile provocate de votul contra al cetățenilor aduși de puterea sovietică și educați în spiritul găunos al stăpânului în casă străină. Decizia lor hotărâtă a evitat postarea cetățenilor cu drept de vot pe baricade diferite, cu tendințe contrare și contradictorii, dacă luăm în considerare permanenta ațâțare a acestor spirite din partea centrelor subversive ale Rusiei.La ce pot duce aceste contradicții o știm din practica nefericită a Republicii Moldova și din experiența tragică a Ucrainei de astăzi. Balticii au procedat aparent discriminatoriu față de minoritatea imperială rusă, dar în fapt judicios și, în unic mod, corect, reușind printr-o curajoasă procedură legislativă să ferească țările lor de blocajele de dezvoltare pe care le pot crea niște cetățeni recunoscuți în drepturi pe teritoriul național, dar neprietenoși, neloiali statelor respective, populație care prin măsuri subvesrisve și diversioniste dirijate din exterior poate fi ușor transformată în Coloană a cincea și vârâtă în tranșee. Republica Moldova a anului 1992 și Ucraina anului 2014 sunt dovezi concludente și edificatoare.
Unde am ajuns noi, moldovenii, cu varianta noastră zero se cunoaște. Umanismul ctitorilor și promotorilor acestei idei s-a dovedit a fi nu doar nepotrivit, ci de-a dreptul păgubos pentru societate. Rusia, pe care noi o poreclim, cu nefirească râvnă, partener strategic chiar și în condiția când deține, contrar bunului simț, teritorii de-ale noastre sub ocupație, nu a mulțumit și nici nu se gărbește să mulțumească moldovenilor pentru umanismul lor. Constatăm, deci, la acești 25 de ani trecuți de la biruința obținută pe tărâmul aducerii în drepturi a limbii noastre române, că varianta zero asupra dreptului la cetățenie a generat zero rezultate pe tărâmul armoniei naționale. Asistat solid de Moscova, concetățeanul rus sau de altă etnie vorbitor de limbă rusă a blocat și este îndemnat în continuare să blocheze mersul nostru european. Regimurile pe care le-a preferat acest concetățean au fost preponderent antinaționale, în sensul că nu s-au potrivit și nu se vor potrivi niciodată, dacă vor vrea să înțeleagă, nici cu interesele lor. Pentru că modelul european, reamintim, este net superior modelului rusesc de stat, care oricât de mulți bani și bogății ar avea, tot sărac și totalitar rămâne.
Recomandările noastre
