Viaţa în Bucureşti nu este uşoară. Sunt 3 milioane de locuitori şi puţin sub un milion de maşini care se strecoară zilnic pe străzi.
Guvernarea Bucureştiului nu este nici ea o treabă uşoară, cu şase primari de sector şi un primar general, câteva sute de consilieri locali sau municipali, care mai de care mai inventiv în a cheltui banii contribuabililor. Care nu sunt nici puţini, nici prost împărţiţi, ci doar prost administraţi. De la un primar care ridică gunoiul tuturor pe cheltuiala primăriei (adică tot pe banii lor), trecând prin "anveloparea" de 2.000 de euro/mp a blocurilor plasate strategic în intersecţiile cele mai circulate, în Bucureşti s-au inventat toate şmecheriile posibile pentru a "arde" cât mai rapid fondurile aflate la dispoziţia lor.
Iarna a fost un anotimp-coşmar pentru bucureşteni dintotdeauna. De la zăpezile legendare ale lui ’54, trecând prin interdicţia totală de a circula cu maşina pe vremea lui Ceauşescu, am ajuns să ne zbatem zilnic într-o mizerie. Dacă ninge, nu se poate deszăpezi. Când nu mai ninge, nu se poate face nimic, din nou, pentru că sunt maşini parcate, deci trebuie să ne simţim uşor vinovaţi că-i încurcăm. Când ne mângâie soarele dimineaţa, dar temperatura noaptea este de minus multe grade, aşa cum se întâmplă zilele acestea în Capitală, zăpada stivuită pe trotuar şi jumătate din partea carosabilă a oricărui bulevard, stradă sau alee se transformă într-o rocă dură.
Nişte forme de relief, tip off-road, răsar instantaneu, numai bune de escaladat în căutarea unui loc de parcare.
Bănuiesc că o parte dintre cei care ne citesc au constatat cu stupoare că nu mai poate fi văzut niciun utilaj de deszăpezire, niciun cârd de lucrători îmbrăcaţi în veste portocalii, cu lopeţi în mână. Parcă au intrat toţi în concediu! Vorba aia, dacă există Revelionul Ospătarilor în 8 ianuarie, de ce n-ar fi posibilă o perioadă de relaxare şi pentru lucrătorii la deszăpezire, imediat după prima ninsoare? Nouă nu ne rămâne decât să aşteptăm, încolonaţi la semafor, ieşirea ghioceilor şi problema se rezolvă de la sine. Meteorologic.
Numai că nu toată lumea a intrat în concediu. Primarul General Sorin Oprescu a organizat o prezentare a încă unui proiect faraonic: Strategia Bucureştiului până în 2035. Adică ce vom avea în jurul nostru peste 23 de ani. Un inel median, o eurogară, mai mult spaţiu verde, parcări cu duiumul. Şi centre de business pentru tineri! O altă întorsătură de condei pentru zgârâie-norii preconizaţi. Toate la preţuri pe măsură. Inelul median, rebotezarea din motive politice a autostrăzii suspendate, va costa 500 milioane de euro. Pardon! atât costa anul trecut, căci pe 21 februarie ne-a anunţat o nouă cifră (1,3 miliarde de euro). Magia cifrelor nu se terminase încă, pentru că între timp Sorin Oprescu a prezentat-o spre aprobare Consiliului General la un preţ de 1,6 miliarde de euro. În câteva luni a crescut de la 500 de milioane de euro la peste un milliard şi jumătate. Nu s-a mirat nimeni, nu s-a revoltat nimeni. Nimeni nu a observat că în strategia sa nu se spune nimic despre gropile din asfalt, despre milioanele de panseluţe plantate prost pentru a se ofili cât mai repede, despre câinii vagabonzi, sau cenuşiul care acoperă Bucureştiul în fiecare primăvară-vară. Ca şi când aceste probleme sunt rezolvate, şi mai avem câteva mici retuşuri de făcut, o pistă pentru biciclişti, un sens giratoriu sau un spaţiu pietonal.
Cam aşa arată Bucureştiul edililor de astăzi. Cu o mică nuanţă: termenul de edil provine din antichitatea romană şi desemna un magistrat care supraveghea edificiile şi instalaţiile publice, care se ocupa de aprovizionarea oraşului, de organizarea jocurilor. La noi, în România contemporană, se ocupă doar de jocuri. Şi licitaţii.
Recomandările noastre
