La epitaful politic al lui Emil Boc - a cărui vreme n-a sosit încă, în pofida prohodurilor ţinute de o parte tot mai mare a clerului portocaliu - n-o să se verse nicio lacrimă.
Auzim toată ziulica faptul că aşa-zisele măsuri anticriză au erodat încrederea populaţiei în el şi că nu-l va prinde pardesiul ca premier sau preşedinte de partid, fiindcă Traian Băsescu e în căutarea unui prim-ministru, desigur, altul decât Vasile Blaga. Iar când cinstitul ardelean Emil Boc va cădea în sfârşit fără să se mai ridice, deşi s-a vădit a fi cel mai demn continuator al lui Hopa- Mitică, la partid vor fi desfăcute şampanii ca în noaptea în care Mircea Geoană a ţopăit degeaba.
Veţi spune că dacă a vrut Dumnezeu să guvernezi pe timp de criză, conform revelaţiei pe care a avut-o la Ploieşti şefa PDL Bucureşti, când le tai oamenilor din leafă, din pensie şi din cheful de viaţă, nici Doamne-Doamne nu te mai poate ţine în braţe. Apoi, în momentul în care partidul aţipeşte la orice cuvântare a lui Boc, ce pretenţii să mai ai de la cei care nu plătesc cotizaţii, ci ponoasele acestei guvernări istorice, dar nu în sensul conferit de propagandiştii portocalii?!
Ceea ce îl face special pe Emil Boc, atât de special încât nu va sări nimeni să-i netezească şira spinării de tergal, este că în ţara proverbului "fiecare pasăre piere pe limba ei", preşedintele PDL va pieri pe limba altora. Vedeţi dumneavoastră, în România postdecembristă nu contează absolut deloc ce faci ca politician aflat la putere. Lucrurile merg anapoda şi dacă nu e criză economică, iar dacă merg bine, sau s-a greşit pe undeva, sau o să ne usture mai încolo. La noi contează însă ce zici. Or, guvernele conduse de Boc vor intra în istorie trecându-şi în cont contraperformanţa de a comunica mai prost decât reuşeşte statul român să se administreze.
Care ar fi cauzele pentru care Emil Boc n-ar mai putea convinge nici măcar o bătrânică să traverseze strada zicându-i că s-a făcut verde (oricum, se vor găsi destui să spună că e roşu, pentru că aici până şi culoarea semaforului e relativă)? Unul dintre principalele motive pentru pierderea credibilităţii lui Emil Boc e că tot ce avea de spus mai important de-a lungul mandatelor sale de premier şi de preşedinte de partid a anunţat Traian Băsescu.
Iar când preşedintele-purtător de cuvânt îşi trăgea sufletul după istovitoarele sale trasee mediatice - TVR, RRA, "România liberă" -, Boc tot nu apuca să adauge nimic, presupunând că ar mai fi avut cineva chef să-l asculte. Pilduitoare pentru incapacitatea de a comunica a lui Emil Boc a fost cea mai recentă luare de poziţie: sărmanul politician în cădere liberă a apărut în direct duminică pe la prânzişor, ca să pricepem că guvernul trudeşte fără pauză pentru scoaterea ţării la liman, şi le-a frecat ridichea prefecţilor că au datoria de a le explica oamenilor pe înţelesul lor că ieşim din recesiune cum apare toporaşul!
Unde mai pui, i-a însărcinat să oprească şi "diversiunile de la televiziuni", cu toate că poate mai eficient era să-l roage pe Ghiţă să mai umble niţel la grila Realităţii. Parcă şi vezi o armată de prefecţi invadând staţiile TV ale Uniunii Social-Liberale pentru a încerca să-i convingă pe Ciuvică şi pe Drăgotescu de direcţia bună în care se îndreaptă ţărişoara!
Problema nu e însă că ţara asta nu poate strânge destui prefecţi câte ore de emisie au Antena 3 şi Realitatea TV, ci calitatea mesajului pe care îl transmite propaganda pedelistă. În loc să-şi găsească un purtător de cuvânt bătăios, de care să se teamă toţi ca pedeliştii de Elena Udrea, Boc s-a pitit în spatele sarcinilor de partid şi de stat, lăsând ca mesajul său să fie transmis de oricine. Adică de emiţători de parole goale precum Gelu Vişan şi Alin Popoviciu, ceea ce i-a determinat până şi pe membrii de rând ai partidului de guvernământ să conştientizeze de ce îi huleşte lumea. Să-i mai pomenim şi pe alţi campioni ai ubicuităţii TV? Oameni care deservesc partidul prin simpla apariţie, de la Oajdea şi Spânu până la cel mai vrednic urmaş al lui Hoară, inenarabilul Tălmăcean?!
Ar fi o greşeală să ne amintim peste nişte ani de actualul premier ca de cel căruia îi luase Traian Băsescu portavocea, partidul sau guvernul. De fapt, nu i s-au luat. Nici măcar nu i s-au dat.
Recomandările noastre
