Raportul de forţe dintre guvernare şi societate rămâne disproporţionat. Cu oricâtă reformă a statului am fi dopaţi, poziţia dominantă a Puterii în viaţa socială a fost păstrată intactă.
Statul e stăpân, cetăţenii sunt servitori. Formula nu e forţată, e vorba de modul în care se împart resursele.
Nu ştiu ce conţine varianta Cotroceniului de revizuire a Constituţiei. Nu ştie nimeni, e un mister total, ca şi cum la acest proiect ar fi lucrat doar preşedintele Băsescu şi o secretară care scria după dictare. Dar instinctele îmi spun că revizuirea se concentrează pe parlament unicameral, reducerea numărului de parlamentari şi scurtarea mandatului prezidenţial. Teme redundante şi sterile. Revizuirea Constituţiei nu interesează pe nimeni pentru că, în forma aceasta, nu va obţine votul a două treimi din parlament. Caz închis.
Dacă preşedintele şi premierul au reuşit într-adevăr să ne plictisească cu ceva, atunci acel lucru este modificarea Constituţiei. Au tras cu gloanţe oarbe până au demonetizat ideea.
Un lucru cu adevărat important este să amendăm articolul privind prezumarea averilor licite. Sistemul politico-clientelar trăieşte sub protecţia acestui articol. Doctorul Brădişteanu a fost suspectat că a luat o mită de 4 milioane de euro. Parchetul a demonstrat că nu-şi putea justifica averea din venituri, dar nu i-au putut confisca vila pentru că nu aveau dovezi că e făcută din bani furaţi.
În România poţi fura în stil mare dacă respecţi câteva reguli: nu vorbeşti la telefon, eviţi flagrantul şi nu scrii într-un carneţel, ca idiotul, şpăgile pe care le-ai dat sau le-ai luat. Vameşii care acum fac arest preventiv au vile pe numele rudelor şi valize cu bani cash. Averile lor sunt intangibile pentru că nu sunt obligaţi să le justifice în justiţie. Procurorii au dovezi doar că au furat 1.000 de euro într-o tură, chiar dacă se ştie că au furat milioane de euro.
Politicienii iau şpăgi ca să protejeze sistemul clientelar. De fapt, ei îl coordonează. Pot afişa proprietăţi opulente, pot fi pozaţi în limuzine exorbitante, pot fi surprinşi având la mână ceasuri de zeci de mii euro. Dacă nu sunt prinşi în flagrant, nu riscă nimic. În afară de un pic de jenă în faţa evidenţei. Mulţi grei din politica românească au conturi în străinătate. Sunt prevăzători, dar ANI oricum nu-i caută. ANAF a trâmbiţat că pune impozit de 16% pe averile nejustificate, dar singura victimă e un manelist, Adi Minune. Dacă e să vorbim serios, în România poţi fura sub protecţia Constituţiei.
De un an, Uniunea Europeană a cerut şi nişte condamnări, ca să ne creadă. Singurul nume sonor este Dinel Staicu (în afară de Ioan Mureşan, care mai are o cale de atac) şi îl consider important pentru că, la apogeul carierei, avea protecţie politică. Dar Dinel tocmai şi-a dosit banii în străinătate şi a fost prins când îşi cumpăra un domeniu în Ungaria. A primit 7 ani, ar putea scăpa după 4 ani. Nu e lucru uşor, dar cel puţin banii sunt bine puşi la păstrare. Când va ieşi, îi va găsi la locul lor. Dar riscul de a face puşcărie în România este infim: 0,0001%, dacă raportăm numărul de condamnări la fenomenul general al corupţiei. Deci poţi fura, poţi afişa averea obţinută din furat şi nu păţeşti nimic. Statul român îşi protejează clasa conducătoare.
Acesta nu este un discurs anticorupţie, temă cu care, astăzi, poţi adormi stadioane întregi de oameni. Prezumarea averii licite n-are legătură doar cu corupţia, ci cu raportul dintre Putere şi cetăţeni. Şpăgile circulă aproape în ochii lumii dintr-un singur motiv: cu aceşti bani sunt finanţate campaniile electorale, care au ajuns la dimensiuni-mamut. Politicienii sunt finanţaţi de clientelă ca să cumpere voturi. Democraţia a ajuns o parodie la aceste alegeri libere, pentru că, vorba lui Ponta, "câştigă cel care fură mai mult". Pe lanţul cauză-efect se ajunge la următorul nivel: invariabil, hoţii se aleg singuri şi ajung să domine peisajul. În final, împart caşcavalul - o lucrare de 1 leu costă 10 lei.
Această disproporţie explică extrem de simplu dezechilibrul de forţe dintre guvernare şi societate. Pentru că întreg sistemul nu este decât o investiţie în furturile vi itoare, statul n-are niciun interes să se retragă din teritoriul ce ar trebui să revină cetăţeanului. Iar ciclul se reia la infinit. ANI, ANAF, SRI, DNA fac parte din sistem, instrumentele unei găşti împotriva altei găşti. Dau lovituri când vor. Revizuirea Constituţiei ar fi ca un nou cod-sursă în acest nenorocit de Matrix. Asupra ei vom avea ocazia să revenim.
Recomandările noastre
