Americanii, nemulțumiți de economie. Cum va influența asta alegerile
- Bianca Pislaru
- 1 octombrie 2024, 09:09
Politicile economice populiste și socialiste ale Kamalei Harris s-au dovedit mult mai populare decât planurile de dreapta lui Donald Trump. Patru dintre primele cinci cele mai populare propuneri au fost din campania candidatului democrat, potrivit unui nou sondaj. Rezultatele au arătat un optimism puternic din partea democraților cu privire la candidatura lui Harris la președinție. Dar a evidențiat pesimismul cu privire la economia SUA din ambele părți, atât democrați cât și republicani.
Americanii intervievați au primit o listă de 12 propuneri politice - șase din campania lui Harris și șase din campania lui Trump. Sondajul nu a precizat din partea cărei campanii au venit propunerile.
Problema costului vieții
Cea mai populară propunere a fost interzicerea la nivel federal a majorării prețurilor la alimente și produse alimentare. Este o propunere democrată pe care unii economiști importanți au criticat-o. Aproape jumătate (44%) dintre toți cei intervievați au fost de acord că această propunere ar consolida economia.
Propunerea lui Harris privind ieftinirea alimentelor este menită să contribuie la rezolvarea principalei probleme economice a respondenților: costul vieții. Majoritatea celor intervievați (66%) au indicat că una dintre cele mai mari preocupări economice ale lor în acest moment este costul vieții.
Alte propuneri ale lui Harris pe care alegătorii le-au apreciat au inclus extinderea creditului fiscal pentru copii (33%). De asemenea, a fost apreciată și ideea implementării anumitor scutiri fiscale pentru noile întreprinderi mici (33%). Singurul plan al lui Trump care a ieșit din top cinci a fost propunerea sa de a reduce impozitele pe beneficiile de securitate socială (42%).
Politicile lui Trump
Dar politicile lui Trump sunt populare în rândul bazei sale de susținători. Atunci când au fost întrebați despre propunerea sa de deportare în masă a milioane demigranți, 43% dintre republicani au afirmat că aceasta ar fi bună pentru economie. Un răspuns pozitiv a fost dat de 24% dintre independenți și 15% dintre democrați.
Alte vești bune pentru Harris, alegătorii independenți, un grup cheie în aceste alegeri, par să favorizeze politicile lui sale. Patru din cele cinci politici principale selectate de independenți provin din campania lui Harris. De când Joe Biden s-a retras din cursa prezidențială în urmă cu două luni, deschizând calea pentru Harris, aceasta a încercat să își elaboreze propria platformă economică. A vrut să se distanțeze de măsurile și ideologiile implementate în epoca Biden.
Economie și planurile lui Harris
În schimb, Harris și-a promovat „economia oportunității”. Acest sistem se concentrează pe problema creșterii costurilor, mai degrabă decât pe infrastructura și industria prelucrătoare. Aceste elemente erau componente-cheie ale planului economic Biden.
Schimbarea accentului pare să funcționeze. Politicile lui Harris au fost deosebit de populare în rândul tinerilor americani. Acesta este un bloc electoral din ce în ce mai puternic. 87% dintre alegătorii din generația Z au declarat că cel puțin una dintre propunerile lui Harris ar fi bună pentru economie.
Alegătorii democrați în ansamblu par să creadă că Harris s-a dovedit a fi candidatul mai bun. Întrebați dacă viața lor ar fi mai bună dacă Harris sau Biden ar câștiga alegerile, 80% dintre alegătorii democrați au optat pentru Harris. Cu toate că actuala candidată a fost criticată pentru faptul că este „lipsită de politici”, majoritatea alegătorilor din sondaj au sugerat că înțeleg foarte bine planurile sale. Mai mult de 60% dintre alegători au declarat că înțeleg politicile lui Harris privind economia.
„În ciuda unui oarecare scepticism cu privire la faptul că VP Harris nu a definit încă poziția sa, datele noastre arată că și-a energizat baza de fani, prin mesaje eficiente și conectarea cu ei cu privire la problemele cu care se confruntă: îngrijirea copiilor, locuințe și locuri de muncă”, a declarat John Gerzema, CEO al Harris Poll.
Dar americanii sunt încă supărați
Din toate punctele de vedere, americanii par să fie încă nemulțumiți de economie - negativitate care a persistat în sondaje. Întrebați ce părere au acum despre economia SUA, comparativ cu începutul verii, 35% dintre respondenți au declarat că sunt mai pesimiști. De asemenea, 29% se simt mai optimiști. Aproape trei sferturi (73%) dintre toți cei intervievați au declarat că nu simt niciun efect pozitiv al veștilor economice bune de astăzi.
Majoritatea americanilor (61%) cred că inflația este în creștere. În timp ce, de fapt, aceasta a scăzut semnificativ de la vârful atins în 2022. Și aproape jumătate dintre cei intervievați, 49%, au declarat că ei cred că economia SUA se confruntă cu o recesiune. SUA nu se află în recesiune, conform Yahoo News .