Echipamentul rugbiștilor români, o mândrie națională. Povestea Călușarilor
- Adrian Lambru
- 3 august 2023, 20:23
Există o mare legătură, de ordin spiritual, între dansul cetei de Călușari și jocul de rugby. În ambele activități se regăsesc ambiția, desăvârșirea și nobilul scop de a face bine, de a excela. Cu acest gând merg acum jucătorii de rugby ai României să participe la Cupa Mondială, cu un nou echipament inspirat din tradiția celebrului dans popular.
Echipa Națională de Rugby este în 2023 singura echipă masculină calificată la Cupa Mondială de Rugby, Campionat ce va avea loc în Franța între 8 septembrie și 28 octombrie. Jucătorii de la „Stejarii” sunt acum pregătiți și bine antrenați pentru a face performanță. În acest proces de pregătire pentru Campionat intră anul acesta și o schimbare de imagine la nivelul echipamentului.
Călușarii, o inspirație în sport
Joi, 3 august, reprezentanții Federației Naționale de Rugby au prezentat în incinta Muzeului Satului „Dimitrie Gusti” noul echipament sportiv al echipei, un echipament nou, ornat de data cu motive tradiționale, ilustrate de un designer român pe numele său Ioana Corduneanu.
„Sunt 10 ani de când Echipa Națională de Rugby a României a decis să împrumute din designul tradițional și să-l adauge pe echipamentul de joc. Jucătorii, dar și suporterii, găsesc acum în acest nou echipament inspirație pentru atitudinea și energia lor în timpul jocului. De fiecare dată când am colaborat cu cei de la Federație pentru un nou design, am prezentat semne de putere, simboluri de pe scoarțe. Am vrut să luăm și să promovăm aceste semne de patrimoniu național, să le facem vizibile. Sunt înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO și ne mândrim cu asta”, spune designerul Ioana Corduneanu.
Acest nou echipament este acum inspirat din portul Călușarilor, ce reprezintă în sinea lor o emblemă națională. Potrivit tradiției, Călușul este un dans ritualic ce are drept scop alungarea spiritelor rele pentru a aduce un bine comunității. Dincolo de dans și de spectacol, reprezintă o curățare spirituală și un angajament de a face bine la nevoie. Călușarii se adună și invocă acest ajutor din partea naturii, din partea divinității.
Cu România în fața tuturor
„Noul echipament al Echipei Naționale de Rugby pentru Cupa Mondială de Rugby îmbină tradiția și moștenirea noastră cu inovația și dorința de a excela pe teren. Alegerea designului a fost una încărcată de emoții și simbolism. Am dorit să respectăm tradițiile românești și să ne reprezentăm țara pe plan internațional. Astfel, păstrăm culorile naționale ale României: roșul, galbenul și albastrul. Aceste culori reprezintă un simbol puternic al identității noastre naționale”, spune în cadrul evenimentului Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.
În acest fel, atât ceata de Călușari, cât și jocul de rugby ar avea în comun dorința de performanță, ambele reprezintă un spectacol care nu este la îndemâna oricui. Așa cum ceata este organizată după o ierarhie strictă ce are în frunte un vătaf, așa cum și echipa de rugby are criterii de selecție, roluri și un căpitan de echipă.