Pe 8 iunie 1922, de la ora locală 17, la Belgrad, naţionala României a jucat primul său meci internaţional în compania reprezentativei Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (stat care din 1929 urma să se numească Iugostavia). Pe teren nu au intrat, însă, decât un român și un sârb.

Dat fiind faptul că fenomenul fotbalistic era mult mai dezvoltat în provinciile pe care cele două țări le recuperaseră de la Imperiul Austro-Ungar la sfârșitul Primului Război Mondial, în echipa României cei mai mulți jucători erau maghiari, evrei și germani. Cealaltă echipă se baza pe jucătorii croați, doar fundașul dreapta Andrija Kujundžić de la Subotica fiind sârb.

Meciul a contat pentru Cupa de Aur sau Cupa prieteniei româno-iugoslave, numită mai târziu și Cupa Regelui Aleksandru I al Iugoslaviei, o competiție născută din considerente politice și dinastice.

Politica a jucat rolul hotărâtor

Manifestările sportive organizate în iunie 1922 (au existat și competiții de atletism între sportivii din cele două țări) aveau loc cu prilejul căsătoriei regelui Aleksandru I al Iugoslaviei cu principesa Maria a României, fiica regelui Ferdinand I şi a reginei Maria. De asemenea, cele două țări aniversau un an de la semnarea convenţiei de alianţă militară, Mica Înţelegere, la care se alăturase şi Cehoslovacia. Dat fiind contextul politic, la primul meci al reprezentativei României au asistat nu mai puţin de trei regi: Aleksandru I al Iugoslaviei, Ferdinand I al României, împreună cu regina Maria şi George al II-lea al Greciei.

Generosul domn Hirsch plătește echipamentul reprezentativei României

Deplasarea la Belgrad s-a făcut, evident, cu trenul. Banii erau foarte puțini, așa că jucătorii s-au descurcat cum au putut. Norocul lor a fost că în echipă se afla avocatul Elemer Hirsch, descendentul unei bogate familii evreiești din Beclean. Pasionat de sport (juca nu numai fotbal. ci și hochei la "U" Cluj) Hirsch a comandat la Londra, pe banii lui, echipamentul echipei României. A insistat ca pantalonii să aibă un buzunar la spate, pentru ca jucătorii să aibă unde își ține batistele. Echipamentul consta în tricouri roșii, pantaloni albaștri și jambiere negre.

O victorie surprinzătoare

Deși cei 5 000 de spectatori din tribunele stadionului stadion SK Jugoslavija așteptau un succes al echipei gazdă, lucrurile au evoluat altfel pe teren. Echipa României, antrenată de Teofil Moraru, un fost campion la aruncarea greutății, a dat dovadă de multă maturitate, chiar dacă era la primul meci internațional (adversarii înregistraseră deja victorii împotriva Franței și Suediei) și folosea un sistem ciudat 1-2-3-5 care astăzi ar provoca hohote de râs oricărui tehnician. Iugoslavii au fost cei care au deschis scorul prin Jaroslav Sifer care a transformat un penalty acordat de arbitrul Heinrich Retschuri pentru un henț în careu. Replica românilor nu s-a lăsat, însă, așteptată. În minutul 35, Francisc Ronnay, cel care avea, peste decenii, să aducă echipei Steaua Cupa României în calitate de antrenor, egalează tot din penalty. După pauză, combinațiile românilor încep să domine. Surpriza vine cu jumătate de oră înainte de finalul partidei. Singurul român aflat pe teren, Aurel (Rică) Guga, marchează. Până la final, tot românii au mai multe ocazii. De două ori, bara îi salvează pe iugoslavi, iar rezultatul rămâne neschimbat până la final. În urma victoriei în Ediția I, Cupa de Aur ajunge la București, de unde va fi trimisă în Ardeal pentru a putea fi văzută de toți "sportsmanii", mult mai numeroși în această provincie.

Ardealul și Banatul au fost fruntea

Prima echipă tricoloră era alcătuită exclusiv din jucători care proveneau de la cluburi din Transilvania și Banat (trei de la formația timișoreana Chinezul, doi de la CAO din Oradea, câte unul de la SG din Tărgu Mureș, clujenii veneau de la CAC, Haggibor și “U”, Timișoara era reprezentată de un jucător de la CAT, iar Aradul de un sportiv de la AMEFA).

Soarta tristă a căpitanului Rică Guga

Din prima reprezentativă care a obținut victoria de la Belgrad, numai Ronnay și Guga vor face performanță în fotbalul românesc. Francis Ronnay a ajuns să antreneze Steaua. Căpitanul echipei, Rică Guga, singurul român din echipă, avea să aibă o soartă tragică. Guga a mai jucat fotbal până în 1928, evoluând la formațiile U Cluj, Gloria CFR Arad, UCAS Petroșani și Jiul Lupeni, timp în care a mai jucat 11 meciuri în reprezentativa României, marcând încî trei goluri. După retragerea din activitatea sportivă s-a angajat funcţionar la administraţia financiară din Timişoara. În noiembrie 1936, la numai 38 de ani, avea să-și piardă viaţa după ce maşina în care se afla a derapat şi s-a răsturnat în Bega.

Ediţia I a Cupei de Aur, desfăşurată între 1922 şi 1930, a revenit iugoslavilor, după ce aceştia vor câştiga cinci meciuri din șapte. Apoi, federaţia noastră va pune în joc Cupa Regele Carol al II-lea. Această ediţie a II-a (ultima), a avut loc între 1936 şi 1940 și a fost câştigată de români care s-au impus în trei din cele patru partide.