Echilibrul geostrategic din Marea Neagră, aruncat în aer de "Sultanul" Erdogan. Scenariile imaginate de un expert român

Echilibrul geostrategic din Marea Neagră, aruncat în aer de "Sultanul" Erdogan. Scenariile imaginate de un expert român

Canalul Istanbul va deveni instrumentul geopolitic al lui Erdogan, susține dr. Constantin Corneanu, președintele Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice "Gheorghe Brătianu". Expertul român susține că există trei scenarii de evoluții viitoare

Declarațiile recente făcute de președintele turc Recep Tayyip Erdogan cu privire la începutul construcției Canalului Istanbul prezintă o „provocare geopolitică și strategică pentru statele din Marea Neagră, precum și pentru principalii actori care au interese în regiune, precum NATO, UE și China " a declarat dr. Constantin Corneanu reporterilor Agenției Tass,

"Canalul de la Istanbul va deveni un instrument în arsenalul regimului Erdogan în eforturile sale constante de a include Turcia în jocurile geopolitice regionale", a subliniat expertul român. "Statutul juridic al canalului va necesita discuții politice și diplomatice pentru a evita dezechilibrul arhitecturii regionale de securitate".

Cele trei scenarii pentru Marea Neagră

Expertul român a prezentat trei scenarii cu privire la posibilele evoluții ale situației din Marea Neagră. Potrivit lui Constantin Corneanu, aplicarea prevederilor Convenției de la Montreux privind regimul strâmtorilor la noul proiect va oferi Turciei șansa de a purta negocieri directe cu principalii actori internașionali, promovându-și interesele geopolitice și de securitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

UE riscă paralizia. Italia a devenit o „bombă cu ceas”

Respingerea convenției ar duce la militarizarea regiunii Mării Negre, deoarece navele NATO vor putea naviga oricând în Marea Neagră, creând dificultăți Rusiei în regiunile strategice caucaziene și ucrainene. Păstrarea Convenției de la Montreux, dar scoaterea Canalului de la Istanbul de sub jurisdicția ei, va permite Turciei să influențeze situația din estul Mediteranei și Marea Neagră, forțând NATO, Uniunea Europeană, precum și Rusia și China să ia în considerare interesele geopolitice și de securitate ale Turciei.

Poziția oscilantă a Ankarei în relațiile cu Rusia și cooperarea cu regimul de la Kiev în ceea ce privește dotarea Ucrainei cu arme moderne, potrivit lui Corneanu, demonstrează capacitatea lui Erdogan de a „transforma Turcia într-un factor crucial în arhitectura de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre”. "Prin urmare, se apropie o nouă amenințare care poate ridica îngrijorări la Kremlin și poate întări ideea că Occidentul inventează un nou plan pentru a încercui Rusia. Aceste preocupări pot accelera cursa înarmăii și pot modifica arhitectura regională de securitate".

Noul război rece al lui Biden împotriva Rusiei. Ce capcană i-a pregătit lui Putin?

Proiectul lui Erdogan

Proiectul Canalului Istanbul a fost anunțat pentru prima dată de președintele turc Recep Tayyip Erdogan în 2011. Calea navigabilă este menită să devină o nouă arteră maritimă importantă în vestul Istanbulului, conectând Marea Neagră și Marea Marmara. Încă din decembrie 2019, Erdogan a subliniat că canalul nu se va supune reglementărilor Convenției de la Montreux.

Această convenție, adoptată în 1936 în orașul elvețian Montreux, a consacrat trecerea liberă prin strâmtorile Bosforului și Dardanelelor doar pentru navele comerciale. În schimb, limitează semnificativ clasa și deplasarea navelor militare ale țărilor care nu au deschidere la Marea Neagră. Țările riverane pot, însă, traversa strâmtorile cu nave militare de orice clasă în timpul păcii, notificând în prealabil autoritățile turcești, scrie Tass.

Iaurtul ne poate salva de Conid-19? Savanții israelieni, aproape de o descoperire epocală