Ecaterina Andronescu spune că nici n-a fost consultată în cazul OU privind învățămîntul. Dar, atunci, cine e autorul și de ce ascunde?

Ion Cristoiu
8 iulie 2014, 19:29

În ediţia de marţi, 7 iulie 2014 a Evenimentului zilei, sub titlul ”Un Pucist consecvent, la doi ani de la Lovitura de stat: Victor Ponta”, am identificat modificarea radicală a Legii Educaţiei printr-o Ordonanţă de Urgenţă, publicată pe şest, la 30 iunie 2014, de Guvernul Ponta, după încheierea sesiunii parlamentare şi mituirea lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, drept o golănie PSD-istă, care a folosit cu succes formula Loviturii de stat din vara lui 2012.

Pentru ca Ordonanţa de urgenţă, eminamente anticonstituţională, să n-ajungă la examenul necesar de constituţionalitate al CCR, tot printr-o Ordonanţă de urgenţă, publicată în 30 iunie 2014, a fost mituit Avocatul Poporului, prin care i se recunoaşte lui Victor Ciorbea anii de şefie PSD-istă în fruntea instituţiei drept perioadă recunoscută la pensie ca una de magistratură.

Caracterul antidemocratic al reglementării prin act al Executivului a unui domeniu de interes naţional precum Educaţia, reglementare implicînd în mod necesar transparenţă, dezbatere publică, dezbatere şi vot în Parlament, se adaugă caracterului profund reacţional al Ordonanţei de Urgenţă.

Prin prevederile sale în favoarea fabricilor de diplome şi ale lipsei de exigență în învăţămînt, Ordonanţa de Urgenţă curmă în chip brutal procesul de europenizare a educaţiei naţionale, întorcîndu-ne la sinistra băltire FSN-istă.

Puneam Ordonanţa de Urgenţă pe seama Ecaterinei Andronescu.

Nu întîmplător.

În absenţa unei asumări a Documentului de către ministrul Remus Pricopie, întreaga presă a atribuit Ecaterinei Andronescu paternitatea sau, mă rog, maternitatea Ordonanţei de Urgenţă.

Atribuirea pleca şi de la autoritatea Ecaterinei Andronescu în privinţa politicii PSD privind învăţămîntul: vicepreşedinte PSD cu educaţia naţională, şefa comisiei de învăţămînt din Senat.

După apariţia editorialului, Ecaterina Andronescu m-a sunat (lucru rar la politicienii români, cu care n-am comerţ de nici un fel) pentru a-şi exprima revolta faţă de acuzaţiile aduse de mine în editorial.

Domnia sa a susţinut că n-a fost nici măcar consultată în cazul Ordonanţei, că nu e de acord cu sesiuni speciale de Bacalaureat şi cu favorizrea fabricilor de diplome, exemplificîndu-mi, prin conflictul avut, ca ministru, cu Universitatea Spiru Haret.

Am înţeles că, pe lîngă cuvintele tari folosite de mine, domnia sa a fost afectată de posibila imagine – conturată din text – de reprezentantă a Grupului de interese obscure din Învăţămînt.

— Bine, bine, am răspuns amabil, cum sînt faţă de toţi cei care simt nevoia să-mi reproşeze c-am fost nedrept cu ei în scris sau verbal, dar de ce nu v-aţi delimitat public de Ordonanţa de Urgenţă, mai ales cînd aţi văzut că presa v-o atribuie?

Ecaterina Andronescu mi-a răspuns c-a făcut-o la Gîndul Live.

Sînt un jurnalist care încerc să fiu corect în ceea ce scriu şi fac.

Dacă Ecaterina Andronescu n-a avut nici o implicare în fabricarea acestei Ordonanţe de Urgenţă reacţionare, îmi cer scuze.

Îmi cer scuze şi dacă anumite cuvinte au fost mai tari.

În acelaşi timp, nu pot să nu dibui în această întîmplare două mari slăbiciuni ale politicii noastre din ultimul timp:

1) Proasta înţelegere de către politicieni a autorității Ecaterinei Andronescu, a solidarităţii de partid.

Dacă domnia sa, fost ministru a Învăţămîntului, personalitate a PSD de pe vremea cînd Victor Ponta se juca în țărîna politicii, nu e de acord cu unele prevederi ale OU – de ce nu s-a delimitat spectaculos de ele?

Ce i se putea întîmpla?

O dădea Victor Ponta afară din învăţămînt?

A fi membru de partid îţi dădea dreptul chiar şi în PCR să critici anumite măsuri ale Partidului.

În democraţie se vede treaba că faţă de deciziile Partidului nu-ţi rămîn decît aplauzele!

2) O Ordonanţă de Urgenţă de asemenea importanţă, cu atîtea efecte în viaţă, nu-i asumată de nimeni.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, s-a mulţumit să remită presei un Comunicat al Biroului de presă al Ministrului.

Victor Ponta, principalul beneficiar al OU, pentru că obţine voturile la Prezidenţiale ale loazelor şi ale fabricilor de diplome – tace şi el!

N-ar fi fost normal, democratic chiar, ca autorul acestei Ordonanțe să iasă în public pentru a și-o asuma și pentru a o apăra?

Păi dacă e atît de bună de ce nu și-o revendică nimeni?

E o întrebare pe care mi-am pus-o și în legătură cu suspendarea din vara lui 2012:

Dacă a fost vorba de un moment de salvare a țării, de ce în aceste zile, cînd s-au împlinit doi ani, de ce nu s-au întrecut să spună Victor Ponta și Crin Antonescu cum l-au pus la cale, cum și unde s-au întîlnit, cine a avut inițiativa?

Nu de alta, dar să știe Posteritatea cine a fost mărețul autor al Loviturii de stat din 2012!