Ea e noua senzație din politică. „Cu domnul viceprimar am o activitate de bun augur”

Ea e noua senzație din politică. „Cu domnul viceprimar am o activitate de bun augur”

 Începătoare în ale politicii, la numai 23 de ani, Francesca Șoltuzu, a primit funcția de consilier la primăria Botoșani. Ea și-a prezentat și admirația pentru șefi, afirmând că „cu domnul viceprimar am activitate de bun augur”

Începând de vineri, 20 noiembrie 2020, Francesca Șoltuzu ocupă funcția de consilier la primăria Botoșani. În ciuda faptului că tânăra are numai 23 de ani, a reușit să obțină un post dorit de mulți absolvenți de Administrație Publică. Totuși, Francesca este susținută de partidul din care face parte, Pro România, care i-a oferit încredere deplină, în ciuda vârstei fragede.

Fiind deja absolventă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, Francesca demonstrează că visează la mai mult decât o slujbă în orașul natal. Tânărul consilier urmează de curând și un program de master privind Literatura Română în Context European, în cadrul aceleiași facultăți. Astfel, Francesca urmează să susțină lucrarea de disertație, conform botosaneanul.ro.

Tânăra are deja studiile de licență și un master finalizate, dar se bucură și de susținerea viceprimarului și a partidului Pro România.

„Cu domnul viceprimar am o activitate de bun augur”

„Cu domnul viceprimar am o activitate de bun augur”. Cui îi mulțumește tânăra consilier pentru postul de la primărie Și pentru că întotdeauna este loc de mai bine, proaspătul consilier frecventează în paralel și masterul Studii Administrative Europene din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA), semn că studiile reprezintă un punct forte pentru Francesca.

Dincolo de situația școlară care o recomandă pe tânără, aceasta recunoaște că are o relație bună cu viceprimarul Liviu Toma. Cei doi se cunosc și colaborează bine în cadrul Primăriei Botoșani. De asemenea, mulțumirile Francescăi se îndreaptă și către partidul din care face parte. Proaspătul consilier recunoaște că se integrează perfect în cadrul Pro România, având în vedere înclinația conducerii către susținerea tinerilor.

„Îl cunosc pe dl viceprimar Liviu Toma de mult timp, iar împreună am desfășurat o activitate colaborativă de bun augur. Sunt o fire comunicativă, mă adaptez ușor la schimbări, flexibilă în gândire și dornică de a acumula noi cunoștinte. Doresc să menționez și faptul că, partidul din care fac parte, Pro România, a avut mereu încredere în mine și mi-a oferit sprijin ori de câte ori am avut nevoie. Colectivul este unit, membrii se ajută între ei, iar ceea ce am apreciat cel mai mult este faptul că acest partid susține tinerii și ideile acestora”, a declarat tânăra, consemnează impact.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News