E oficial: Certificatul PLF a fost anulat! Românii nu mai trebuie să-l completeze la intrarea în țară

E oficial: Certificatul PLF a fost anulat! Românii nu mai trebuie să-l completeze la intrarea în țară Sursă: Ivaylo Sarayski | Dreamstime.com

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat, vineri, 11 martie, la Palatul Victoria, că ordonanța de urgență privind eliminarea certificatului PLF (personal location formular - n.r.) a fost aprobată de către Executiv. Astfel, persoanele care intră pe teritoriul țării noastre nu mai trebuie să completeze documentul digital cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară sau cu maxim 24 după intrarea în țară.

Certificatul PLF nu mai este obligatoriu la intrarea pe teritoriul României, în ciuda faptului că în alte state restricția nu a fost îndepărtată. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, care a explicat, zilele trecute, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis că documentul nu mai trebuie completat, că Guvernul trebuie să aprobe o ordonanță de urgență în acest sens.

Certificatul PLF nu mai este obligatoriu

„A fost aprobată ordonanţa care abrogă OUG nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România. Practic, Guvernul, prin abrogarea acestei ordonanţe, ţinând cont de încetarea stării de alertă instituită pe teritoriul României, respectiv încetarea aplicabilităţii măsurilor adoptate pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, a eliminat obligativitatea completării formularului digital de intrare în România cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară sau cu maxim 24 de la intrarea în ţară. Formularul de localizare a pasagerului nu va mai fi obligatoriu pe teritoriul naţional”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la Palatul Victoria.

Ce trebuie să știe românii care vor să călătorească

Acesta a precizat că unele autorități internaționale au decis să păstreze măsura prezentării documentului PLF în continuare, chiar dacă au relaxat sau eliminat o parte dintre restricțiile impuse pentru a stopa răspândirea agresivă a coronavirusului. Prin urmare, românii sunt încurajați ca, în cazul în care doresc să călătorească în străinătate, să se intereseze de condițiile de intrare în statele cu pricina.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cetăţenii care călătoresc din România către alte state vor trebui să verifice dacă statele în care călătoresc sau prin care tranzitează solicită completarea în continuare a unui astfel de formular”, a atras atenția purtătorul de cuvânt al Guvernului,  Dan Cărbunaru.

Recomandări din partea Guvernului

În altă ordine de idei, restricțiile din România au fost eliminate odată cu decizia de a nu prelungi starea de alertă pe teritoriul țării noastre. Această hotărâre implică anularea restricțiilor, dar, totodată, și eliminarea unor „privilegii” - cazul studenților care doreau să studieze online.

Amintim, totuși, că autoritățile naționale recomandă respectarea în continuare a măsurilor de protecție, chiar dacă acestea nu au caracter obligatoriu. Șeful Guvernului, Nicolae Ciucă, a subliniat că recomandă purtarea măștii de protecție în spațiile aglomerate, închise sau deschise.