E agitație la Bruxelles! Amenințări cu acțiuni în justiție. Verdict final privind energia nucleară

E agitație la Bruxelles! Amenințări cu acțiuni în justiție. Verdict final privind energia nuclearăComisia Europeană. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Comisia Europeană urmează să propună miercuri, 2 februarie, norme care să permită etichetarea unor centrale pe bază de gaz și nucleare drept investiții verzi, cu modificări minore față de un proiect de propunere anterior, a declarat o sursă din cadrul instituției europene.

UPDATE:  Energia nucleară și gazele naturale au fost acceptate în tranziția spre economia verde. Comisia Europeană a prezentat un act delegat privind taxonomia complementară în domeniul climei cu privire la atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, care acoperă anumite activități în domeniul gazelor naturale și al energiei nucleare.

Actul delegat complementar de miercuri privind clima a stabilit, în mod special, „introducerea activității economice suplimentare din sectorul energetic în taxonomia UE”.

„Textul stabilește condiții clare și stricte (...) în care anumite activități nucleare și de gaze naturale pot fi adăugate ca activități tranzitorii la cele deja reglementate de primul act delegat privind atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la schimbările climatice, aplicabil de la 1 ianuarie 2022.

Aceste condiții stricte sunt următoarele: atât pentru gaz, cât și pentru nuclear, să contribuie la tranziția către neutralitatea climatică; pentru nuclear, să îndeplinească cerințele de securitate nucleară și de mediu; iar pentru gaz, să contribuie la tranziția de la cărbune la surse regenerabile.

Pentru toate activitățile menționate mai sus se aplică condiții suplimentare mai specifice, care sunt specificate în actul delegat complementar de astăzi. (...)

Pentru a asigura transparența, Comisia a modificat astăzi actul delegat privind divulgarea de informații taxonomice, astfel încât investitorii să poată identifica oportunitățile de investiții care includ activități în domeniul gazelor sau al energiei nucleare și să poată face alegeri în cunoștință de cauză”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Știre inițială: Bruxelles-ul încearcă de mai bine de un an să stabilească dacă gazul și energia nucleară ar trebui să fie etichetate ca fiind verzi în taxonomia UE, un manual de reguli care definește ce investiții pot fi comercializate ca fiind prietenoase cu clima.

Centralele nucleare și de gaz vor fi „verzi”

În normele finale care urmează să fie publicate miercuri, Comisia Europeană va confirma planurile de etichetare a centralelor de gaz și a celor nucleare drept investiții sustenabile, cu condiția ca acestea să îndeplinească anumite criterii, a declarat o sursă din cadrul Comisiei sub rezerva anonimatului pentru Reuters.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a refuzat să comenteze informațiile.

Aceste criterii ar putea să includă modificări minore care ar putea facilita obținerea etichetei de investiție ecologică pentru unele centrale pe gaz, comparativ cu proiectul anterior.

Noile reguli se aplică până în 2030

Proiectul ar fi acordat o etichetă verde centralelor pe bază de gaz până în 2030, dacă acestea îndeplinesc criteriile, inclusiv limitele de emisii și cerința de a arde progresiv mai multe gaze cu emisii reduse de dioxid de carbon, începând din 2026 și trecând în cele din urmă la gaze cu emisii reduse de dioxid de carbon 100% în 2035.

Normele finale vor include cerința privind gazele cu emisii reduse de dioxid de carbon din 2035, dar nu și regula din 2026, a precizat sursa citată.

Un proiect de normă potrivit căruia noile instalații pe gaz înlocuiesc o instalație mai poluantă și au ca rezultat o reducere de 55% a emisiilor pe kWh de energie produsă, va aplica în schimb reducerea de 55% la durata de viață totală a instalației, au spus aceștia.

Normele nu au fost încă adoptate de Comisie și ar putea suferi modificări înainte de publicarea lor, miercuri.

Relațiile europene se fisurează

Planul a fost criticat de militanți și de unele guverne, țările UE fiind împărțite în privința faptului dacă combustibilii ar trebui să fie considerați ecologici.

Luni, patru țări au solicitat în scris Comisiei să excludă gazul, invocând „lipsa dovezilor științifice” care să justifice etichetarea acestui combustibil ca fiind ecologic. Austria și Luxemburg au amenințat cu acțiuni în justiție dacă UE va califica energia nucleară ca fiind durabilă.

Unele țări, printre care Franța, care obține aproximativ 70% din energia sa de la energia nucleară, susțin că această sursă de energie fără CO2 are un rol important în combaterea schimbărilor climatice, în timp ce unele țări din Europa Centrală și de Est consideră că gazul este necesar pentru a renunța la cărbunele mai poluant.

O majoritate de 20 de țări ale UE - din totalul de 27 - sau, cu alte cuvinte, o majoritate a celor 700 de deputați din Parlamentul European ar putea să se opună prin veto normelor finale, în timpul unei perioade de examinare de patru luni, după publicarea acestora.

Săptămâna trecută, consilierii experți ai Comisiei au declarat că proiectul de norme privind gazele și energia nucleară nu se aliniază cu obiectivele UE în materie de schimbări climatice, inclusiv cu obiectivul de a avea emisii nete zero până în 2050.