Presa epocii staliniste.
În perioada comunistă, gazetăria se făcea sub o presiune maximă. Pe lângă rigorile „clasice“ ale meseriei, apăruse lupta de clasă. Partidul solicita vigilenţă maximă, astfel încât „cozile de topor“ ale vechiului regim să nu se poată strecura într-un angrenaj atât de important al aparatului de propagandă, cum era presa. „Intransigenţa faţă de duşmanul de clasă“, iată motivul pentru care toţi cei care lucrau în acest domeniu trăiau sub ameninţarea puşcăriei. Orice greşeală de corectură era întoarsă pe toate părţile, ca nu cumva să fi fost provocată de „elemente duşmănoase“. Sintagma „sabotaj ideologic“ era foarte des folosită şi a rămas „la modă“ până la începutul anilor ’60.
Cu toate astea, când e să se aleagă praful, se alege. Iată ce s-a întâmplat în a doua săptămână de apariţie a noului cotidian „Scânteia Tineretului“: Vineri, 15 aprilie, a apărut numărul 11 al acestei gazete. A doua zi, sâmbătă, la chioşcuri a apărut, normal, numărul 12, numai că în banda de sub „capul“ ziarului scrie „Duminică, 17 aprilie“.
Duminică, 17 aprilie, vânzătorii de ziare au avut la vânzare, după cum era firesc, numărul 13 al gazetei. Deci, nici corectura şi nici „capul limpede“ care au lucrat la numărul 12 nu au văzut că în loc de „Sâmbătă, 16 aprilie“ era scris „Duminică, 17 aprilie“.
Capitalismul zice că „femeia nu e om“
„Zeci de mii de tineri muncitori din ţara noastră au văzut filmul «Tânăra Gardă». (...) Şi fără îndoială că - admirând eroismul, curajul, dârzenia Liubei Şevţova sau Uliei Gromova - mulţi s-au gândit cu ruşine la vechile lor prejudecăţi despre «inferioritatea» fetelor. (...) Puterea sovietică a rupt lanţurile prejudecăţilor cu privire la inferioritatea şi incapacitatea fetelor - lanţuri specifice orânduirilor exploatatoare -, a descătuşat elanul lor creator, le-a dat posibilitatea să-şi afirme şi să-şi valorifice calităţile.“
Liuba Şevţova şi Ulia Gromova, ce femei! Dar dacă nu era puterea sovietică să le rupă lanţurile ar fi ajuns nişte gospodine anonime. Orânduirile bazate pe exploatare nu le-au dat femeilor „posibilitatea să-şi afirme şi să-şi valorifice calităţile“. Dimpotrivă, le-au creat condiţii să stea acasă, să-şi crească în linişte copiii şi să-şi îngrijească soţii. Dar nici la noi n-o să mai meargă aşa, ne avertizează autorul.
„Trebuie biciuită fără cruţare îngâmfarea acelor tineri care se socotesc superiori tovarăşelor lor de muncă, pentru că au fost obişnuiţi în trecut să considere femeia drept «o jumătate de om». Trebuie să combatem în acelaşi timp tendinţa către pasivitate, sfiala, neîncrederea în propriile forţe, care se manifestă uneori printre tinere, crescute vreme îndelungată în spiritul de «a-şi recunoaşte inferioritatea», de a-şi înăbuşi iniţiativa şi avântul creator.“ („Scânteia Tineretului“, duminică, 17 aprilie)