După Germania, şi Franţa primeşte dobândă ca să se împrumute
- Departamentul Economic
- 9 iulie 2012, 19:34
Guvernul francez s-a împrumutat luni, pentru prima dată în istorie, la dobânzi negative, ceea ce înseamnă că investitorii au fost de acord să plătească pentru a achiziţiona obligaţiuni emise de guvernul francez, a anunţat Trezoreria franceză într-un comunicat, transmite AFP, citată de Agerpres.
Franţa se alătură astfel unul club select de ţări europene care beneficiază de randamente negative, precum Germania, Olanda, Finlanda, Austria, Danemarca şi Elveţia.
La licitaţia de luni guvernul francez a strâns aproape şase miliarde de euro din vânzarea de obligaţiuni pe termen scurt. Parisul a reuşit să împrumute 3,917 miliarde de euro prin emiterea de obligaţiuni pe trei luni la un randament de negativ de - 0,005%. De asemenea, Trezoreria franceză a strâns 1,993 miliarde de euro din emiterea de obligaţiuni pe şase luni la un randament de negativ de - 0,006%.
'Rezultatul dovedeşte că în perioade de turbulenţe financiare, Franţa este considerată ca o ţară sigură', a declarat analistul BNP Paribas, Patrick Jacq.
Jean-François Robin de la Natixis a subliniat că fondurile de pensii şi investitori instituţionali sunt obligaţi să deţină în portofoliile lor active care beneficiază de un rating "AAA" (cel mai bun posibil) iar acest gen de plasamente nu sunt foarte numeroase. Franţa beneficiază în continuare de un rating "AAA" din partea a două din cele trei mai mari agenţii de rating (Moody's şi Fitch).
În Germania, Banca centrală a organizat şi ea luni o licitaţie de titluri de stat pe şase luni şi a reuşit să strângă 3,3 miliarde de euro la un randament record de -0,03.
În schimb, costurile de creditare ale Spaniei pentru bondurile pe 10 ani au depăşit luni nivelul periculos de 7%, considerat nesustenabil pe termen lung.