Gigi Becali a fost oprit de poliţiştii de la Brigada Rutieră vineri dimineață, 30 septembrie, în faţa sediului Guvernului. Ar fi vorba despre un control de rutină.
Gigi Becali a fost legitimat de poliţişti, vineri dimineața, în Piața Victoriei. Acest lucru s-a întâmplat la câteva ore după ce liderul AUR, George Simion, a fost săltat de jandarmi tot din fața sediului Guvernului. Latifundiarul din Pipera a fost oprit de poliţiştii de la Brigada Rutieră pentru a fi legitimat. Totuși, se pare că de această dată a fost vorba doar despre un control de rutină, informează RomâniaTV.
Nu este pentru prima dată când finanțatorului echipei de fotbal FCSB este oprit de polițiști. Gigi Becali a mărturisit că oamenii legii l-au tras pe dreapta în timp ce vorbea la telefon. Cu toate acestea, acel polițist l-a iertat și l-a lăsat să meargă mai departe pentru că ar fi vorbit în interesul publicului și informa cetățenii. Atunci când a fost oprit, Becali ar fi anunțat în direct la o televiziune numele unui jucător pe care voia să îl concedieze. Finanțatorul folosea handsfree și a fost testat cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind zero. Incidentul s-a petrecut în luna august a acestui an.
Gigi Becali, un client fidel al Brigăzii Rutiere
În a doua zi de Paște a anului trecut, Gigi Becali a rămas fără permis. Latifundiarul din Pipera a fost oprit în trafic de polițiștii în comuna Drăganu, județul Argeș. Omul de afaceri avea, potrivit polițiștilor, o viteză de 106 kilometri la oră în localitate. Așadar, el a primit o amendă în valoare 1350 de lei și permisul i-a fost suspendat pentru 90 de zile. În ciuda acestui lucru, la doar trei zile de la incident, patronul FCSB, aflat la volanul aceluiași bolid pe care-l conducea când a fost sancționat, a mai încălcat o regulă de circulație.
El a parcat mașina de lux în drum și a blocat circulația în cartierul Dorobanți. După aproape 20 de minute, Becali s-a întors la mașină. Este vorba de un Mercedes Maybach GLS 600 argintiu în valoare de aproape 200 de mii de euro.