În Oltenia, foarte rar nu se respecta obiceiul ca naşii de cununie ai părinţilor să le boteze acestora toţi copiii. Oamenii credeau că dacă se lasă de naşi, ei îi vor blestema pe ei şi pe copil şi că vor arde în biserică, la icoană, o lumânare întoarsă.

OLTENIA

• În sudul ţării, când copilul plângea neîncetat înainte de botez, oamenii credeau că el cere să fie botezat, scrie Florea Marian în cartea sa “Naşterea”. Naşul, care ţinea copilul în braţe, nu era bine să îl liniştească dacă pruncul plângea în faţa preotului, deoarece îi alunga norocul.

De la păgân la creştin: un drum plin de pericole

• Exista obiceiul ca din lumânarea de la botezul unui copil să se oprească o bucată, ca să o arate copilului când se va îmbolnăvi, deoarece se va face bine. Naşa îl aducea acasă cu lumânarea de botez aprinsă. Dacă se stingea, era un semn rău.

• Odată ajunşi acasă, în unele sate se obişnuia să se pună bălegar pe pragul de sus al casei, iar naşa să îl dădea de trei ori în sus, spunând:”Să trăieşti finişorule, să creşti mare”.

• După ce era pus pe prag, copilul era mutat pe masă şi i se dădea să guste, pe buze, din toate cele puse pe masă, inclusiv băutură, ca să aibă parte de toate în viaţă. Naşa întreaba apoi: „Ce vrei fină, luna şi soarele sau copil sănătos?”, iar fina răspundea: „Copil sănătos”.

• Naşii păşeau de trei ori peste copil ca să nu se deoache. Se mai obişnuia ca naşa să pună copilul pe pragul casei, iar mama lui să treacă peste el, ca să fie protejat de deochi.

• În unele locuri la masa de botez nu se făcea joc deoarece se spunea că lăuza nu trebuia să audă lăutarii până la şase săptămâni, altfel va fi „pocită”.

MUNTENIA ŞI DOBROGEA

• În Drăgoeşti, Ialomiţa, moaşa ducea copilul la un vecin care avea copiii sănătoşi şi aşeza copilul de dimineaţă pe cuptor. Vecinul era astfel obligat să devină naşul copilului. Se credea că în felul acesta, ca şi copiii lui, noul născut va fi sănătos. Iar la Valea Măcrişului, moaşa pândea şi, cum vedea pe cineva, îl alegea să fie naş, îi striga „să-ţi trăiască” şi îl ducea la preot.

• În Casimcea, Tulcea, naşa îi oferea copilului o plapumă ca să nu îl găsească gol pe lumea cealaltă.

• În Stejaru, Teleorman, se puneau pe masa pe care era aşezat copilul mai multe obiecte: creion, carte, pâine, zahăr (ca să fie dulce), foarfecă (pentru a fi harnic), oglindă (ca să fie fudul) şi bani.  

• În Lereşti, Argeş, naşa strângea banii într-o batistă în care punea sare, ulei, zahăr, cozonac, iar apoi strângea batista. Se spunea să nu o strângă prea tare, ca să nu fie prea zgârcit, dar nici prea largă, ca să nu fie risipitor. Naşa punea batista pe pieptul copilului şi-l dădea mamei în braţe, cu urarea „Să-ţi trăiască, să aibă noroc”.

• Tot în Muntenia, în ziua în care copilul era botezat, se puneau lângă el, în locul în care dormea, un fier, o mătură şi se presarau tărâţe şi spuză din foc pentru a nu veni Mama Pădurii să-l omoare sau să-l pocească.

MOLDOVA ŞI BUCOVINA

• În Neamţ se făcea pomul de botez dintr-o creangă de copac împodobită cu mere, zeci de colaci, covrigi, biscuiţi, bomboane, zahăr, nuci, batiste şi un ştergar. El reprezenta pomul vieţii.

• Localnicii din unele părţi din Bucovina credeau că, dacă prunucul plângea în timpul botezului, acest plânset nu era unul natural, ci unul produs de diavol care, provocat să îl părăsească, îl făcea să plângă şi să strige tare.

• Tot în Bucovina, dacă nou-născutul era o fată, trebuia ca lumânările de botez să ardă timp de trei seri, pentru ca fata să se mărite. Dacă nu ardeau, nu se mărita.

• În Vaslui, la botez, preotul tăia o şuviţă din părul copilului, pentru ca părul acestuia să crească frumos şi bogat.

• În Vrancea, când se sfârşea masa, lăutarii obişnuiau să cânte un cântec trist numit “Doliu”, iar apoi se juca până noaptea târziu.

• În zona Iaşiului, după ce naşul strângea banii ţinându-l pe copil în braţe, i-l dădea mamei şi spunea: „de la noi fin cu puţin, de la Dumnezeu creştin, cu hambarul plin, în beci vin, pe masă bucate, să aibă mulţi ani cu sănătate”.

• În Suceava, când nou-născutul era adus de la botez, era aşezat pe o bundiţă pe masă şi i se ura să aibă noroc la oi, iar apoi i se puneau bani în faşă.

• În comuna Calafindeşti din Moldova, moaşa, cum intra cu copilul în casă, se punea cu el pe laiţă şi îi spunea mamei: „Să te văd sănătoasă nepoată. Dumnezeu să te ridice cu sănătate şi cu braţele pline. Cum am ajuns la botez, aşa să ajungem şi la cununie”. Apoi moaşa îl striga pe tatăl copilului şi îi ura să îl crească cu uşurinţă şi cu bucurie.

• În judeţul Galaţi se obişnuia ca, după masa de botez la care participau rudele şi vecinii, naşa alături de câteva femei pe care le chema ea să se ducă la cârciumă şi să petreacă împreună, ca o sărbătoare a femeilor, la care nu primeau bărbaţii.

• În localitatea Vama, din Suceava, când naşul sosea cu copilul de la biserică, îl închina pe la icoane, apoi se dezbrăca de cojoc şi îl punea pe masă cu părul întors în sus. Pe finul lui îl punea deasupra cojocului, zicând: „Finule, să trăieşti! / Şi să creşti / Şi să te-nmulţeşti / S-ai atâtea oi cu miei / Şi vaci cu viţei / Şi noroc / Câţi peri în acest cojoc!”. (cântec cules de Florea Marian).

Pentru documentare, evz.ro a folosit seria de volume “Sărbători şi obiceiuri” coordonată de Ion Ghinoiu, etnolog la Institutul de Etnografie şi Folclor “Constantin Brăiloiu” din Bucureşti.