Nivelul de aprobare pentru Donald Trump a crescut în săptămâna de după alegeri cu 3%, potrivit unui sondaj realizat de Rasmussen Reports.
Cincizeci și doi la sută dintre alegătorii potențiali aprobă modul în care Donald Trump își face treaba de președinte, față de 49% cât era pe 3 noiembrie.
De asemenea, cifra celor care dezaprobă performanța sa administrativă și politică a scăzut de la 50% la 47%.
În cadrul acestor cifre, segmentul celor cu aprobare foarte puternică este de 42%, iar al celor cu dezaprobare puternică este de 39%.
Trump peste Obama
Indicele de aprobare pentru Trump, care reprezintă diferența dintre cei care îl aprobă puternic și cei care îl dezaprobă puternic, care a ajuns acum la +4, egalează recordul din 18 septembrie.
Recordul negativ a fost de -15 pe 7 octombrie.
Cifrele lui Donald Trump sunt puțin mai bune decât ale predecesorului său, Barack Obama, care a avut un nivel de aprobare de 51% în aceeași zi din primul său mandat.
Rasmussen a fost unul dintre institutele de sondaj care a prognozat destul de corect rezultatul alegerilor din 3 noiembrie: 49% Biden – 48% Trump la votul popular.
„Mandatul” îndoielnic al lui Biden
Pe de altă parte, în momentul în care presa a declarat victoria lui Joe Biden, președinta Democrată a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat că acesta are acum „mandat pentru a acționa”.
Dincolo de faptul că rezultatul final al alegerilor nu a fost anunțat încă, afirmația despre „mandatul” lui Biden este îndoielnică.
Doar 56% dintre alegătorii lui Biden declară că au votat pentru el, în timp ce 29% au spus că au votat împotriva lui Trump, iar 15% nu pot spune „sigur” de ce au votat pentru candidatul Democrat, arată de asemenea un sondaj Rasmussen, citat de Paul Bedard într-un editorial din Washington Examiner.
„Remușcările votului”
„Privind retrospectiv la alegerile prezidențiale, alegătorii lui Trump au declarat într-o proporție zdrobitoare că au votat pentru președinte, în timp ce un număr important de alegători ai susținătorilor lui Biden recunosc că au votat mai degrabă împotriva lui Trump decât pentru fostul vicepreședinte”, comentează Bedard.
Dintre alegătorii lui Trump, 90% au declarat că au votat pentru președinte, în timp ce doar 8% au spus că au votat împotriva lui Biden.
Editorialistul consideră că „ura împotriva lui Trump” face parte din „reminiscențele de durată ale victoriei surprinzătoare a lui Trump din 2016”.
Deja, printre alegătorii lui Biden se fac simțite regretele pentru modul în care au votat.
Astfel, cunoscuta feministă Naomi Wolf a scris pe Twitter:
„Dacă știam că Biden este înclinat spre «lockdownuri», așa afirmă acum, ceea ce este un lucru fără precedent în vreo pandemie și o practică înspăimântătoare, una care nu se va sfârși doar pentru că elitele o iubesc, nu aș fi votat pentru el.”
Alte remușcări au fost documentate într-o cercetare realizată de Media Research Center, care a dezvăluit că o treime dintre alegătorii care au votat cu Biden nu erau la curent cu tranzacțiile lui financiare cu regimul comunist chinez, intermediate de fiul său, Hunter.