După „explozia” francului elvețian, Croația, Serbiaa, Polonia, au luat măsuri pentru cei cu credite, fie înghețând cursul la nivelul de dinainte de aprecierea francului, fie prin conversie în moneda locală, după care se aplică un discount. E drept, în Polonia, unde ponderea creditelor în franci în total împrumuturi este destul de importantă, perspectiva alegerilor din acest an a grăbit găsirea unei soluții.

Exemplul de promtitudine a fost Croația care, după deprecierea de la mijlocul lunii ianuarie, a anunțat pe 21 ianuarie, că îngheață cursul pentru un an de zile. Decizia a fost în câteva zile implementata.

După aproape trei luni, și Ministerul Finanțelor pregătește un proiect de lege ca să vină în sprijinul celor împrumutați.  Dacă e proiect de lege și nu ordonanță  înseamnă că mai este nevoie de câteva luni până trece de camerele Parlamentului și este promulgat, plus publicat în Monitorul Oficial, plus intrat în vigoare la termenul prevăzut în monitor? Așa s-ar părea.

Nota comună a soluțiilor de la vecini a fost că toate costurile sunt suportate de bănci. În cazul României, unde proiectul de lege prevede conversia creditelor din franci în credite în lei, ce vor fi garantate 50% de stat, este implicat și sectorul public. Însă, atât la vecini, cât și în România, soluțiile propuse sunt discriminatorii. La vecini pentru că este vorba despre facilități acordate debitorilor cu credite în franci, și nu tuturor celor cu credite. În România, discriminările sunt multe și diverse. Proiectul de la noi, care prevede convertirea creditelor din valută în lei, cu un discount de 15%, creditul rezultat urmând să fie garantat 50% de stat, are o mulțime de detalii care nișează.

- se adresează celor care au luat credite ale căror valute s-au depreciat cu 50% din momentul acordării până acum,   -sunt eligibili doar cei cu împrumuturi imobiliare, care au venituri mai mici de 3.000 de lei şi care n-au rămas în urmă cu mai mult de două luni la plata ratelor

- mai mult, sunt acceptate doar creditele care, după conversie, nu depăşesc suma de 300.000 de lei, atrăgea atenția o asociație de protecție a clienților bancari.

Întrebarea este cum va face statul față acuzelor venite din partea celor care nu îndeplinesc aceste condiții, dar au suferit la rândul lor din cauza deprecierii leului față de valuta în care au luat credit. In plus, statul se pregătește să folosească banii contribuabililor, pentru a acoperi o parte din pierderile ce pot surveni din aceste credite.

Acuze ar putea veni și din partea băncilor, în condițiile în care statul intervine într-un contract comercial.

Cea mai bună soluție ar fi fost, desigur, una venită din partea bănciilor însele, care să fi croit o ofertă potrivită pentru fiecare client. Ceea ce se pare că în Europa de est nu se prea practică. Am auzit de oferte ridicole de conversie a creditelor, total dezavantajoase pentru client, așa zise refinanțări cu care li se mai băgau clienților niște bani pe gât, fiind puși să își prelungească creditul cu 1- 2 ani. În Europa Occidentală practica negocierii client bancă este cu totul alta, iar scăderile de dobândă pe perioada derulării creditului, mai ales când este vorba de un bun platnic, o obișnuință. E drept, pe pietele dezvoltate nu ai de ce sa te imprumuti in valuta, pentru a avea acces la un credit mai mare, expunandu-te astfel riscului de depreciere.

Și atunci, luand in calcul toate aceste elemente, este drept ca statul să intervină discriminator?