Ce înseamnă să fii episcop în tărâmurile ghețurilor? Cum învie Iisus Hristos dincolo de Cercul Polar ? Cum este să fii preot în Țările Nordului? Care sunt provocările românilor pe planul identității de credință și naționale și pe cel familial, dar și care este cea mai mare problemă a Europei Occidentale? La toate aceste întrebări a răspuns, într-un reportaj, în exclusivitate pentru EVZ, Preasfințitul Macarie Drăgoi, episcopul ortodox al Episcopiei Europei de Nord numit și „episcopul pelerin”, singurul român care a deținut această funcție vreodată.

Episcopia Europei de Nord a fost înființată în urmă cu 10 ani, în urma solicitărilor venite din partea comunităților creștin–ortodoxe românești din Regatele Suediei, Norvegiei și Danemarcei. Pe data de 6 iulie 2008, la Catedrala ortodoxă sârbă „Sfântul Ierarh Sava” din Stockholm, a fost instaurat drept ierarh al acestei episcopii, Preasfințitul Macarie. Nu se aștepta ca, în scurt timp, va deveni „episcopul pelerin”, acel episcop care va călători neobosit până și dincolo de Cercul Polar, pentru a fi un adevărat sprijin al românilor nordului.

 

„Provocările identității de credință și naționale sunt foarte mari”

„În ceea ce mă privește, nu miam dorit în mod special să ajung acolo, mai cu seamă că sunt foarte atașat de locurile natale și de țară, ci am fost chemat în misiune în Diaspora Scandinavă. Din acest motiv, privesc lucrurile poate mai realist, mai atent când vine vorba de riscurile, dar și binefacerile vieții în Țările Nordice pentru un mirean și un cleric din România. Viața e mai grea aici din punct de vedere al misiunii, atât pentru preot, cât și pentru episcop. Nu există infrastructura din România, adică rețeaua de parohii, bisericile ca atare, mănăstirile, posibilitățile de comunicare și de interacționare cu oamenii. Parohiile se află la distanțe uriașe unele față de altele, bisericile sunt de multe ori improvizate în clădiri împrumutate sau închiriate, oamenii ajung greu la biserică, fiind nevoiți să parcurgă zeci și sute de kilometri pentru a participa la sfintele slujbe. Preoții, ca să poată trăi aici, unde viața e atât de costisitoare, sunt nevoiți să aibă diverse ocupații profesionale laice. Totodată, această dificultate a desfășurării misiunii poate fi o mare binecuvântare, în sensul întreținerii unei tensiuni pozitive a noastră, a clericilor, ne-a relatat episcopul. Apoi, Preasfințitul Macarie a adăugat: „Aici, în Țările Nordice, din punctul de vedere al Bisericii, nimic nu e de la sine înțeles, ci totul se câștigă, totul se lucrează, totul se construiește, de cele mai multe ori de la zero. Pentru un mirean discuția se pune altfel. Din punct de vedere laic, ce nu poate realiza în România pe plan profesional sau material, poate, deseori, aici. Însă, pe planul identității de credință și naționale și pe cel familial, provocările sunt foarte mari”.

În Nordul Europei există o reticență față de români

Episcopul este de părere că în urmă cu zece ani toate problemele care afectează acum întreaga Europă, criza economică și presiunea imigrației, nu se resimțeau cu atâta putere. Funcționa încă vechiul model, cel în care Țările Nordice păreau o destinație stabilă și dezirabilă și în care nu exista o diasporă prea numeroasă. „Acum, însă, lucrurile s-au degradat ca și climat general, deși cantitativ diaspora a crescut. Există însă acum o reticență mai mare față de străini, inclusiv față de români, față de est-europeni. Există o tulburare generală care acum 10 ani nu exista. Mă gândesc chiar la cazul dramatic al românului fără adăpost care a fost ucis în bătaie, destul de recent, în Suedia. Am fost la înmormântarea sa, în România, în județul Bacău, unde i-am repatriat trupul neînsuflețit, după câteva luni de investigații. Astfel de cazuri erau de neînchipuit în urmă cu câțiva ani. Sigur, e un exemplu extrem, dar se observă o degradare a climatului general”, explică episcopul.

 

Lupta pentru a readuce copiii luați de stat în sânul familiei

În cei 10 ani de păstorire a românilor din Europa Scandinavă, cea mai mare provocare pentru Episcopul Macarie a fost „provocarea pusă de cazurile românilor cărora copiii le-au fost preluați de instituțiile de Protecție a Copilului din unele Țări Nordice”. „Cazuri tragice, căci nimic nu este mai tragic decât să desparți copiii de părinții lor, de casa lor. Cred că aceste cazuri au apărut mai des în anii din urmă tocmai din motivele menționate adineauri: o atitudine, subtilă, imperceptibilă la nivel oficial, formal, de ostilitate față de străini, în acest caz față de imigranții est-europeni dar și de evidentă adversitate față de valorile familiale”, spune Preasfințitul Episcop.

Riscurile unei vieți de imigrant în Scandinavia

Preasfințitul Macarie nu se ocupă numai de slujbele religioase și atât. Alături de ceilalți clerici din Episcopia Nordului lucrează cu timp și fără timp pentru a ridica gradul de conștientizare a riscurilor unei vieți de imigrant în Țările Scandinaviei în actualul context. „Prin omilii, pastorale, deci prin cuvânt, dar și prin dialoguri față către față. Prin înmulțirea acțiunilor din jurul episcopiei și parohiilor care să aducă familiile de români împreună, care să întărească solidaritatea. Și prin implicare directă, acolo unde se întâmplă cazuri ca cel al familiei Bodnariu. De-a lungul timpului au fost mai multe astfel de cazuri. Cel mai cunoscut este cel al familiei Nan, care aparținea, de altfel, și jurisdicțional, de eparhia noastră. Un altul în care ne-am implicat, inclusiv cu întreaga comunitate, este cel al doctoriței Camelia Smicală din Finlanda, unde nu avem jurisdicție. Din păcate, aici rezultatul nu a fost unul pozitiv. Sunt și altele, însă păstrăm discreția pentru a proteja familiile, dar și pentru că nu s-a ajuns la gradul de gravitate ca în cele menționate mai sus. Cert este că, din păcate, aceste cazuri nu sunt doar niște excepții. Sunt cazuri extreme, dar izvorâte din natura instituțiilor și valorilor societăților în care trăim. Românii trebuie să fie conștienți de acest lucru!”, mărturisește Preasfințitul Macarie.

Cea mai mare problemă a Europei Occidentale

În opinia episcopului român ortodox, cea mai mare problemă a Europei Occidentale „este războiul nemărturisit - adică neoficializat, pe care-l poartă împotriva creștinismului. Adică împotriva ei însăși. Acest război poartă multe înfățișări – una din ele se numește «liberalizarea bisericii». Așa se ajunge la contrazicerea flagrantă a Sfintelor Scripturi, asta în confesiuni care se pretind, nominal, a fi creștine”, explică acesta.

 

„Tot ce avem, ca europeni, avem pentru că am construit pe edificiul Crucii”

 

Păcatele civilizației: „gârbovirea” omului

„Și creștinismul a produs civilizație, și încă una din cele mai mărețe ale lumii, dacă nu cea mai măreață și respectuoasă față de om și creație. Tot ce avem, ca europeni, avem pentru că am construit pe edificiul Crucii. Și vom pierde totul dacă dărâmăm această temelie. Păcatele țin de firea umană, care e universală. Ce se poate întâmpla, însă, e ca păcatele să capete forme diferite în funcție de culturi și civilizații diferite. Acum, în prezent, civilizația postmodernă, intens tehnologizată, în mod clar aduce noi forme de „gârbovire” a omului. Sunt foarte puternice, foarte agresive aceste forme care caută să strice inocența copiiilor, să ne fure tinerețea, să ne fure timpul mântuirii, iar aici am în vedere atât noile orientări ideologice care sunt menite sexualizării celor mici, cât și noile tehnologii care ne transportă într-o viață virtuală ruptă aproape total de cea reală”, conchide episcopul.

Denumirea de „episcop pelerin”, vine din faptul că Preasfințitul Macarie se află într-un pelerinaj aproape continuu: din parohie în parohie, din țară nordică în țară nordică, de pe continent pe insulele îndepărtate de dincolo de Cercul Polar, din Scandinavia în România, iar, uneori, este chiar pelerin în Țara Sfână sau la Muntele Athos. Din necesități pur obiective, îl puteți vedea călătorind cu transportul în comun, cu mașina, barca, trenul sau cu sania ori avionul, mai ales că parohiile se află la mari distanțe unele față de altele. „Există comunități de români risipite unde nici nu te aștepți. De pildă, dincolo de Cercul Polar, unde slujesc în ultimii ani de Sfintele Paști alături de românii de acolo. Există români și în Groenlanda, unde am fost recent. Există și în Insulele Feroe, unde am fost în perioada Crăciunului. Nu contează că sunt mulți sau puțini – ci că sunt români”, mărturisește episcopul. De asemenea, mereu Preasfințitul Macarie are o desagă de pelerin. „Aceasta este un mic altar «la purtător», precum și un mic «birou» portabil. Sunt sfințenii pe care le am pentru a putea săvârși oriunde Sfânta Liturghie, precum și mijloacele de lucru: Biblia și alte cărți, laptop, agende de lucru, iconițe, Agheasmă și Sfânta Anafură”, spune omul lui Dumnezeu.

 

Iisus Hristos se naște și învie și dincolo de Cercul Polar

Deși sunt numai câțiva români care și-au întemeiat familii dincolo de Cercul Polar, acest lucru nu l-a împiedicat pe Preasfințitul Macarie să îi viziteze. „Au fost foarte bucuroși să vadă că cineva se interesează de ei. Dar, la fel de bucuroși și curioși au fost și localnicii, eschimoșii, cu care am intrat în legătură și care au fost foarte prietenoși și deschiși”, povestește acesta. În aprilie 2017 a oficiat prima Sfântă Liturghie acolo, cu ocazia Învierii Domnului. „Este foarte diferită față de cea din țară. Ne strângem în comunități relativ mici, încercând să compensăm prin intensitate ceea ce ne lipsește în cantitate. În niciun caz nu există marile mulțimi din țară, din păcate mari doar pentru cele câteva momente necesare pentru a-și lua „lumina” și a pleca, apoi, acasă. Pe de altă parte, nu există aceeași stare de spirit, căci dacă în țară se simte că Sfintele Paști este o sărbătoare pentru toată lumea, inclusiv legal, aici ritmul e total diferit și, deseori, când datele nu coincid cu Paștile occidentalilor, e o sărbătoare doar pentru comunitatea noastră. Până acum am slujit Învierea dincolo de Cercul Polar pe zăpadă și viscol”, mărturisește episcopul.

 

„Foca noastră cea de toate zilele”

Într-o conferință susținută anul trecut în martie la Iași, Preasfințitul Macarie povestea despre modul cum a fost tradusă rugăciunea „Tatăl nostru” în Groenlanda. „În secolul al 18-lea, niște norvegieni și danezi misionari au ajuns, cu mare greutate, cu corabia, în această insulă înghețată de la capătul lumii - Groenlanda. Nu i-au mai găsit pe creștinii dinainte, ci doar pe inuiții păgâni. Au început să-i încreștineze pe băștinași, însă mai întâi de toate trebuia să le traducă rugăciunea „Tatăl nostru” și Evanghelia. Începând să le traducă rugăciunea domnească, n-au găsit termenul pentru pâine, pentru că acolo nu erau cereale, nu era Liturghie în vocabularul inuit. Se tot gândeau, „Doamne, ce cuvânt să punem în locul pâinii?”. Pentru că acolo se consuma foarte multă carne de focă, și încă se mai consumă, au pus în rugăciune în loc de „pâine” cuvântul „focă”, spunând: „Foca noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, Doamne”, povestea Preasfințitul Macarie.

 

Boboteaza în Marea Nordului

Preasfințitul Macarie, de Bobotează, s-a aflat în mijlocul românilor din Göteborg, Suedia. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială. La finalul Liturghiei s-a săvârșit Sfințirea cea Mare a Apei, îndreptându-se apoi în procesiune pe țărmul Mării Nordului, unde, Preasfințitul Părinte Macarie a aruncat crucea în apă, aceasta fiind scoasă de unul din înotătorii care s-au aruncat în apele reci ale Scandinaviei. Credincioșii prezenți au fost binecuvântați cu Agheazma Mare iar copilașii au primit daruri din partea părintelui episcop.

 

„Regret că atâția români se află în acest exil rece”

- Evz: Cum va acționa Biserica în a se reapropia față de cei care îi neagă meritele?

- PS Macarie: Poate uneori există o relație mai complicată… Biserica are datoria să fie deschisă către toți și să lucreze cu cei care vor, la rândul lor, să lucreze cu și pentru ea, adică, de fapt, cu Hristos și pentru numele Lui.

- Românii sunt împărțiți în două tabere cu privire la construcția Catedralei Naționale, unii pro, alții contra. Cum vedeți acest lucru și de ce credeți că s-a ajuns astfel?

- Sunt două tabere, însă impresia mea este că una dintre ele e foarte mică, deși foarte gălăgioasă. Critica are sensul și folosul ei, însă, atunci când se transformă în discurs totalmente negativist, când se caută cu tot dinadinsul tot felul de teme și de asocieri care să compromită proiectul Catedralei, atunci e clar că avem de-a face cu un abuz de limbaj și de putere, chiar și mediatic. Pentru unii „totul e permis” în lupta lor împotriva BOR, inclusiv mijloacele neetice de influențare a opiniei publice. S-a ajuns aici printr-o graduală ideologizare.

- Aveți vreun regret după 10 ani de păstorire a românilor din Europa de Nord ?

- Regret orice clipă care trece fără a o fructifica pentru câștigarea Împărăției Cerurilor. Regret orice ocazie pierdută de a cerceta și mai intens pe fratele cel pierdut. Și, mai ales, regret că atâția români se află aici, în acest exil rece și, uneori, chiar ostil. Dacă aș putea, i-aș strânge pe toți și i-aș duce să colindăm la românii de acasă. Marea mea frământare este dacă nu cumva, pe de o parte, nu ne-am obișnuit prea mult cu acest exil și, pe de alta, dacă am găsi, vrând să ne întoarcem acasă, căldura și dragostea celor rămași.