12 ianuarie fusese declarată zi de doliu naţional pentru eroii Revoluţiei, iar Mazilu participase la comemorările de la Timişoara.

Seara, când s-a întors în Bucureşti, Piaţa Victoriei era plină de manifestanţi, care cereau alegeri libere sub egida ONU, scoaterea în afara legii a PCR şi reintroducerea pedepsei cu moartea. Forţat de manifestanţi, Ion Iliescu adoptase două decrete privind scoaterea în afara legii a PCR şi reintroducerea pedepsei cu moartea.

Zilele următoare, după tentativa sa eşuată de a prelua şefia CFSN, cu ajutorul pieţei, de la Ion Iliescu, presa vremii a publicat dovezile legăturii pe care le avusese Dumitru Mazilu cu Securitatea, înainte să fie pus de Ceauşescu, în 1986, în arest la domiciliu. Drept urmare, şi-a dat demisia din CFSN pe 26 ianuarie 1990, acuzând practicile comunisto-staliniste ale noii puterii.