Duminică, 26 mai 2019, în România, se petrec în același timp două evenimente care, într-o democrație adevărată, nu ca a noastră, de fațadă, s-ar fi petrecut la date diferite: Alegerile europarlamentare și Referendumul. Am mai scris că punerea Referendumului împreună cu alegerile europarlamentare ține de tot ce vreți. De punerea alături a unui parastas cu un botez, a unui stîlp al porții cu Ileana Cosînzeana, dar numai de democrație, nu.

Momentul de esență al democrației e votul nu numai liber, dar și conștient exprimat. Alegeri au fost și-n comunism. Și-n comunism prezența trecea drept un criteriu de apreciere a scrutinului. Și-n comunism se votau candidați, propuși de un partid pe o listă. La un moment dat, din nevoia de a spoi democratic regimul dictatorial, s-au introdus și mai mulți candidați pe un loc de MAN-ist.

Firește, inițiativa a fost valabilă doar acolo unde urmau să se concureze între ei scriitorii, sportivii, artiștii. Unde un nomenklaturist candida, nu-l concura nimeni, nici măcar umbra sa pe pînza vremii. Nu era un vot liber. Dar nici măcar un vot conștient.

Campania electorală nu oferea alegătorului posibilitatea de a pricepe de ce trebuie să voteze și de ce trebuie să vină la vot. Campania electorală era un lung șir de slogane astfel alcătuite încît să treci mai departe cînd le întîlneai. Alegerile europarlamentare din 2019 sînt considerate peste tot în Europa drept cruciale pentru soarta Uniunii și pentru relația țărilor membre cu Centrul întruchipat de Bruxelles. În tot mai multe țări, actuala alcătuire a Uniunii e contestată și pe drept cuvînt ca prea rigidă, prea de lagăr socialist în raport cu țările membre. Prin urmare în toate țările Uniunii Europene, campania pentru europarlamentare a fost dominată de dezbaterile privind raportul din Centru și țările membre. S-a considerat că în 2019 trebuie trimiși în Parlamentul european reprezentanți ai țărilor membre care să lupte și pentru interesele acestor țări și nu doar pentru interesele Germaniei, care a transformat Uniunea Europeană, și cu ajutorul unor slugi din Est, precum Klaus Iohannis, într-un nou lagăr condus de ea, după modelul lagărului socialist, condus de Uniunea Sovietică. De aceea, orice alt scrutin pus în ziua alegerilor înseamnă parazitarea votului, ca de altfel și a campaniei, cu alte teme decît cele specifice alegerilor europarlamentare.

Dacă Uniunea Europeană n-ar fi încăput pe mîna unor birocrați interesați doar în privilegiile lor de lux, între care se numără și dreptul la un vin bun, poate că decizia de a pune în ziua europarlamentarelor Referendumul, clară parazitare a scrutinului pentru UE, ar fi fost criticată. Parazitarea europarlamentarelor prin punerea în aceeași zi a unui Referendum lovește grav în dreptul cetățeanului de a vota în cunoștință de cauză. De acest atentat la democrația autentică e răspunzător și PSD, partid de guvernămînt, partid majoritar. Lui Liviu Dragnea i-a convenit ca în campanie să nu se discute despre UE, despre relația noastră cu Bruxellesul. Era riscul să vină la vot și alt electorat decît cel scos de structurile locale ale PSD.

De regulă nu anunț înaintea alegerilor dacă voi merge la vot și cum voi vota.

 De data asta fac o excepție.

 Voi merge la vot. Voi vota la europarlamentare. Nu voi vota la Referendum. Nu voi lua buletinele cu întrebările de la Referendum, deși le știu mai bine decît cel care le-a citit, pretinzînd că e autorul lor: Klaus Iohannis. Călin Popescu Tăriceanu ne îndeamnă să boicotăm Referendumul. Eu nu-l boicotez. Eu nu-l iau în seamă. E ca un pîrț tras de cineva lîngă mine în public. Nu-l iau în seamă pentru a nu adînci penibilitatea momentului. A boicota ceva înseamnă a-l lua în seamă, a te preocupa de el, a socoti că există. Referendumul lui Klaus Iohannis e cea mai proastă glumă postdecembristă. De teamă ca nu cumva Dacian Cioloș să aibă un avantaj în bătălia de la Dreapta pentru candidatura la prezidențiale, Klaus Iohannis a fost de acord, cu greu, pentru că asta înseamnă bătaie de cap, după care, pentru că a anunțat, n-a avut încotro, a trebuit să încropească niște întrebări pe care nici el nu le ține minte, și cu asta basta. A pornit prin țară cu alai de SPP-iști, SRI-iști și Milițieni ca să-și lanseze cartea sa alcătuită doar din propoziții simple, gen Ana are mere și Joiana face mu, pentru că scrierea unei fraze îi dădea amețeli. Lansare de carte, vorba vine. În realitate, Klaus Iohannis a lăsat baltă Referendumul, europarlamentarele, Cotrocenii, pentru o nouă afacere, asemănătoare prin evidenta notă de găinărie cu cea prin care s-a pricopsit cu casele unui întreg oraș. Pe parcursul campaniei, Klaus Iohannis n-a încercat o clipă, o clipă măcar, să ne convingă de ce trebuie să mergem să-i răspundem la întrebări, de ce e important pentru democrația autentică să votăm la Referendum și să zicem da la cele două întrebări care îi dau și lui dureri de cap să le înțeleagă. Ne-a zis să mergem la Referendum, dacă îl iubim. Nu-l iubesc, deși el folosește în chip nepoliticos formula publică Dragii mei, cînd se adresează cetățenilor României. Or fi dragii lui Răvășitoarea, Rareș Bogdan și slugile din instituțiile de forță. Mie mi se pare nepoliticos, ca să nu spune ghiorțănesc, sămi zică un străin, dragul meu, mai ales dacă mă gîndesc că n-am păscut oile împreună și nu ne-am dat la aceeași băciță prin tufișuri. Ne-a zis să votăm la Referendum, pentru că astfel votăm împotriva PSD.

 Eu voi vota împotriva PSD la europarlamentare.

De ce să mai votez și la Referendum? După acest Referendum de mucava ar trebui să discutăm serios despre instrumentul democratic numit Referendumul de consultare a voinței naționale. Urmînd pe Traian Băsescu, Klaus Iohannis l-a transformat într-o șmecherie electorală. Referendumul național e însă un instrument de mare importanță într-o democrație și ar trebui păstrat pentru momente cînd cu adevărat, prin intermediul președintelui, națiunea trebuie consultată prin vot asupra unei chestiuni de importanță pentru ea.

Voi vota la europarlamentare.

Nu voi vota cu PSD.

PSD, prin Liviu Dragnea, a transformat campania pentru europarlamentare într-o campanie a sa pentru prezidențiale. N-am reținut nici o campanie dusă de cei care sînt trecuți pe liste. În plus, PSD n-a intervenit în discuția din întreaga Europă privind soarta UE. Nu s-a pronunțat nici măcar despre relația noastră cu Birocrații de la Bruxelles. Ne-a vorbit despre fructe și legume. Cum eu nu sînt Aprozar nu mă interesează ce-a zis PSD.

Nu voi vota nici cu PNL.

Principalul partid de Opoziție a dus o campanie isterică avînd drept temei convingerea că românii sînt proști. Că dacă zbiară de la tribună Ludovic Orban despre pericolul Ciumei Roșii, noi toți ne vom grăbi să mergem la vot ca să luptăm împotriva comuniștilor.

PNL și-a ascuns cu grijă candidați precum Vasile Blaga, puși pe listă pentru a avea o pensie de lux la Bruxelles. Ca să nu se vadă și să deoache asta, a scos în față pe Rareș Bogdan. Nu cred că Rareș Bogdan, dacă va ajunge la Bruxelles, va vota și în locul lui Vasile Blaga, ațipit pe un scaun. PNL a plecat de la premisa că sîntem proști și prin accentul pus pe lupta împotriva corupției. Spectacolul unui Ludovic Orban cerînd ca toți cei corupți să meargă la pușcărie mi s-a părut de un politrucism rar întîlnit chiar și în postdecembrism. El însuși trebuia să meargă la pușcărie pentru afacerile dubioase învîrtite anterior, inclusiv din perioada cînd a fost ministru la Transporturi. Inutil să mai spun că, așa cum au arătat materialele publicate de diferite ONG-uri, trei sferturi dintre cei de pe lista de europarlamentare sînt pușcăriabili. Și pușcăriabilii au zbierat în toată campania să meargă alții la pușcărie. Nu voi vota cu Alianța 2020. Îmi ajunge SRI!

Nu voi vota nici cu Pro România.

Prin Victor Ponta campania dusă de acest partid n-a fost proRomânia, ci anti Dragnea.

Nu voi vota nici cu ALDE. Din simplul motiv că nu voi vota nici cu PSD.

Voi vota în schimb cu PMP.

Partidul Mișcarea Populară e singurul competitor în această campanie care a respectat pînă la virgulă regulile scrutinului.

În timp ce la PSD a dus campania Liviu Dragnea, politician care nu e pe listă, la PMP cel care a dominat dezbaterile a fost Traian Băsescu, primul pe listă. Am aflat astfel nu ceea ce vrea PMP în general, ci ceea ce vrea candidatul PMP, Traian Băsescu, de la UE. Traian Băsescu e singurul candidat dintre toți candidații români la europarlamentare care m-a convins că merită să ne reprezinte:

E dedicat total intereselor României. N-are complexul șerbului intrat prima oară în sufrageria Stăpînului, venit direct din bordei.

Se pricepe la UE mai bine decît viitorii ștabi ai UE.

Sînt sigur că prin Traian Băsescu România ar fi vedeta Parlamentului european. În încheiere țin să precizez că am dezvăluit mai sus ce va face cetățeanul Ion Cristoiu duminică, 26 mai 2019.

Publicistul Ion Cristoiu lasă pe cititorii săi să facă ceea ce le cere conștiința.