Editura Evenimentul si Capital

Dublă crimă printre verze. Viața la Curte

Autor: | | 0 Comentarii | 3598 Vizualizari

Gicu băuse câteva sticle de bere, nu ca ceilalți- băutură amestecată, ca să nu poată conduce mașina până acasă.

- La kilogramele mele, 10 beri înghit și nici nu respiră etilotestul.

- Ce vorbești,tu? L-a întrerupt un alt petrecăreț. Cât de namilă ai fi, de o contravenție tot îți iese.

La spartul petrecerii, toată lumea se hotărâse să-și petreacă noaptea la hotelul aflat deasupra restaurantului pentru că, mai toți, veneau de departe și chiar n-avea vreun rost să plece în toiul nopții. Numai Gicu Paraschiv brava că nu e obosit și că alcoolul nu l-a doborât.

- Eu plec acasă!

S-a urcat la volanul BMW-ului său alb și și-a testat respirația în palmele făcute căuș – mirosea a bere acră. O gumă de mestecat rătăcită prin cotiera dintre scaune i-a dat curaj să plece la drum. Curtea restaurantului era plină de mașini aruncate haotic de șoferi nepricepuți. Gicu a dat în spate și era cât pe ce să lovească ceva. Instinctul l-a făcut să frâneze brusc și să încerce o altă manevră.

A accelerat nervos, lovind bordura despărțitoare cu masca din față a mașinii, dar măcar reușise să scape. Îl aștepta în față un drum lung și neprietenos. O ceață nu prea groasă îi adăuga o greutate în plus pe pleoapele ce parcă nu mai voiau să se deschidă.

- La naiba, mai bine rămâneam.

Cu geamul deschis și muzica tare, gonea pe asfaltul pe care abia îl ghicea. În vremea asta, doi prieteni buni, Vasile și Costică, se duceau la oraș ca să-și vândă varza pentru murăturile de toamnă. Plecaseră de cu seară, ca să prindă un loc bun. Îngrămădiseră într-o Dacie mulți saci de rafie umpluți cu varză. Portbagajul ascundea și el cantități nebănuite, iar plafonul aproape că se îndoise sub greutatea căpățânilor. Mergea încet, că mașina era puturoasă, iar marfa sensibilă la zdruncinături.

- Vasile, dacă luam o căruță tot acolo ajungeam. Scapă de rabla asta, că mai mult cheltui, decât câștigi.

- Ăsta e ultimul ei drum, îmi iau Passatul viceprimarului.

- Ruginătura aia?

- Da măcar e frumoasă,Costică, arăt și eu a om în ea.

Și, cum vorbeau ei așa, ca să-și țină de urât și să alunge somnul, mașina s-a lăsat brusc într-o parte, de era să-i răstoarne în șanț.

- Cred că am făcut pană. Vasile avea o față deznădăjduită. Ce naiba facem, că n-avem roată de rezervă?

Au coborât amândoi, privind cu mâinile încrucișate.

- Cric ai, s-o dăm jos?

- Am, dar e sub varză.

Au început să golească portbagajul, în căutarea uneltelor.

- Dar de ce nu ai roata de rezervă?

- Uite ca să se mire proștii! Unde să mai încapă și aia?

- Și după ce scoatem roata, ce facem cu ea?

- Hai s-o scoatem mai întâi.

S-au chinuit mai bine de o jumătate de oră să desfacă toate șuruburile. Mașina a trebuit golită ca să nu se rupă cricul ce se chinuia să o sprijine. Cu roata sub braț, cei doi stăteau pe marginea drumului, așteptând să treacă o mașină care să-i ajute.

Gicu, eroul nostru de la începutul poveștii, cânta cu voce tare, de frică să nu adoarmă.Deși părea treaz, simțurile lui intraseră într-un fel de amorțeală, care-i încetinea reacțiile. Pe marginea unui drum i s-a părut că zărește două mașini și ceva mișcându-se. Crezând că visează, a apăsat accelerația, trecând în viteză. I s-a părut că roata din față a lovit ceva rotund, ce se rostogolea pe asfalt, iar mașina s-a deplasat în sensul opus. Speriat, a privit în oglinda retrovizoare – aceleași mingi care se mișcau.

Și cum frica alungă orice oboseală, Gicu era mai treaz ca oricând, făcânduși mii de gânduri. Ce să fie mogâldețele alea din mijlocul drumului?

Alo,sunt Ștefan Apetrei, aș vrea să anunț un accident. Sunt aici doi oameni morți în stradă.

Un echipaj de poliție a ajuns la fața locului. Vasile și Costică zăceau fără viață în șanțul de pe margine.Unul dintre ei avea capul strivit, iar celălalt părea întreg, dar nu mișca.

- Cine a a sunat la 112? A întrebat unul dintre polițiști.

- Eu sunt Ștefan Apetrei. Sunt șoferul tirului și i-am găsit așa cum îi vedeți.

- Domnul cine este?

- Nu-l cunosc, dar l-am găsit aici. E șoferul Mazdei din față.

- Sunt Dan Preoteasa, unul dintre cei doi morți îmi era prieten.

- A, bună seara, domnule Preoteasa. Eu sunt Alin Păun, coleg cu fiul dumneavoastră, s-a bucurat agentul de circulație.

- Chiar așa? Îl cunoști pe fiul meu?

Pagina 1 din 2

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Tag-uri: gicu, viata, curte, eliza, ene, corbeanu



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI