În Dubai, cu bani puţini. Experimentul unui internaut, care a cheltuit sume mici

În Dubai, cu bani puţini. Experimentul unui internaut, care a cheltuit sume miciBurj Al Arab hotel din Dubai. Sursa Foto- Dreamstime

Români care nu au mulţi bani, dar ţin să viziteze numaidecât faimosul oraş Dubai au posibilitate să o facă. În Dubai există locuri unde cazarea pentru o noapte costă mai puţin decât cazarea în pensiunile din Poiana Braşov.

Dubai, locuri ieftine de cazare. Mai mulţi internauţi şi-au împărtăşit experienţa cum au reuşit să găsească locuri de cazare în Dubai, între 150 și 300 de lei pe noapte.

Sfătuit să plece în Dubai

Pe grupul de Facebook, Vacanțe do it yourself un internaut a cerut sfaturi și un loc ideal pentru o călătorie de minim 10 zile în luna februarie, pentru două persoane. „Î

ntr-o destinație în care să se poată face plajă și ceva activități să ne ocupe tot timpul”. 

Sugestiile au început imediat să curgă și nu au fost deloc unele nemulțumitoare. Cei mai mulți i-au sugerat să meargă în țările arabe, mai ales în capitala Emiratelor Unite, Dubai. De asemenea, pe listă au mai fost Zanzibar, Maldive, Republica Dominicană.

Trucuri pentru cazare cu mai puţin de 300 de lei pe noapte

Pasionații de călătorii au oferit câteva trucuri și au explicat cum poți sta într-un paradis exotic chiar și cu mai puțin de 300 de lei pe noapte.

penthouse dubai.

Sursa foto: Facebook

Cineva a dezvăluit că a fost în locul exotic și a avut parte de servicii impecabile și a plătit mai puțin de 200 de euro pe noapte. „Anul trecut am stat la Royal Regency Suites Marina la un etaj superior (17 dacă îmi aduc bine aminte), totul a fost peste așteptări, confort și servicii de nota 10 la 150 euro/ noapte la trei persoane”, a dezvăluit o persoană.

Dar au existat și români care s-au bucurat de locul exotic cu sume mai mici decât cele pe care le-ar plăti pentru o seară de cazare în Poiana Brașov, de exemplu, adică în jur de 200 de lei.

„E un cartier arăbesc acolo, nu mai știu cum se numește, găsești cazări cu 150-200 lei pe noapte. La MarianAdventures am văzut că se duce acolo”, a comentat cineva. „Am rezervat anul trecut pe Airbnb, la Elite Rezidence Zingo suites Marina Dubai, 300 lei pe noapte. Am stat la etajul 73, cu vedere la zgârie nori, la yahturi, iar din bucătaria comună se vedea toată Palm Jumeirag. A fost superb. O cameră într-un apartament foarte mare”, a explicat un alt pasionat de călătorie.

Pe de altă parte, internauții au afirmat că mâncarea nu este deloc scumpă într-o astfel de locație. În timp ce există restaurante scumpe, de lux, sunt și locuri accesibile în care te poți bucura de o cină delicioasă.  „Se poate mânca și ieftin. Pentru Dubai Marina, prețul nu e mare. Dar depinde ce înseamnă ieftin pentru fiecare”, a explicat o doamnă, potrivit adevarul.ro.

Hotelul de lifestyle dedicat fitnessului Siro

Sursa foto: arhiva EvZ

Dubai, destinaţia preferată şi de românii cu mulţi bani

Mulţi dintre românii care vor să scape de frigul de afară, destinaţia Dubai rămâne una din cele mai preferate.

Preţul pentru un pachet de şapte nopţi în Dubai costă între 683 şi 4.333 de euro/persoană. În timp ce pentru Abu Dhabi, pachetele costă între 721 şi 3.031 de euro/persoană, cu toate taxele incluse.

Ne puteți urmări și pe Google News