Drumurile periculoase din Republica Moldova, marcate cu indicatoare speciale
- Maria Dima
- 20 decembrie 2023, 14:05
Drumurile periculoase din Republica Moldova vor fi marcate cu indicatoare speciale, pentru prevenirea accidentelor. În primele opt luni ale anului, pe drumurile din Republica Moldova s-au produs 1.279 de accidente rutiere.
Drumurile periculoase, în care au fost înregistrate mai multe accidente rutiere, vor fi marcate cu indicatoare punct negru.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Republica Moldova, în primele opt luni ale anului au fost înregistrate 1.279 de accidente rutiere. 122 de persoane au decedat, iar peste 1.500 s-au ales cu traumatisme.
„De cele mai multe ori, accidentele rutiere sunt cauzate de viteza excesivă, neacordarea priorității pietonilor și altor vehicule, precum și condusul în stare de ebrietate. De menționat că, de la începutul anului, au fost înregistrate 153 de accidente cu implicarea angajaților poliției, iar 63 de angajați erau în afara orelor de serviciu”, se arată în raportul IGP.
Datele statistice mai arată că, 207 accidente s-au produs din cauza conducătorilor auto aflați în stare de ebrietate, cifra fiind mai mică cu șapte procente comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
„Totodată, până la începutul lunii august, oamenii legii au intervenit în 4 267 de situații în care șoferii erau sub influența băuturilor alcoolice. În context, Inspectoratul Național de Probațiune a prezentat informații despre programul „Drink&Drive”, care presupune un șir de acțiuni de redobândire a permisului de conducere, în cazul în care acesta a fost retras din cauza că șoferii au fost depistați în stare de ebrietate. Până în prezent, 1 407 persoane au participat la acest program”, precizează responsabilii.
Drumurile periculoase, marcate cu indicatoare punct negru
Lucrările de proiectare vor include evaluarea detaliată a infrastructurii rutiere, identificarea factorilor de risc și dezvoltarea unor soluții de proiect pentru prevenirea accidentelor, pe următoarele sectoare de drumuri considerate ca pericol pentru securitatea rutieră:
-R32 M3-Vulcănești-Cahul-Taraclia: Km 31,260, intersecție cu drumul local L664 -R2 Chișinău-Bender-Tiraspol-M5: Km 38,100-39,100 -R3 Chișinău-Hâncești-Cimișlia-Basarabeasca-fr.cu Ucraina: Km 13,400-14,400 Km 28,800-29,800 -R30 Anenii Noi-Căușeni-Ștefan-Vodă-frontiera cu Ucraina: Km 55,700-56,700 -R6 Chișinău-Orhei-Bălți: Km 33,000-34,000 Km 35,500-36,500 Km 13,400-48,300 -R20 Orhei-Rezina-Râbnița: Km 13,000-14,000.
Următoarea etapă va consta în semnarea contractelor cu ofertanții selectați și demararea proiectelor de îmbunătățire a siguranței rutiere în aceste sectoare critice ale rețelei de drumuri naționale, precum și fluidizarea traficului.