Ilona împleteşte papură. Face sacoşe. „Păi”, îi spun, „Uniunea Europeană deja vrea să termine cu pungile din plastic. Ce realizezi dumneata e viitorul”. „Meşteşug tradiţional renăscut prin normele de la Bruxelles”, cădem de acord.

Două femei în puterea vârstei, frumoase, Ilo na Szilagyi şi sora ei, Ecaterina Pasztor. O să vedeţi că nu întâmplător am început cu remarca asta. Le-am întrebat cum se naşte lumea lor, împletită.

„Din baltă”, îmi zic ele. De acolo se ia papura. În luna august, când planta e în deplinătatea vegetaţiei sale. „Intrăm în baltă până la brâu, şi mai mult de atât”. „Măcar ştiţi să înotaţi? „Ba bine că nu”, râd ele.

Taie tulpina de la radacină. Aveţi bălţi prin zonă? „Avem. Mergem cu maşina şi căutăm ce e de mai bună calitate”. Adică să aibă tulpina lungă, groasă, formată din cât mai multe cămăşi.

„Pe vremuri, bărbaţii făceau treaba asta. Acum noi”, exclamă Ecaterina.

Mi le închipui pe cele două distinse interlocutoare ieşind din apă, cum îmi descriu ele, ude până la piele, ba şi pline de nămol.

Puţină istorie

Luna august , cea de recoltare, înseamnă să aduci acasă câteva sute de kilograme de materie primă.

Acasa unde, doamnelor? „În satul Tonciu, judeţul Bistriţa-Năsăud”.

Acolo mai sunt vreo 250 de oameni, majoritatea bătrâni. Însă e una dintre vetrele importante ale meştesugului împletiturilor, în spaţiul românesc.

„Nu se ştie de când e această tradiţie în Tonciu. Practic, dintotdeauna. Pe vremuri erau foarte mulţi care aveau această ocupaţie la noi în sat”, îmi descrie Ilona anii ’80, pe care i-a trăit în mijlocul unui fenomen.

Era şi cooperaţie de profil atunci. Lumea aducea acolo produsele finite şi statul se ocupa de comercializarea lor. „Se trăia din aşa ceva”.

Pregătirea pentru lucru

Luaţi plantele respective din bălţi şi le aduceţi acasă. Care e următorul pas? Sunt puse la uscat. Apoi se desfac, strat după strat. „Cum desfaci varza”. Fiecare va fi folosit.

Sutele de kilograme de care îmi spuneau ajung pentru întregul sezon.

Înainte cu o zi de-a te apuca de treabă stropeşti materia, s-o faci uşor de mânuit. Să nu te tai în marginile foilor. Folosiţi mănuşi? „Nu”.

Au nişte calapoade din lemn, de diverse mărimi şi forme, de-a lungul cărora construiesc viitoarea siluetă.

Plase, coşuri, papuci, cutii pentru bijuterii, pălării, suporturi pentru ceşti şi farfurii, cutii cu capac, ba chiar şi decoraţiuni.

Ajungem cu discuţia la afacerea de familie. Din 2007 şiau deschis un PFA. Surorile sunt ajutate de mama lor, Ecaterina Rigmanyi. De la ea au învățat toate secretele unei munci pline de migală.

Problema e că azi trebuie săţi cauţi singur piaţa de desfacere. Unde? „Pe la târguri”. Au fost în toată ţara. Încarcă marfa în automobilul familiei şi hai la drum. Au ajuns până în Ungaria.

Culmea e că abia acolo au aflat că există Asociaţia Meşterilor Populari Maghiari din România. Se înscriu, normal. Dar Ilona, despre care înţeleg că e capul curajoasei întreprinderi, vrea să meargă pe o plajă mai largă.

Un alt meşter popular, Lucia Todoran, o aduce la evenimentele organizate de Muzeul Satului din Bucureşti.

Premiul care i-a dat aripi

Prinde şi un alt tren, la fel de important. Se înscrie în programul de antreprenoriat al World Vision Romania, destinat lumii rurale. A învăţat legislaţie, cum să scrie proiecte şi să conducă un business prin hăţişurile birocratice.

Aceeaşi organizaţie îi invită pe cursanţi să alcătuiască un plan managerial. Se face concurs de profil şi Ilona câştigă.

Nu la diplomă se referă, ci la capitalul de care avea nevoie. Adică 6.000 de lei. A cumpărat un cort profesional, pentru ca standul ei de la târguri să arate civilizat. Plus un stand de lucru în atelierul de acasă.

Şi, mai presus de orice, şi-a creat site-ul. Abia acum, accentuează, a ieşit cu adevarat în lumea largă.

Aflaţi că platforma ei se numeşte www.cosuriimpletite. ro, unde puteţi vedea produsele şi comanda ce vă doriţi.

Faceţi poze!

Aveţi poze din momentul când intraţi în baltă şi tăiaţi papura sau când ieşiţi afară şi sunteţi leoarcă? Doamnele spun că nu.

Ar trebui să vă fotografiaţi aşa, le îndemn. Să se vadă că nu e o meserie atât de poetică, precum pare la prima vedere.

Îmi dau dreptate. „O să punem pozele pe site”. După viitoarea recoltă…

 

Dincolo de discursuri…

Ce nu înţelege e politica statului român faţă de meşteşugari. Altfel, în discursurile politicienilor auzi adesea texte de genul „să ne apărăm tradiţiile”.

Foarte bine, dar de ce mie îmi percepi taxă din TVA pe materie primă? Se întreabă. „Eu nu cumpăr materialul din care obţin produsul. Papura o culeg eu, cu mâinile mele. Nu folosesc nimic altceva”, explică. Ştie că vorbeşte-n vânt. „Noi, meşteşugarii, suntem trataţi ca orice altă firmă”.

Stimată doamnă, de ani şi ani am întâlnit confraţi de-ai dumneavoastră cu aceeaşi durere.

„Nu ne aude nimeni”. Ilona are totuşi puterea de-a surâde.

 

Curg solicitările

Surorile ştiu bine discuţiile din spaţiul public legate de pungile din plastic pe care Uniunea Europeană le vrea istorie.

Cum vă merge afacerea în mijlocul noului curent?

Primesc cel puţin zece solicitări ferme în fiecare lună. Li se cer mai multe obiecte în cadrul unui mesaj. „Unii ne trimit schiţe, cum vor să arate obiectele. Noi le facem cum doresc ei”.

Important e că nu rămân cu papura culeasă de la un august la altul.

Trei femei. Două fete, mama lor, peste o mie de minunăţii în fiecare an. Iată bilanţul.

Diversificarea producţiei

Cum diversificarea e antecamera succesului, Ilona vrea să aducă în faţa doamnelor şi domnişoarelor poşete din papură, asezonate cu piele naturală sau cu pânză.

Şi-a întrebat deja potenţialele cliente şi răspunsurile au fost favorabile.