Dreptul la avort, abrogat în SUA. Reacția lui Joe Biden: „Este o cruzime. Reprezintă o eroare tragică”

Dreptul la avort, abrogat în SUA. Reacția lui Joe Biden: „Este o cruzime. Reprezintă o eroare tragică” Sursa foto: EPA/JIM LO SCALZO / POOL

Președintele SUA Joe Biden a transmis un mesaj dur după hotărârea Curții Supreme a SUA care a anulat decizia istorică Roe vs Wade privind avortul. Șeful statului a declarat că este dezamăgit și că sănătatea femeilor este în pericol.

Joe Biden nu este încântat de hotărârea Curții Supreme a SUA care a anulat decizia istorică Roe vs Wade privind avortul. Președintele SUA a precizat că sănătatea femeilor este în mare pericol din cauza acestor decizii.

„Este o zi tristă pentru Curte și pentru țară", a declarat Biden într-un discurs la Casa Albă după pronunțarea hotărârii, despre care a spus că duce țara înapoi cu 150 de ani.

„Curtea Supremă a făcut azi ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată: a luat dreptul constituțional și fundamental al multor americani. Este o zi tristă, atât pentru americani, pentru toți americanii, dar și pentru Curtea Supremă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sănătatea și viața femeilor sunt supuse de acum numeroaselor riscuri. Ceea ce s-a întâmplat azi este o realizare a ideologiei extreme și de asemenea reprezintă o eroare tragică a Curții Supreme. Curtea a reactivat legi în anumite state care incriminează avortul ce au fost adoptate după rațiunile anilor 1800. Curtea, practic, a întors SUA cu 150 de ani în urmă. Această decizie este atât de extremă încât femeile și fetele sunt obligate să poarte copilul violatorului lor. Imaginați-vă o femeie nevoită să poarte în pântece un copil care a fost consecința unui incest. Este o cruzime”, a declarat Biden într-un discurs la Casa Albă.

Președintele american a făcut apel la cei care protestează și i-a îndemnat să o facă pașnic: „Nu apelați la violență și intimidări. Știu că multe femei vor întâmpina de acum multe situații grele și vă văd, vă aud, sunt alături de voi”.

Decizie neașteptată în SUA

Curtea Supremă a SUA a eliminat vineri dreptul constituțional la avort, anulând hotărârea istorică Roe vs. Wade din 1973.

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis să anuleze hotărârea istorică Roe vs. Wade din 1973, care a recunoscut dreptul constituțional al femeii la avort și a legalizat avortul la nivel național, oferind o victorie importantă republicanilor și conservatorilor religioși care doresc să limiteze sau să interzică această procedură, potrivit Reuters.

Curtea, într-o decizie cu 6-3, alimentată de majoritatea sa conservatoare, a confirmat o lege din Mississippi, susținută de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni.

"Constituția nu face nicio referire la avort, iar un astfel de drept nu este protejat implicit de nicio prevedere constituțională", a scris Alito în hotărârea pronunțată.

După decizia luată, majoritatea americanilor au început să protesteze și au declarat că această decizie le îngrădește libertatea. Și medicii au precizat că sănătatea femeilor este în pericol din cauza hotărârii.