Sute de românce  trăiesc, de peste două luni, un adevărat ”arest” la domiciliu. Au rămas captive în casele bătrânilor din Europa pe care îi îngrijesc, după închiderea granițelor ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie. De obicei ele lucrează o lună, apoi au o lună liber și se întorc acasă. Acum nu s-a mai putut. Vreți să știți cum e viața unei astfel de femei? Nu e chiar roz, în ciuda invidiei vecinilor care, de ani de zile de când face asta, o taxează la fiecare revenire în țară: ”Da, dar vii cu mai mult de 1.200 de euro”. Evz.ro a discutat cu una dintre ele.

Nu o să îi dăm numele, pentru a o proteja, probabil firma angajatoare nu ar fi prea fericită că adevărul iese la suprafață. Să îi spunem Claudia. De mai mulți ani lucrează ca îngrijitoare în Austria. De mai bine de un an are norocul să îngrijească o bătrână care, în ciuda vârstei ce o apropie de centenar, este încă independentă, pe picioarele ei.

Închiderea granițelor a surprins-o pe Claudia cu bagajul făcut pentru întoarcerea în țară: i se terminase tura și colega ei urma să vină în locul ei, pentru o lună.  În seara zilei în care trebuia să plece a primit un telefon de la șofer: ”Nu se mai pleacă”. Prea multe explicații omul nu a avut.  În fond, era șoferul. Nu el trebuia să dea detalii.

Fără explicații

”Firma prin care lucrez nu a dat niciun semn din martie până acum. Pentru că nu îi interesează că ar fi fost necesar să primesc niște explicații”, spune femeia.  Probabil s-au gândit că va afla detaliile de pe internet. Dar care internet? Și doamna cu care am stat de vorbă, ca multe alte românce îngrijitoare, lucrează și trăiesc în case fără internet.

Familiile bătrânilor nu consideră că nu e necesar. Ea însăși a fost notificată de la începutul serviciului aici că îi este categoric interzis să își aducă un laptop pentru că acesta ”consumă curent”. Cei doi GB de internet în roaming pe care îi are conform abonamentului telefonic, cât îi pot ajunge unei femeie care trebuie să mai țină și legătura cu familia? Detalii. Nu s-a gândit nimeni la asta.

Izolare completă, fără internet: laptopurile consumă curent

Am rugat-o pe Claudia să ne povestească cum arată o zi din viața ei. ”La ora 8.00, bătrânica mea trebuie să ia primul medicament, apoi pregătesc micul dejun și luăm masa, împreună, la ora 8.30. Urmează rutina matinală: spălat, pieptănat, îmbrăcat, alte tratamente, apoi stăm de vorbă. Acum, fiind mai cald, mergem în grădină să ne plimbăm. Eu trebuie să prepar prânzul.

Ea rămâne în grădină unde face diverse activități: tunde iarba, plivește etc, iar eu trebuie să o și supraveghez, ca să nu i se întâmple ceva. Are 97 de ani, mi-e frică să o las singură. Zilele trecute, din neatenție a intrat cu mașina de tuns iarba peste cablul electric care o alimenta.

După masa de prânz, ea își face siesta, iar eu am cele două ore libere. Ore pe care le folosesc să merg să fac cumpărături. Mă întorc cât de repede pot, pregătesc cina, mâncăm, la ora 18.30, apoi îi dau medicamentele, stăm de vorbă, ne uităm la televizor la programele dorite de ea. La ora 21.30 ne culcăm”, a povestit Claudia.

”Am ciocnit singură ouă de Paști”

Programul acesta se repetă zilnic, inclusiv sâmbăta și duminica, fără nicio zi de pauză, deja de două luni și jumătate. Unicele momente în care ”pflegerin” (n.r. - îngrijitoarea) ar avea timp să respire sunt cele două ore așa-zis libere pe care le ia după masa de prânz, adică după ce beneficiara se pune la siestă, iar îngrijitoarea a terminat de spălat vasele. Iar în aceste ore, ea fuge la cumpărături. Pentru că familia nu face aprovizionarea casei.

Vă întrebați, probabil, cu cât e plătită o ”pflegerin”? Suma e în jurul a 40 de euro pe zi. Pentru condiții de arest la domiciliu, pentru fiecare îngrijitoare dusă la lucru în Austria, firmele de intermediere înzasează câte 10 euro pe zi.

”Mulțumesc lui Dumnezeu că am în grijă o bătrână drăguță. Altele sunt grav bolnave și rele. Știu cazuri în care duci lipsă inclusiv de bani pentru mâncare”, ne mai spune femeia. De când a început munca în Austria, nu a fost acasă la niciun Paști și de niciun Crăciun. Anul acesta, de Paști, bătrânica nu a vrut ouă vopsite. ”Am ciocnit singură în bucătărie, două ouă. Un ou în mâna stângă, altul în dreapta, Hristos a Înviat! – Adevărat a Înviat”, ne mai povestește. Încă nu știe când se va întoarce acasă.

Și ea, și celelalte îngrijitoare, speră ca la momentul întoarcerii în țară - când va fi asta - măcar să nu mai fie puse în carantină. Ele au trăit complet în izolate, în tot acest timp.