Mai multe femei au fost victimele rețelei de proxeneți condusă de Adrian Tâmplaru. Acestea au fost supuse unor tratamente de-a dreptul barbare și au fost obligate să-și vândă trupurile pentru a le aduce interlopilor sume importante de bani.
În rechizitoriul întocmit de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) sunt prezentate torturile aplicate femeilor de către clanul interlop.
Liderii reţelei conduse de Tâmplaru se aflau în relaţie cu gruparea „Hells Angels”, catalogată la nivel internațional de către autorități drept „sindicat de crimă organizată”, specializat în trafic de persoane, de droguri, de armament, omoruri „la comandă” şi alte infracţiuni grave.
„Unele victime au fost vândute altor traficanţi, în scopul exploatării. (…) Au fost şi situaţii în care făptuitorii nu mai reuşeau să deţină controlul asupra victimelor, chiar şi după aplicarea unor corecţii fizice, caz în care pentru a le determina să nu fugă sau să revină în ţară, le solicitau diferite sume de bani, pe care victimele nu aveau posibilitatea să le achite, fiind, astfel, obligate să continue activitatea de prostituţie în beneficiul lor. În unele cazuri, membrii grupării infracţionale s-au căsătorit cu victimele lor pentru a fi mai convingători în demersul infracţional şi pentru a le controla în totalitate“, se arată în rechizitoriu.
S-au impus cu cuțitul și pistolul
Una dintre femei a fost atrasă în grupare prin metoda clasică „loverboy”. Aceasta a fost căsătorită cu cel care a forțat-o să se prostitueze.
„Inculpatul a obligat-o (a ameninţat-o cu acte de violenţă şi a bătut-o cu cablul de la telefon) să meargă în Germania pentru a se prostitua în beneficiul lui, deşi victima nu mai intenţiona să plece din ţară. (...) A fost bătută frecvent de inculpat, care îi reproşa că nu făcea suficienţi bani, în timp ce alţii au făcut milioane de euro din asemenea activităţi. Au fost situaţii când a ameninţat-o cu pistolul la tâmplă, a tăiat-o cu cuţitul pe braţe, picioare, coapsă“, menţionează anchetatorii. Tânăra avea un „target“ şi era bătută dacă nu îl realiza.
În anul 2015, victima s-a întors acasă, pentru că mama sa avea cancer. Proxenetul a amenințat-o în moduri repetate pentru a o face să se întoarcă la el.
Tânăra a fost agresată de proxenet şi a fost nevoită să ajungă chiar la spital din cauza rănilor, fiind nevoită până la urmă să plece din nou în Germania şi să se prostitueze, unde, la fel, era agresată permanent.