Dragoste în vremea „ciumei”: Mihail Gorbaciov și Raisa. Un cuplu indestructibil

Dragoste în vremea „ciumei”: Mihail Gorbaciov și Raisa. Un cuplu indestructibil Un cuplu celebru. sursa: arhivă EVZ

Dragoste în vremea „ciumei”: Mihail Gorbaciov și Raisa, Cum au rămas în istorie cei doi componenți ai ultimului cuplu din fruntea Uniunii Sovietice

Dragoste în vremea „ciumei”: Mihail Gorbaciov și Raisa, Cum au rămas în istorie cei doi componenți ai ultimului cuplu din fruntea Uniunii Sovietice

Dacă în lumea liberă dragostea nu se materializa  mereu în căsătorie din cauza „dosarului originii” bazat pe avere și poziție socială, în URSS, dictatură stalinistă de factură comunistă, „dosarul de cadre” prevedea tocmai lipsa averii, a legăturilor cu „reacțiunea”. Cazul poveștii de dragoste dintre Mihail Sergheevici Gorbaciov (1931-2020) și Raisa Maximovna Titarenko (1932-1999) contrazice teoria. Asta, ca exemplu că glasnosti și perestroika lui Gorbaciov avuseseră un precedent personal.

Mai ales că liderul URSS a fost primul și ultimul președinte al URSS, ales la 15 martie 1990. Până la el, funcția supremă, formal aparținea Președintelui Sovietului Suprem, chiar și în vremea lui Stalin, acela fiind Mihail Kalinin. Așadar, în 1990, ca și Ceaușescu (în 1974) ajunsese să cumuleze atât funcția supremă în partid cât și în stat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gorbaciov și Raisa: destine diferite, unite de dragoste în ciuda terorii

Despre Mihail Sergheevici, alintat Mișa, se știe că venise pe lume la 2 martie 1931, în Sud-Vestul Rusiei, lângă Stavropol. În URSS, pentru el, erau puține șanse să plece din colhoz ca să își facă rost la oraș, cel puțin în anii stalinismului dur. Epurările, Al Doilea Război Mondial (Stavropol fusese ocupat de naziști o vreme) l-au făcut pe Mișa să spere că doar fiind fruntaș în producție o să o ducă mai bine. Numai că în 1947, la 16 ani, muncise atât de bine la strânsul recoltei încât este propus să meargă să studieze la oraș. Și nu, oriunde, ci, în 1950, Mișa a ajuns la Universitatea din Moscova.

În timpul studiilor o cunoaște pe Raisa Maximovna Titarenko, studentă la Filosofie aceasta născându-se la 5 ianuarie 1932, în Siberia. Familia sa făcea parte din rușii albi, menșevici, evident, inamicii de moarte ai lui Stalin. O parte din membrii familiei au ajuns în Occident, în emigrația albă. Era ucraineană după tată, inginer feroviar ajuns în Siberia fiindcă era critic cu colectivizarea.

În 1972 ajunge în Occident

Unul din bunicii Raisei a fost executat ca troțkist. Așadar, căsătoria Raisei cu Mișa are loc la 25 septembrie 1953, la șase luni de la moartea lui Stalin când Hrusciov începuse destalinizarea. Tânăr procuror, Mișa revine cu soția la Stavropol. Se înscrisese pe lista de așteptare pentru PCUS din 1950 și fusese admis ulterior. A decis să se înscrie în Comsomol și să aibă aici funcții politice. În anul 1958, Raisa care a fost profesoară de filosofie politcă toată viața (marxism-leninism evident), a născut-o pe Irina Mihailovna, singurul copil al celor doi soți.  Treptat, Mișa ajunge să conducă departamente agricole provinciale cum e cel din Stavropol în 1963.

În anul 1972, Mișa vizitează Occidentul, realizează care e decalajul în URSS și intră în contact cu familia soției sale din afara URSS. Evident, prudent, fiincă Leonid Ilici Brejnev, care conducea URSS din 1964, era un neostalinist. Din 1979, Mișa, sprijinit de  șeful KGB, Iuri Andropov, născut la Stavropol, a ajuns în Politburo. În 1983, Andropov preia șefia URSS și îl numește pe Mișa ca secretar de partid cu probleme de cadre, o funcție cheie care i-a permis să schimbe 20% din activul superior de partid pe criterii moderne. În 1984, Andropov moare, e urmat de Constantin Cernenko, acesta fiind și el un bun prieten al viitorului lider. Așa ajunge Mișa secretar general adjunct al PCUS.

Mișa și Raisa la Kremlin (1985-1991)

Imaginea celor doi este imaginea tipică a familiei sovietice.  A fost prima soție de lider sovietic care și-a însoțit soțul oficial peste tot. Mișa era aplaudat mai mult datorită ei, fiindcă totuși, în Occident, comunismul era detestat. Raisa avea un stil aparte de a fi. A iritat-o în 1987 pe Elena Ceaușescu atunci cînd copiii de la o grădiniță din București au primit de la ea bomboane și au luat-o în brațe mai mult decât pe „muma” Leana lui Briceag.

Elena Ceaușescu, poreclită astfel,  îi ținea pe bunicii și părinții lor la cozi, din cauza ei nu aveau ei bomboane. Evident, Elena, își amintesc cadriștii din jurul ei a bodogănit la mașină: „ a făcut paradă ca să strige copiii mîr...” (Mir, în rusă înseamnă lume, copiii strigaseră Svoboda na Mira, Să fie Pace în Lume). Evident, o impresie mult mai plăcută făcuse Raisa în alte vizite externe. Ea și soțul ei erau în Crimeea când s-a produs puciul din august 1991 care a dus la căderea URSS în acel an.

Ce au făcut după 1991

Raisa a murit de leucemie la 21 septembrie 1999, cu patru zile înainte ca ei să aniverseze 46 ani de căsnicie. Mișa i-a supraviețuit 21 de ani. Gorbaciov a trăit singur și trist. Deși a primit Nobelul pentru Pace deși a fondat fundații, deși a intrat în Clubul de la Roma, a primit premii pentru reunificarea Germaniei, în URSS, el a fost considerat trădător, mai ales în perioada lui Elțin, uma din cele mai negre din întreaga istorie a Rusiei. În 1996, candidat la președinția Rusiei, a luat 1%, a fost pocnit la mitinguri electorale. A fondat Partidul Social Democrat, în 2001, dar nu a mai intrat în Duma de Stat, legislativul rus. A avut delegări oficiale, precum în 2004, când a murut Ronald Reagan, rival și partner în Războiul Rece.

Așadar, Mișa și Raisa au avut o căsnicie frumoasă de aproape 46 de ani, marcată de evoluția URSS, derularea Războiului Rece, la finalizarea căruia au contribuit decisiv.