Presa străină dă de pământ cu Liviu Dragnea. Ce spun jurnaliștii celei mai prestigioase publicații despre „omul care conduce Guvernul din umbră”
- Iulia Moise
- 8 mai 2019, 12:46
Cu numai trei săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, șeful PSD, Liviu Dragnea, ajunge din nou în atenția presei străine. De data aceasta, Liviu Dragnea a fost subiectul unei analize în ziarul britanic The Guardian.
În contextul în care joi, 9 mai, se desfășoară Summit-ul de la Sibiu, The Guardian precizează că de la Summit-ul de la Sibiu va fi absent „cel mai puternic politician în țara care găzduiește summitul”, scrie The Guardian.
În articolul publicat de The Guardian, Liviu Dragnea este asemănat cu premierul Maghiar, Viktor Orban și liderul polonez, Jaroslaw Kaczyński. „Dragnea, liderul PSD, a devenit un personaj la fel de deranjant la Bruxelles precum premierul maghiar Viktor Orban și liderul polonez Jaroslaw Kaczyński, chiar dacă este mai puțin cunoscut decât aceștia din cauza prestației sale în spatele scenei.
Jurnaliștii britanici amintesc că Dragnea a fost condamnat pentru fraudă electorală, fapt pentru care nu poată să ajungă în funcția de premier. Cu privire la această afirmație, senatorul Șerban Nicolae a declarat că „Tot ce a făcut Liviu Dragnea a fost să îndemne oamenii să iasă la vot. Îi oricare altă țară, asta ar fi fost un lucru bun”.
Pentru a realiza acest articol, jurnaliștii au luat legătura cu Monica Macovei și Victor Ponta care au declarat despre Dragnea că „Ideologia lui e el însuși” (Ponta).
„El face totul, le spune miniștrilor și premierului ce să facă, ei sunt toți plastilină în mâinile sale” (Macovei).
Publicația britanică notează că guvernul a încercat de câteva ori să adopte un controversat proiect de amnistie care l-ar fi ajutat pe Dragnea și pe mulți alții să scape de închisoare.
În Bruxelles există au apărut nemulțumiri din cauza direcției pe care a luat-o România. ”Știam foarte bine la momentul aderării că România și Bulgaria nu erau pregătite”, a declarat pentru The Guardian o sursă europeană implicată în procesul de aderare. ”Greșeala a fost că am sperat că odată devenite state membre aceste două țări se vor alinia imediat la standardele europene. Poți presa o țară când vrea să intre în UE, dar după aderare posibilitatea de a provoca reforma scade considerabil. Acesta e un eșec structural al sistemului nostru”, a mai spus sursa citată.
The Guardian mai scrie și despre condamnarea lui Dragnea pentru abuz de putere în dosarul angajărilor fictive, dar și despre dosarul Tel Drum în care liderul PSD este acuzat de fraudarea fondurilor europene. Cu toate că i-a fost solicitat un punct de vedere, Dragnea a refuzat să răspundă întrebărilor The Guardian.