Două locuințe au ars într-un incendiu, după ce la ambele a fost pus foc de o persoană încă neidentificată de polițiști.
Două case au ars într-un incendiu izbucnit, sâmbătă după-amiază, în comuna Cornu Luncii din județul Suceava. Se pare că focul ar fi fost provocat de o mână criminală, iar autoritățile încearcă să dea de urma celui care a creat haosul.
În urma incendiului au fost consemnate pagube materiale importante. La una dintre locuințe au ars bunurile de la parter: mobilier, materiale textile și alte bunuri casnice. De asemenea, focul a provocat degradarea pereților. La cea de-a doua locuință, aflată la aproximativ 50 de metri distanță de prima, a ars acoperișul. Dar și o mare parte dintre bunurile ce se aflau în interior.
Două care au ars într-un dublu incendiu în localitatea Cornu Luncii. Polițiștii încearcă dea de urma infractorului
Oficialii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au anunțat că la mijloc a fost vorba despre o mână criminală. Care a declanșat cele două incendii. „Din primele cercetări, cauza probabilă, pentru ambele misiuni, este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”. A fost anunțul făcut de reprezentanții ISU.
Preotul din sat a participat la stingerea focurilor cu propria autospecială
Pe lângă pompierii care au ajuns la cele două incendii, la stingerea focurilor a participat și părintele Gabriel-Puiu Florea. El deține o autospecială achiziționată alături de fiii săi și de alți oameni din localitatea Cornu Luncii. Polițiștii fac cercetări și încearcă să dea de urma persoanei care a provocat cele două incendii izbucnite sâmbătă.