Dosarul „Trofeul Calităţii”. Diana Gasparovici scapă de executarea pedepsei de 5 ani. Decizia nu este definitivă

Dosarul „Trofeul Calităţii”. Diana Gasparovici scapă de executarea pedepsei de 5 ani. Decizia nu este definitivăSursă: Khwaneigq | Dreamstime.com

Gadparovici Diana a fost condamnată la 5 ani de închisoare în urmă cu 10 ani. Cu toate astea, judecătorii Tribunalului București au decis ca ea să scape de pedeapsă. Decizia nu este definitivă.

Judecătorii Tribunalului București au decis, luni, ca Dianei Gasparovici, condamnată acum zece ani alături de Adrian Năstase, să scape de pedeapsă. Decizia nu este definitivă. Aceasta fugise la aflarea sentinței, dar a fost găsită în Suedia.

Diana Gasparovici a fost inspector general de stat adjunct în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii și a fost condamnată la cinci ani de închisoare în dosarul ”Trofeul Calităţii”.

Decizia instanței

Tip soluție: Admis contestația la executare Soluția pe scurt: În baza art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, admite contestațiile la executare formulate de către petenta GASPAROVICI DIANA și judecătorul delegat din cadrul Biroului de Executări Penale al Secției I Penale din cadrul Tribunalului București. Constată intervenită prescripția executării pedepsei de 5 ani închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 176/30.01.2012, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, definitivă prin decizia penală nr. 160/20.06.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători. Dispune retragerea formelor de executare efectuate în baza MEPI nr. 198/20.06.2012, emis de către Tribunalul București – Secția I Penală. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 01.08.2022, solu?ia fiind pusă la dispoziția publicului prin mijlocirea grefei. Document: Hotărâre 869/2022 01.08.2022

Diana Gasparovici a fost găsită în Suedia

După ce a fost condamnată, Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fugit în Suedia. Ea a fost găsită după 10 ani de la pronunţarea sentinţei.

„La data de 21 iunie 2022, în urma activităţilor investigative şi de cooperare poliţienească internaţională, efectuate de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească - Biroul SIRENE, au depistat, cu sprijinul autorităţilor din Suedia, în localitatea Forslov, o femeie, în vârstă de 67 de ani, urmărită naţional şi internaţional.” transmite Poliţia Capitalei.

Aceasta fusese acuzată de infracţiune de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată.

Ne puteți urmări și pe Google News