Tonel Pop susține că cei care se ocupă în prezent de dosar, habar nu aveau de existența ultimului martor care a văzut-o în viață pe Luiza.

„Dosarul dispariției Luizei, pur și simplu, nicio pagină nu a vrut să ne arate nimeni din acest dosar, dar pe măsura avansării cercetărilor, au trebuit să discute și despre acest lucru. Vă spun în premieră, și cel puțin răspicat, că acest dosar Luiza, dispariția Luizei, în mare măsură a dispărut. A dispărut odată cu Luiza. Pe parcurs. Trebuie să nu minalizăm roul nefast pe care l-au avut primii anchetatori care au avut acest dosar. Există ca în orice caz al unei disparții, atunci când o persoană este găsită moartă sau este dispărută, cel mai important element este ultima persoană care te-a văzut în viață.

Ultima persoană care a văzut-o pe Luiza în viață, eu am adus-o în fața procurorilor DIICOT central și aceștia s-au mirat că nu știau de existența acestei persoane, care a mai fost audiată de patru ori în dosarul inițial, plecând de la poliția zonală, trecând pe la Parchetul Judecătoriei și la Caracal, și la Craiova, și în cele din urmă ajungând la DIICOT structura Teritorială Craiova. Pe acest parcurs, acea persoană a avut cel puțin patru audieri. Cei care au acum acest caz nu știau că există acea persoană, ca să nu mai vorbim de declarațiile acelei persoane, de natura faptelor relatate de acea persoană și de conjunctura amplă în care acea persoană a văzut, știe, cunoaște și a fost și audiată”, a declarat Tonel Pop la Antena 3.

Nu sunt singurele acuzații aduse de reprezentantul legal al familiei Melencu.

„Mai mult decât atât, la început au fost o serie de înregistrări. Există undeva, pe colțul unei case, în intersecția aceea a groazei, existau trei camere de luat vederi în spic, pe un colț de clădire, care filma absout tot ce putea fi luat: venirea Luizei, plecarea Luizei, mașina lui Dincă și tot ce s-a întâmplat acolo. Aceste sisteme de supraveghere, înregistrările lor au fost ridicate de către acești polițiști, anterior sosirii la structura centrală și anterior sosirii în dosarul DIICOT Craiova, sunt date și sunt și chestiuni concrete, persoane care au văzut acele înregistrări, una din înregistrări care iarăși a dispărut.

Nu mai știe nimeni de ea și nici cei care au acum dosarul de la structura centrală nu au auzit de așa ceva. Chiar mama Luizei a văzut-o în acel dosar. Au dispărut și înregistrările în mare parte”, mai susține avocatul.

Te-ar putea interesa și: