După cum relatam în numărul de vineri, 13 ianuarie 2017, al Evenimentului zilei, Catrinel Brumar, agentul guvernamental al României la CEDO la vremea respectivă, a explicat poziția guvernului de la București pe această problemă.


FOTO: Catrinel Brumar, agentul guvernamental român la CEDO, în sala de dezbatere de la Strasbourg, în iunie 2016



Răspunderea statului român

În ceea ce privește responsabilitatea statului român, Brumar a spus că potrivit legilor internaționale, pentru ca o acțiune să fie clasificată drept „nedreaptă” și să angajeze responsabilitatea statului, trebuie să poată fi atribuibilă statului. Poate fi vorba fie de o implicare directă într-o acțiune nedreaptă în plan internațional, fie de informații indirecte, că statul, exercitându-și jurisdicția asupra teritoriului său, nu ar trebui să ignore săvârșirea unor acte ilegale între granițele sale. „Este necesar să distingem, din perspectiva responsabilității statului, diferite scenarii ale comportamentului său: potențialul său acord de a pune un spațiu la dispoziția unui alt stat; cunoștințe legate de scopul exact al operațiunii; exercitarea autorității statului în legătură cu acel spațiu; permisiunea de folosire a teritoriului său în activități ce încalcă drepturile omului”, a spus Brumar.

A permis cu bună știință?

Nu a fost prezentată nicio informație, documente sau alte dovezi, ale organizațiilor internaționale sau surse neguvernamentale care să indice că autoritățile române au pus în aplicare și au condus, singure sau în cooperare cu alt stat, un astfel de centru de detenție al CIA.


FOTO: Manuela Ludușan, judecător secundar pentru agentul guvernamental al României la CEDO (consilier)



Nu există dovezi că autoritățile române au acceptat expres, în cunoștință de cauză, după ce au fost informate despre scopul activităților ce urmau să aibă loc în acel spațiu, să pună la dispoziție un loc în acest sens.

Guvernul nu neagă existența programului de detenție operat de CIA, faptul că reclamantul a făcut parte din program sau tratamentul la care a fost supus, nici nu neagă decolarea și aterizarea mai multor curse aeriene pe aeroporturile românești. Dar guvernul român consideră că nu există nicio dovadă pentru a demonstra cel mai mic grad de cunoaștere a așa-ziselor scopuri ascunse ale zborurilor respective.

Polonia, condamnată definitiv pentru „complicitate” în 2015

Agentul guvernamental al României la CEDO, Catrinel Brumar, a amintit, în pledoaria sa, că petentul, în procesul deschis împotriva Poloniei, în 6 mai 2011, a afirmat că a fost mutat de la Guantanamo Bay la Rabat, apoi la o altă închisoare a CIA, în România, cândva după 27 martie 2004. Așadar, deși reclamantul știa despre presupusa implicare a României în programul detențiilor secrete, cel puțin din 2011, s-a adresat autorităților române și CEDO doar un an mai târziu. Al Nashiri a explicat această întârziere, arătând că doar în 8 decembrie 2011 au apărut detalii privind localizarea precisă a închisorii din România, dar nu specifică de ce localizarea exactă a închisorii era importantă pentru a depune cererea.

Decizia CEDO, conform căreia Polonia a găzduit pe teritoriul său închisori secrete ale CIA, a devenit definitivă în 17 februarie 2015, după ce instanța a respins solicitarea de reexaminare a verdictului, depusă de guvernul polonez.

Cazul Poloniei, dezbătut la Strasbourg în 2014

CEDO a condamnat Polonia la plata unor compensații bănești, de câte 100.000 de euro, pentru un palestinian și un saudit, deținuți într-o închisoare CIA de pe teritoriul său, între 2002-2003.



Autoritățile de la Varșovia sunt obligate să finalizeze rapid o anchetă penală, pentru a stabili dacă oficiali polonezi se fac vinovați că au permis ca pe teritoriul țării să funcționeze o închisoare a CIA.

Curtea a fost sesizată de avocații palestinianului Abu Zubaydah și ai sauditului Abd Al Rahim Al Nashiri, care au susținut că autoritățile, „în totală cunoștință de cauză și în mod deliberat”, au autorizat CIA să-i țină pe cei doi în secret și să-i tortureze în special prin tehnica „simulării înecului”.

Autoritățile ar fi asigurat „securitatea, logistica și condițiile cerute de CIA”

Reprezentanții legali ai României în acest proces au susținut că, în privința zborurilor care ar fi suspecte, era vorba despre curse non-comerciale private, care au fost tratate în consecință. „Au fost emise chitanțe pentru toate serviciile, fișe pentru navigarea aeriană și note de plată pentru manipularea la sol. Zborurile sunt incluse în arhivele controlului aerian. Statul român nu poate fi, în nicio circumstanță, declarat vinovat că ar fi emis vreun permis fals de aterizare, așa cum s-a întâmplat în cazul Al Nashiri vs Polonia”, a explicat Carmen Brumar.

Audieri în timpul anchetei

Există diferențe importante față de procesul care a vizat Polonia, a remarcat agentul guvernamental. Ea a vorbit despre descrierile făcute de angajații Aeroportului Băneasa, „complet diferite față de imaginea descrisă de angajații Aeroportul Szymany din Polonia”. Niciun vehicul străin nu a fost văzut intrând în perimetrul Aeroportului Băneasa, nu a existat vreo intervenție militară pentru a securiza perimetrul aeroportului, și, foarte sigur, oficialii americani nu au preluat controlul aeroportului, și nu au fost aduse în țară sisteme de distribuție de înaltă tensiune (HVDS), ca în Polonia. Au fost, de asemenea, audiați reprezentanți ai SRI, ai ORNISS, precum și oficiali de rang înalt, despre acordurile încheiate cu SUA pe probleme antiteroriste, după 11 septembrie 2001.

„România nu și-a îndeplinit obligațiile”

Detenția secretă și torturarea lui Al Nashiri în România, ca și transferul lui, supus unui risc ridicat, pot fi imputate statului român, au declarat avocații sauditului închis încă la Guantanamo Bay.


FOTO: Avocata Diana Olivia Hatneanu a fost director executiv al asociației APADOR-CH în România



Aceste acte au avut loc pe teritoriul românesc, cu consimțământul și în interesul autorităților române. România a eșuat în îndeplinirea obligațiilor sale, de a preveni aceste acte, deși știa că vor avea loc, au mai spus avocatele Amrit Singh și Diana Hatneanu. Ele susțin că autoritățile de la București au cunoscut scopul operațiunilor, pentru că CIA a plătit României milioane de dolari, pentru găzduirea prizonierilor.

Raportul comisiei senatoriale americane și alte documente prezentate instanței, plus declarații ale martorilor și ale unor experți confirmă faptele, au spus avocatele. Expertul nr. 2 (experții au fost audiați separat, cu ușile închise – n.r.) a afirmat că nu există nicio îndoială că România a participat în programul CIA. Expertul nr. 3 a spus că, exceptând închisoarea din Afganistan, centrul de detenție din România a funcționat cel mai mult și a avut cei mai mulți prizonieri dintre toate „Black Sites” (închisorile CIA – n.r.). Experții 3 și 4 au spus că Centrul din România avea nume de cod „Brightlight” (Lumină puternică).

Raportul Comisiei Senatului român

Guvernul român a rugat Curtea să ia în considerare rezultatele anchetei comisiei senatoriale din România. Anexele dovedesc „natura corectă a anchetei” și conțin informații legate de zboruri, informații cerute de MApN de la Ambasada SUA, între 2001-2005. Comisia a făcut investigații pe teren, la aeroporturile menționate de rapoartele internaționale, și a audiat 200 de persoane, cu atribuții în privința securității zborurilor. Au avut loc 40 de întâlniri cu delegații oficiale, politicieni și jurnaliști. Concluziile reprezintă rezultatul eforturilor de investigație din ianuarie 2006 până în ianuarie 2007.

Rele tratamente și tortură

Într-un document declasificat recent, reclamantul descrie tratamentele la care a fost supus în închisorile CIA: „De când am fost arestat, acum 5 ani, m-au torturat, în diferite moduri – spânzurat cu capul în jos, o lună, mă înecam și mă loveam de pereți. Am multe răni la cap. Am fost dezbrăcat, mi-au făcut foarte mult rău”. Era într-un centru de detenție din București, în 2004, când s-a încercat hrănirea sa rectală, după ce bărbatul a intrat în greva foamei, a explicat avocata Amrit Singh. În decembrie 2014, comisia de supraveghere a serviciilor secrete, din Senatul SUA, a scris un raport în care confirmă aceste informații. Documentul descrie hrănirea rectală ca pe o practică a agenților CIA asupra deținuților, fără să fie vorba de o necesitate medicală, ci doar pentru „controlul comportamentului”. În București, Al Nashiri a fost supus la toate metodele de tortură folosite în abuzurile CIA, contra deținuților – ras forțat, privare de somn, zgomot continuu, obligația de a sta în poziții dureroase. Din prima lună de detenție, prizonierii CIA au suferit din cauza tratamentelor inumane,a explicat avocata. Ea afirmă că Al Nashiri s-a temut că toate abuzurile suferite în închisoarea din Polonia se vor repeta în București. A fost paralizat de frică, de anxietate și a trăit mereu în incertitudine. CEDO a recunoscut aceste rele tratamente în procesul Abu Zubaydah contra Poloniei. În mod clar, aceste tratamente încălcau art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, a mai explicat Singh.

Amrit Singh, despre tortura CIA

Raportul „Tortura globalizată – Închisorile secrete ale CIA și extrădarea extraordinară” a fost lansat în 7 februarie 2013, în SUA, de organizația Open Society Justice Initiative. Documentul vorbește despre implicarea a 54 de națiuni în campania americană împotriva Al Qaeda și identifică 136 de persoane care au fost reținute sau transferate de CIA, descriind unde și când au fost acestea închise. Autoarea raportului este Amrit Singh (foto jos), fiica fostului premier indian Manmohan Singh (2004- 2014), avocata lui Al Nashiri în acest proces la CEDO. Ea spune că cele 54 de state implicate în acest război împotriva organizației teroriste Al Qaeda au găzduit centre de detenție pe teritoriul lor și „au arestat, interogat sau torturat” suspecți de terorism. Singh (43 de ani) s-a alăturat Open Society Initiative în 2009, ca reprezentant juridic pentru securitate națională și contraterorism. „Prețul moral al acestor programe ale CIA a fost suportat nu doar de SUA, ci și de alte 54 de țări alese de agenția americană pentru a-i oferi ajutor”, a spus Amrit Singh.