Descoperirea unui nou biblioraft cu documente despre valoarea Tezaurului României naște multe întrebări. Cel care l-a întocmit acum peste 70 de ani a fost angajat al BNR.

Minciuni presărate cu adevăruri și exagerări, escroci și escrocherii de joasă speță, falsuri istorice și documente gonflate, toate învelite în staniolul unui senzațional ieftin dar sclipitor, sunt ingredientele unei operațiuni de „propaganda gri” împotriva BNR și a României. Este concluzia unei analize pentru care au fost consultați istorici și arhiviști, specialiști ai lumii financiare și ai serviciilor secrete, foștii președinți și actuali membri ai „Comisiei Comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul primului Razboi Mondial”, pe scurt Comisia pentru Tezaur.

Subiectul livrat publicului larg: așa-zisa descoperire senzațională a unui nou Dosar privind Tezaurul României de la Moscova, supranumit “Moscova 2”, care, chipurile, ar schimba dramatic datele cunoscute ale problemei retrocedării de către Rusia a bunurilor românești transmise Imperiului Țarist în 1916 și 1917.

 În realitate, nu schimbă nimic.

Povestea noilor documente

Protagoniști principali la vedere: un iranian din Brașov căsătorit cu o româncă, Rezaei Kejani Davood, samsar de mobilă veche, un ungur, Attila Szocs, „bucătar”, cu avocata lui din București, Hermina Ignat (de ce are nevoie un bucătar de avocat personal?) și un autointitulat „expert în antiterorism” și „jurnalist al Grupului de Presă al M.A.I.”, Romică Adrian Vlad (absolut nici o legătură cu rudele generalului Iulian Vlad), (fost) colaborator al revistei „Poliția Capitalei” și președinte al unei asociații intitulate abracadabrant „Tineretul Român pentru Pace, Prieteni, Libertate și Progres - Tineretul Contra Terorismului si Subdezvoltarii (TICOTESU)”, totodată afiliat unei asociații a consumatorilor (ASCOR) cunoscută pentru înscenări penibile cu falși inspectori ai Oficiului de Protecție a Consumatorilor (OPC). Acesta din urmă pare să fie și personajul care a sifonat în presă primele date ale istoriei și fotocopii ale documentelor. El este cel care a predat Băncii Naționale, în august 2018, o parte din Dosarul original „Moscova 2”, respectiv doar scrisoarea-raport a Guvernatorului BNR din 1941, Alexandru Ottulescu, adresată conducătorului statului, Mareșalul Ion Antonescu, cu privire la valorile Tezaurului românesc de la Moscova, pe care o deținea ca „mostră”. Este vorba mai precis de 11 file, extrase dinlăuntrul biblioraftului, și nu de tot Dosarul, așa cum s-a vehiculat în mod fals până acum pe unele canale mediatice. Restul Dosarului – cu excepția acestor 11 file recuperate separat – a fost predat BNR de către SRI, conform surselor noastre, împreună cu pașaportul regal al angajatului BNR Neculai Roșca, cel care se presupune că a ascuns Dosarul în dulapul ajuns în mâinile nu prea curate ale iranianului.

„O nouă formă de presiune asupra BNR”

Valoarea actuală a Tezaurului dispărut în burdihanul Moscovei, a celor 93,4 tone de aur, la cotaţia Bursei din Londra, este de 3,5 miliarde dolari, la care se adaugă valoarea numismatică, de 40%, ceea ce ridică suma pe care ar trebui să ne-o dea statul rus la circa 5 miliarde de dolari, reprezentând exclusiv Tezaurul BNR. La aceasta se adaugă valorile Casei Regale - bijuteriile Reginei Maria, ale instituțiilor de stat și ale particularilor, care sunt greu de cuantificat, dar pot înmulți de multe ori această cifră.

Consultat de Evenimentul Zilei, profesorul Ioan Scurtu pune tamtam-ul de azi legat de Tezaurul de la Moscova în conjuncție cu scandalul public privind rezerva de aur a BNR de la Londra. „Nu a apărut deloc întâmplător acum. Este o nouă formă de presiune asupra BNR în contextul discuției asupra aurului de la Londra”, ne-a spus cu siguranță reputatul istoric, adăugând că, după părerea sa, dosarul nu aduce nimic nou.

Succesorul său la conducerea Comisiei, academicianul și profesorul Ioan Aurel Pop, are o opinie oarecum similară, inclusiv în ceea ce privește suspiciunea apariției subiectului mediatic în acest moment.

Academicianul ne-a declarat: “Ca președinte al Academiei Române, nu mai pot conduce Comisia din partea României. De altfel, nici nu am mai făcut acest lucru, după 5 aprilie 2018. Este, însă, adevărat că acest dosar nu aduce nimic nou. Singurul mesaj pentru istorici este acela că și conducătorul statului român din perioada 1940-1944 s-a preocupat de Tezaurul României. Și acest lucru era cunoscut, însă, istoricilor. Toți șefii de stat și chiar premierii României de după Primul Război Mondial au avut ca misiune recuperarea Tezaurului și au întreprins-o, după împrejurări. Documentele din dosar nu aduc noutăți, pentru că tot ceea ce se află acolo este cuprins în documentele anterioare, făcute în legătură cu Tezaurul, de la 1916-1917 încoace. Listele instituțiilor și ale obiectelor trimise la Moscova, pe instituții, după reguli destul de riguroase, se cunosc. Nu este vorba de informații istorice inedite.

Se poate ca dosarul respectiv să fi apărut nu spontan, ci calculat, pentru a trezi anumite reacții în mediile politice și în opinia publică”, afirmă președintele Academiei Române.

„Nu am găsit nimic din ceea ce se speculează”

Istoricul Viorica Moisuc, autoarea lucrării „Românii și politica externă rusească. Un secol din istoria Tezaurului românesc păstrat la Moscova (Studii si documente)”, şi-a dat demisia din Comisie, ca urmare a informaţiei că ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu a dat instrucţiuni ambasadorului României la Moscova să nu se implice în problema Tezaurului, amintește profesorul Ioan Scurtu. „Retragerea doamnei Moisuc din Comisia Comună a constituit o pierdere foarte serioasă, domnia sa fiind - alături de Cristian Păunescu - cea mai bună cunoscătoare a problemei Tezaurului românesc depus la Moscova în 1916 şi 1917”. Evenimentul Zilei i-a consultat pe amândoi. Viorica Moisuc, care ne-a mai transmis că Dosarul nu conține elemente noi care să schimbe datele problemei, și-a manifestat de asemenea suspiciunea cu privire la apariția și intențiile celor care mediatizează cazul, cu iz de șantaj la adresa României. „În filele acestui Dosar nu am găsit nimic din ceea ce se speculează azi, în presa de scandal. În plus, scrisoarea-raport către Antonescu din 1941 a fost publicată de regretatul profesor Gheorghe Buzatu încă din 2003”.