<Da, domnule>, eu de colo. <Păi>, zice <da, dar nu prea. V-ați întâlnit cu cineva, după ce ne-am întâlnit noi, care, din păcate, face parte din altă structură.> M-am enervat, <dar ăla e prietenul meu de-o viață și cu el am scris.> I-a deranjat întâlnirea. Probabil puteam să mă întâlnesc cu oricine altcineva, nu cu un ofițer de la un alt serviciu.
Și asta le-am și spus <Domnule, cu omul ăsta am făcut investigația la Evenimentul Zilei.> <Da, dar omul ăsta nu mai este ziarist.> <Păi da, și? Eu n-am zis nimic. N-am zis că vă ajut pe dumneavoastră. Am zis că îmi trebuie mie la ziar> <Haideți, domnule, că nu e nici el fraier. Ne pare rău, dar se pare că am încheiat colaborarea.> <Bine, domnule, să vă dau banii înapoi>, nici nu intrasem în ei. <Nu, domnule, ține-i.> <Păi, acuma, dacă nu mă mai duc?> <Nu, domnule, lasă că nu sărăcește SIE-ul.> Și, uite-așa i-am făcut pe ăia de la SIE de vreo două salarii.
Acum, repet, ce am spus și la începutul poveștii, să mă ierte Cătălin, poate nu trebuia să spun, dar mie mi se pare atât de haioasă.”
Recomandările noastre
