UPDATE: Valer Dorneanu a fost reales, marți, prin vot secret în funcția de președinte al Curții Constituționale a României (CCR) pentru un mandat de trei ani, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Fostul șef al Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, Gheorghe Stan, și fostul judecător al Curții de Apel Constanța, Cristian Deliorga, au depus, marți, jurământul la Cotroceni ca judecători ai Curții Constituționale.

„Momentul depunerii jurământului marchează, potrivit art.63 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, intrarea în exerciţiul funcţiei de judecător al Curţii Constituţionale şi a fost urmat de reunirea Plenului, în noua componenţă, pentru alegerea noului preşedinte al Curţii.”, se arată în comunicatul de presă al CCR.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Marți, 18 iunie, Gheorghe Stan, fost șef al Secție de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, și Cristian Deliorga, fost judecător la Curtea de Apel Constanța, vor depune jurământul, pentru noile funcţii de la CCR.În aceeaşi zi, imediat după depunerea jurământului de către cei doi judecători, la Curtea Constituţională vor avea loc alegeri pentru noul preşedinte al CCR pentru următorii trei ani. Favorit pentru această funcţie este Valer Dorneanu, care a fost preşedinte al CCR în ultimii trei ani.

Valer Dorneanu este profesor universitar la Universitatea „Nicolae Titulescu" din București. A fost ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul în Guvernul Văcăroiu, deputat PSD în perioada 2000-2008, preşedinte al Camerei Deputaţilor în perioada 200-2004, adjunct al Avocatului Poporului şi, din 2013, judecător la CCR. A preluat funcţia de preşedinte al CCR în 2016, la finalul mandatului lui Augustin Zegrean.

Metodologia de alegeri la CCR:

Potrivit art. 7 al Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "(1) Curtea Constituţională are un preşedinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii.

(2) Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.

(3) Pentru alegerea preşedintelui, fiecare grupă de judecători numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de Preşedintele României poate propune o singură candidatură. Dacă la primul tur de scrutin nici un candidat nu întruneşte majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi sau traşi la sorţi, dacă toţi candidaţii obţin acelaşi număr de voturi. Operaţiunile de alegere a preşedintelui sunt conduse de judecătorul cel mai în vârstă."

Cine sunt judecătorii CCR:

Numiți la propunerea PSD: Valer Dorneanu – președinte, Marian Enache, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan (ultimii doi îşi încep mandatele pe 15 iunie)

Numiți de Președintele României: Livia Stanciu, Daniel Morar, Simina Tănăsescu

Numiți la propunerea PNL: Mona Pivniceru

Numiți la propunerea UDMR: Attila Varga

Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. CCR se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României

 

Te-ar putea interesa și: