Foștii securiști și milițieni implicați în acte de persecuție politică vor rămâne fără pensii speciale

Foștii securiști și milițieni implicați în acte de persecuție politică vor rămâne fără pensii specialeSursa foto: Arhiva EVZ

O categorie de pensionari speciali, foste cadre militare, își vor pierde pensiile de serviiu. Legea a fost adoptată în Senat, prin procedură tacită, și urmează să fie analizată și votată în Camera Deputaților, for decizional în acest caz. Dacă va trece și de Camera Deputaților și va intra în vigoare, noua reglementare va duce la un val de procese în justiție, din partea celor vizați.

Senatul a adoptat în procedură tacită, marţi, 18 aprilie, o propunere legislativă care ar putea avea drept consecință, eliminarea pensiilor de serviciu, pentru o categorie de pensionari speciali. Este vorba despre foștii ofițeri de Securitate și de Miliție care, înainte de 1989, au desfăşurat activităţi de suprimare sau îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Măsura vine prea târziu, la 34 de ani după căderea comunismului, timp în care cei vizați s-au bucurat de toate beneficiile pensiilor speciale. De altfel, numărul acestora este, probabil foarte mic.

Senatul a adoptat tacit, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind accesul la propriul dosar şi  deconspirarea Securităţii şi a Legii privind pensiile militare de stat.

Nota de adoptare tacită, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 12 aprilie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu. Aceasta a condus ședința de marți, a plenului.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

O reparație care vine cu mare întârziere

În fapt este un act de reparație care vine mult prea târziu, în condițiile în care mare parte dintre foștii ofițeri de Securitate și Miliție, implicați în acte de represiune împotriva celor care se opuneau regimului comunist nici nu mai sunt în viață, ori au ajuns la o vârstă foarte înaintată. De altfel, inclusiv mulți dintre cei care au avut de suferit din cauza persecuțiilor politice au murit, cu sentimentul unei mari nedreptăți perpetuate și de regimurile de după 1989.

Potrivit formei iniţiatorului, „CNSAS iniţiază, din oficiu şi de îndată, acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru persoanele care, având calitatea de ofiţer, subofiţer sau angajat civil al Securităţii sau al Ministerului de Interne, inclusiv sub acoperire, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au desfăşurat activităţi prin care au vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

Modificările propuse „elimină caracterul discriminatoriu şi aleatoriu al verificării foştilor ofiţeri de Securitate şi Miliţie, aşa cum este aceasta reglementată de OUG Nr. 24/2008”, așa cum prevede expunerea de motive.

Conform actului normativ, „nu beneficiază de pensia de serviciu, acordată militarilor în baza legii, lucrătorii Securităţii, adică persoanele care, având calitatea de ofiţer, subofiţer sau angajat civil al Securităţii sau al Ministerului de Interne, inclusiv sub acoperire, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au desfăşurat activităţi prin care au vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a căror calitate a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă”.

Legea este greu de pus în practică

Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, iar dacă va fi aprobată va ajunge la promulgare la președintele României. Chiar și așa cei vizați mai au și alte posibilități de a trage de timp.

CNSAS va trebui să găsească dovezi și să emită decizii de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau Miliției implicat în acțiuni de suprimare sau îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Iar aceste proceduri durează destul de mult.

În plus, la fel ca și în cazul informatorilor deconspirați, cei vizați vor avea la dispoziție posibilitatea de a contesta în justiție deciziile CNSAS. Iar procesele se pot întinde pe parcursul mai multor ani, timp în care cei în cauză vor continua să-și primească pensiile speciale.

Ne puteți urmări și pe Google News