Internaţionalul stelist a fost făcut ca la uşa stânei de Gigi Becali. Latifundiarul e nemulţumit că fotbalistul vrea să se transfere în străinătate
Steaua stă pe un butoi cu pulbere, iar patronul Gigi Becali umblă cu chibritul aprins, de parcă şi-ar dori să detoneze încărcătura. Latifundiarul s-a dat din nou în spectacol marţi seară, înaintea jocului dintre Steaua şi Beşiktaş (încheiat cu victoria „roş-albaştrilor“, scor 1-0), când l-a umilit public pe fotbalistul Dorin Goian, în faţa coechipierilor şi a jurnaliştilor. Spectacolul grotesc oferit de magnatul din Pipera i-ar fi făcut invidioşi până şi pe liderii comunişti din anii ’50, ale căror „metode“ de lucru vă sunt prezentate în aceste zile de „Evenimentul zilei“.
Gigi s-a luat din senin de „Goe“, în faţa coechipierilor acestuia. „De ce zici că nu te las să pleci? Vrei să pleci gratis? Ia zi, mă, vrei să pleci gratis? Te-ai săturat, mă, de Steaua? Când ai venit de la Bacău, era bine la Steaua, nu?“, s-a înfoiat Becali. „Da, dar am muncit la Steaua“, a reacţionat timid Goian. „Da? Şi nu ai, mă, salariu, pentru că ai muncit? N-ai primit bani? Auzi la el, a muncit la Steaua! Bă, ştii de ce n-ai plecat până acum? Că nu te-a vrut nimeni, mă, de aia! Eu am zis la mişto aia cu TVA-ul, că din cauza asta ar fi picat transferul. N-ai avut oferte, de aia n-ai plecat“, a încheiat dictatorul din Ghencea.
Ieşirea în decor a lui Becali i-a lăsat cu gura căscată pe ceilalţi jucători, conştienţi că pentru fiecare ar putea veni momentul unui asemenea dialog cu patronul.
După ce a realizat că această secvenţă va reprezenta un motiv suficient de a refuza Steaua pentru jucătorii pe care va mai dori să-i aducă în Ghencea în viitor, Gigi a încercat să nege evidenţele. „Conflictul dintre mine şi Goian e o simplă speculaţie. L-am întrebat dacă vrea să plece, iar el mi-a spus că va pleca atunci când îl voi lăsa eu. Goian nu este rebelul echipei“, a spus ieri latifundiarul.
Rădoi insistă să plece
Dictatura fostului oier nu mai este suportată nici măcar de Mirel Rădoi, finul său, care insistă să se transfere. „Nu m-am răzgândit, vreau să plec! Nu ştiu dacă patronul are dreptate sau nu să-i certe pe jucătorii care vor să plece“.
Gigi se hrăneşte numai cu scandaluri. Iar când se află în „pană“, încearcă să le provoace. Mai nou, el l-a asigurat pe antrenorul Lăcătuş că „va pleca atunci când va dori“, dar n-a ezitat să anunţe deja numele succesorilor „Fiarei“, Cosmin Olăroiu şi Dan Petrescu.
„Oli“ susţine că nu se va mai întoarce în Ghencea, pentru că presiunea la care-l supun şeicii nici nu se compară cu ieşirile lui Becali. Dan Petrescu, antrenorul de la Unirea Urziceni, a sărit ca ars: „Mi-e bine unde sunt acum“.
JUCĂTORI PĂŢIŢI
Alte victime ale furiei lui Gigi Becali
Gigi se laudă uneori că tratează jucătorii ca pe oi şi că face selecţia aşa cum o făcea în tinereţe, la stână. Dorin Goian nu este primul fotbalist cu care Becali a şters pe jos. Încă de la începutul „domniei“ sale în Ghencea, „Războinicul luminii“ l-a ameninţat pe Iulian Miu că-i va tăia tendoanele.
În septembrie 2001, Jean Vlădoiu a fost dat afară după un scandal-monstru. „M-a ameninţat pe mine şi pe familia mea. Noi, fotbaliştii, înjurăm, nu glumă, dar ce mi-a spus el n-am auzit în viaţa mea“, dezvăluia atunci „Turbo Jean“. Portughezul Carlos a fost concediat, iar doritorii erau îmbiaţi să-l cumpere cu o ofertă-şoc: „Îl dau pe Carlos şi 100.000 de euro clubului care-l vrea!“. Nicolae Dică a fost un alt „client“ care a avut mult de suferit din cauza patronului. „Dică este un rahat“, le-a transmis Gigi suporterilor la o întâlnire, acum câţiva ani.