Donald Trump s-a apucat să vândă Biblii. Care e prețul „cărții lui preferate”

Donald Trump. Sursa foto: Palinchak | Dreamstime.com

În mijlocul eforturilor sale de a strânge fonduri și de a-și consolida imaginea, fostul președinte american Donald Trump a făcut public marți că intenționează să lanseze o versiune specială a Bibliei, pe care a numit-o „cartea sa preferată”.

Fostul președinte american a spus că religia şi creştinismul sunt cele două lucruri care lipsesc cel mai mult Americii.

În acest sens, el a anunțat un parteneriat plătit cu o vedetă de muzică country pentru a pune în vânzare Biblii.

Donald Trump s-a apucat să vândă Biblii cu 60 de dolari

Noul titlu al cărții religioase este „God Bless the USA Bible” („Biblia 'Dumnezeu să binecuvânteze SUA'”), iar prețul pentru un exemplar este de 59,99 dolari.

Această denumire este inspirată de cântecul emblematic „God Bless the USA” al celebrului muzician conservator Lee Greenwood, care a devenit un acompaniament frecvent la mitingurile lui Donald Trump.

Prin această colaborare cu artistul de muzică country, fostul președinte se lansează într-o nouă inițiativă de afaceri.

Anunțul vine în Săptămâna Patimilor și a fost făcut pe platfoma sa Truth Social. Fostul președinte a mai adăugat că Biblia „redă Americii credinţa”.

Sursa foto: pixabay.com

„Singura Biblie promovată de fostul președinte”

Fiecare american are nevoie de o Biblie în casa sa, iar eu am mai multe. Aceasta este cartea mea preferată. Este cartea preferată a multor oameni”, spune Donald Trump, care curtează intens cercurile evanghelice de la alegerea sa în 2016.

Chiar dacă fostul președinte nu este direct implicat în vânzarea Bibliei, el beneficiază de redevențe pentru fiecare exemplar vândut.

Pe pagina sa web, grupul responsabil pentru comercializarea acestei cărți sfinte se mândrește că este „singura Biblie promovată de Donald Trump!”.

Totuși, organizația afirmă că nu va aloca niciun venit obținut din vânzarea Bibliei pentru sprijinirea campaniei candidatului republican în alegerile prezidențiale din noiembrie.

Cu toate acestea, este menționat că imaginea sa este utilizată în cadrul unui parteneriat remunerat.

Donald Trump trebuie să plătească o cauțiune de 175 de milioane de dolari

Această nouă afacere vine ca un salvator pentru fostul președinte în contextul în care Curtea de Apel din New York a impus o cauțiune de 175 de milioane de dolari în cadrul procesului de fraudă care vizează Trump Organization.

Suma inițială, stabilită de instanță în statul New York, era de 454 de milioane de dolari. Însă aceasta a fost redusă ulterior la 175 de milioane de dolari.

Dacă nu achită această sumă, Donald Trump se confruntă cu riscul de a-și vedea conturile bancare blocate și de a fi confiscate și vândute bunurile sale imobiliare, începând cu clădirile sale de birouri din centrul Manhattanului.

Sursa foto: X (Twitter)

Pe lângă Biblie, Trump și-a lansat și o pereche de adidași care au Imprimat cu un „T” pe limbă şi cu un steag american pe călcâi, potrivit News.ro.