Ce se întâmplă cu vizele pentru America? Cum a reacționat Trump în privința subiectului

Ce se întâmplă cu vizele pentru America? Cum a reacționat Trump în privința subiectului

Klaus Iohannis se află în Statele Unite ale Americii, la Casa Albă, unde a avut cea de-a doua întâlnire cu omologul său, Donald Trump, după cea din iunie 2017.

În cadrul întâlnirii, Donald Trump s-a declarat foarte pozitiv cu privire la evoluția relației dintre SUA și România:

„Este o onoare să fim aici alături de președintele României. Avem o relație foarte bună cu România, mai bună decât oricând. Avem relații comerciale foarte bune. Sunt foarte mulți români în SUA, oameni extraordinari, care au succes. E o comunitate foarte mare, sunt foarte multe afaceri românești aici. Și să știți că americanii iubesc românii".

Întrebat despre vize de o jurnalistă, Donald Trump a evitat întrebarea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Președintele Donald Trump întărește parteneriatul SUA cu România"

De asemenea, Casa Albă a emis un comunicat în urma întâlnirii dintre Iohannis și Trump:

„Președintele Donald J. Trump reafirmă și întărește parteneriatul SUA cu România.

Președintele Trump îl primește pe președintele Klaus Iohannis al României la Casa Albă pentru a reconfirma și celebra puternicul parteneriat strategic între țările noastre.

România celebrează 30 de ani de libertate și democrație în 2019 și continuă să facă mari progrese în depășirea moștenirii comunismului.

SUA și România au relații de securitate, de energie, nuclear-civile și de cyber securitate de care beneficiază ambele țări.

Țările noastre vor continua să lucreze împreună pentru a îndeplini provocările de securitate și de a îmbunătăți partneriatele economice și de energie.

Sprijinul pentru aliatul nostru statornic: România este un aliat de neprețuit al NATO și sprijină SUA și eforturile de securitate regionale și globale.

Se împlinesc 15 ani de când România s-a alăturat Alianței și a dovedit că este un partener puternic și îndeplinește angajamentul de a cheltui 2% din IPB pentru apărare.

România a avut una dintre cele mai mari contribuții la misiunile NATO în Afganistan și sprijină misiunile din Kosovo, Bosnia și coaliția privind înfrângerea ISIS.

România se angajează să lucreze cu SUA în combatarea securităților cibernetice ridicate de furnizorii chinezi în privința rețelelor 5G.

Consolidând securitatea energetică și investițiile: SUA vor continua să lucreze cu România pentru a sprijini securitatea energetică în Europa.

SUA vor colabora cu România pentru a îmbunătăți climatul investițional și pentru a ajuta țara să-și folosească mai bine vastele resurse de gaz.

Aceste eforturi vor duce la creșterea oportunităților de investiții pentru companiile americane, vor crește prosperitatea românilor și vor îmbunătăți securitatea energetică în regiune.

România sprijină Administrația Trump privind eforturile de diversificare în domeniul energetic în Europa, care vor duce la reducerea dependenței de resursele energetice ale Rusiei.

Statele Unite și România sprijină puternic Inițiativa Celor Trei Mări, care este foarte importantă pentru creșterea pieței energetice și a securității”, se arată în comunicatul Casei Albe.