Mesajul avocatului lui Donald Trump declanșează operațiunea de retragere a lui George Maior de la Washington
- Cora Muntean
- 28 august 2018, 00:00
Schimbare de macaz în relațiile SUA-România. În timp ce reprezentantul administrației Obama, Hans Klemm, cel care a susținut și încurajat un sistem de justiție abuziv și excesiv, își face bagajele, avocatul lui Donald Trump, Rudolph Giuliani dă cea mai puternică lovitură modului de organizare a Justiției în forma pe care o sprijină Iohannis. În același timp, Giuliani îi aplică o loviturăși lui Klemm, care nu a făcut niciodată referiri la protocoale. El a trimis principalelor instituții din România o scrisoare ca un avertisment. Deloc întâmplător, scrisoarea a ajuns exact în ziua în care are loc Reuniunea Anuală a Diplomației Române. La care a participat și cel vizat în scrisoare, ambasadorul României la Washington, fostul șef al SRI, semnatarul protocoalelor, George Maior. Acesta s-a și retras de la eveniment după ce a dat o replică acidă.
Scrisoarea lui Rudolf Giuliani a fost trimisă președintelui Iohannis, premierului Dăncilă și președinților celor două camere ale Parlamentului și se intitulează „Prejudiciul adus statului de drept, sub pretextul aplicării legii”. În preambulul scrisorii, Giuliani, procurorul care a instrumentat cazuri de corupție la nivel înalt, se declară îngrijorat de climatul care există în România în care „domnia legii şi sistemul legal fac subiect al manipulării făcute de cei de la putere”.
Protocoalele secrete și excesele DNA
Giuliani arată că toate progresele făcute, după 1989, de sistemul judiciar din România „au fost subminate grav de excesele DNA sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi”. „Aceste excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor; mărturii silite şi procese judiciare incorecte”, se arată în document.
Rudolf Giuliani face apoi referiri la protocoalele secrete încheiate între SRI și alte instituții. „Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI”, arată avocatul președintelui american.
Amnistie pentru cei condamnați ca urmare a exceselor
Rudolf Giuliani subliniază că lupta anticorupție este importantă, dar trebuie ca „România să îşi reafirme angajamentul de a investiga şi a judeca corupţia în mod cinstit, transparent, şi în concordanţă cu legea”.
„O amnistie ar trebui dată celor care au fost acuzaţi şi condamnaţi ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete, inclusiv mai multor oameni inocenţi care au fost trimişi la închisoare”, subliniază Giuliani. Acesta a adăugat că protocoalele ar trebui să fie verificate de o comisie de judecători internaționali.
„Pe baza rezultatelor ei, comisia independentă ar putea face recomandări specifice pentru ca aplicarea legii să fie întărită în România, iar Codul Penal românesc să fie reformat, pentru a preveni reapariţia unor astfel de excese”, se arată în document.
Dosarele judecătorilor
Giuliani recomandă guvernului să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI. „În consecinţă, există nevoia de a identifica sutele de dosare ale DNA despre judecători, aşa cum a descris recent un adjunct al DNA, pentru a determina numele judecătorilor, acuzaţiile şi originea acestor acuzaţii împotriva judecătorilor, precum şi cronologia şi durata acestor dosare”.
Emisarul președintelui Trump atrage atenția că dacă se va corecta cadrul legislativ și se vor îndrepta pagubele făcute de un sistem abuziv „acest lucru ar însemna un angajament în respectarea legii și va îmbunătăți perspectivele investitorilor în România”. Giuliani conchide că România trebuie să clarifice faptul că rămâne angajată în asigurarea proceselor corecte, transparente, şi a respectării legii. „Acest lucru va impune corectarea multelor abuzuri ale DNA şi SRI şi ar trebui să includă amnistie pentru acuzaţiile şi condamnările suspecte. Un astfel de angajament în respectarea legii va îmbunătăţi, de asemenea, apetitul investitorilor pentru a contribui la viitorul României”, arată documentul.
„Giuliani este un personaj spumos”
Ambasadorul României la Washington, George Maior, a participat la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, care a avut loc ieri. Maior a catalogat intervenția lui Giuliani drept expresia unui lobby inițiat de anumite forțe care vor să-i apere pe cei care au probleme penale. „Domnul Giuliani este un personaj spumos şi combativ în discuţiile din SUA. Nu ştiu dacă mai este avocatul domnului Trump, în orice caz este expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia”, a declarat Maior. Fostul director al SRI a mai spus că succesele procurorilor Kovesi și Augustin Lazăr au făcut valuri chiar și peste Ocean. Senatorul John McCain, care a încetat sâmbătă din viață, i-ar fi spus lui Maior, pe patul de moarte, că o apreciază pe Kovesi. „Chiar regretatul senator John McCain, aş vrea să vă spun că înainte de a muri, chiar mă pregăteam să revin în ţară pentru aceste evenimente, mi-a transmis direct faptul că apreciază în mod deosebit felul în care anumite instituţii, inclusiv cea condusă de doamna Kovesi, şi-au făcut datoria în ultimii doi ani, ceea ce a fost remarcabil din partea lui, având în vedere condiţia sa”, a afirmat George Maior.
Nimic nou, protocoalele sunt nefirești
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că Rudolph Giuliani nu spune ceva nou.
„Nu am citit scrisoarea. Ca urmare, nu pot da un răspuns înainte de a vedea conţinutul. Nu e nimic nou, este ceea ce am zis şi eu, în sensul că respectivele protocoale, sunt absolut nefireşti, că avem Constituţie, legi suficiente, clare de natură să interpretăm, să aplicăm în baza legii”, a afirmat ministrul.
Abuzatorii, victime ale propriului plan
Fostul premier Adrian Nastase, prezent la Reuniunea Anuală a Dimplomaţiei Române, a declarat că este regretabil că vine cineva din afară să ne spună că protocoalele nu reprezintă o modalitate firească de colaborare între instituții. Însă consideră că scrisoarea lui Giuliani este un semn că cei din străinătate s-au trezit din „narcoticele unora ca Monica Macovei” și că este un mesaj politic important. Fostul premier a adăugat că speră ca, în mandatul lui, să nu fi fost astfel de protocoale. Năstase a mai spus că privește cu pasiune cum unii dintre cei care au introdus virusul abuzului au ajuns să fie victime.
Semnale și din Marea Britanie
Fostul ministru al Armatei britanice, Lord Robathan, a fost citat, săptămâna trecută, de publicația Newseurope, cu o analiză făcută sistemului de justiție din România în perioada în care DNA era condusă de Kovesi. „Au fost desfășurate tactici întunecate, incluzând acuzații de fabricare a dovezilor, intimidarea martorilor și direcționarea procurorilor spre a-și orienta adversarii, indiferent de vreo dovadă a nelegiuirii”, a declarat Robathan.
Protocoalele compromit independența magistraților
Fost director al FBI, Louis Freeh, a făcut și el referire la protocoalele secrete. „Acestea subminează integritatea și independența sistemului judiciar prin sprijinul nedrept al procurorilor și compromiterea independenței magistraților”, a spus într-un interviu acordat editorialistului Andrew Cave. Louis Freeh a fost avocatul lui Puiu Popoviciu în dosarul „Ferma Băneasa”.
Maior, invitat la demisie și de ministrul Meleșcanu
La câteva ore după ce George Maior a făcut aceste declarații, Ministerul de Externe a dat un comunicat din care reiese că ambasadorul a gafat impardonabil și că afirmațiile lui pot afecta relațiile cu Statele Unite.
„Îi asigurăm pe partenerii noștri internaționali că în România există voința politică necesară din partea Guvernului României și a Coaliției de Guvernământ de a garanta funcționarea corectă a statului de drept, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, pentru dezvoltarea unei veritabile democrații și combaterea unor fenomene nocive, precum fenomenul corupției.
Domnul Ambasador George Maior a avut o poziție care nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului, și nu reprezintă poziția MAE. Un ambasador al României ar trebui să fie preocupat ca, în conformitate cu Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat. Rolul domniei sale este de a promova interesul național așa cum decurge el din consensul la nivel instituțional și să se abțină de la declarații publice de natură să afecteze negativ relațiile bilaterale cu alte state.
Reamintim că liniile de acțiune ale amabasadorilor sunt agreate la nivelul instituțiilor din România și orice abatere va atrage răspunderea acestora, conform procedurilor în vigoare. În acest sens, domnul ambasador George Maior va fi chemat pentru explicații în Centrala MAE”, se arată în comunicatul MAE.